Teatrul Soveja, o șansă nesperată a viitorului Culturii, născută din prostia trecutului

N-am amintiri fericite legate de Teatrul Soveja din Parcul Tăbăcăriei. Era cât pe ce să-l plesnesc peste ochi pe un dobitoc din București, care poza în mare fotograf, unul căruia lumea îi spunea Nuștiucum Jeg și, pe bună dreptate un jeg era. La propriu, cu sandalele încălțate peste o pereche de copite nespălate, pe care le cocoța pe spătarele scaunelor, în ceafa oamenilor, fiindcă avea impresia că face el niște fotografii geniale. Domnul jeg, unul pe care îl bănuiesc că mi-a furat aparatul de fotografiat în cele câteva secunde în care l-am lăsat nesupravegheat pe rândurile de scaune rezervate presei, atunci când m-am ridicat să-mi iau o cafea. Un domn jeg la fel de mare precum domnul jeg politic local care a turnat betoane pe scenă și astfel ne-am luat adio de la suprafața de dans, precum mi-am luat eu adio de la fotografiile din aparatul foto.

Teatrul Soveja a avut ghinionul de a se întâlni cu un șir de Mengele ai culturii, niște inși care n-au reușit să depășească bariera literară înălțată la nivelul Caprei cu trei iezi, dar s-au crezut înțelegând Vulpile din via lui Feuchtwagner. Câți imbecili… Bietul teatru a fost călcat în copite de oameni a căror cultură nu mă voi strădui deloc să o marchez, stropit cu rahații cinici, consistenți și acizi ai pescărușilor ce l-au survolat ani întregi, îngropat în grosimea nepăsării și tâmpeniei absolute domnind la braț cu lăcomia absolută a proprietarilor unui mall care nu a dat nimic, ABSOLUT NIMIC, acelei comunități căreia cu nesimțire a cutezat să-i răpească o halcă impresionantă din unicul ei parc, Parcul Tăbăcăriei. Urmele crimei persistă și astăzi, iar urmele Culturii încă nu se văd, însă o șansă ar fi .

Cred că am mai spus de cel puțin douăzeci de ori mai marilor urbei că Teatrul Soveja ar trebui transformat într-un Centru Cultural ambițios, care să adăpostească noua generație de Manageri și Mecena ai artelor, să asigure spațiu de exprimare pentru tânăra generație a scenei, studenți obligați să se pregătească în cele mai penibile și nepotrivite condiții, să se constituie într-un pol generator de competiție și calitate în zona teatrală, să adăpostească embrionii teatrelor inndependente, să inventeze teatrul de proiect, să asigure meșterilor păpușari ai maestrului Lică Gherghilescu siguranța unei scene fără cusur și egal.

Acest prezent, aparent dezastruos, este, în mod incredibil, o oportunitate fără egal pentru un rendez-vous cu sângele viu al artei teatrale, o încoțopenire stelară ce ar putea pune la un loc responsabilitatea proaspăt trezită din pumni a două instituții – Primăria Constanța și Consiliul Județean Constanța,  orgoliile intelectuale și vâna culturală a doi oameni trimiși de însăși Zeița Providenței – Decebal Făgădău și Horia Țuțuianu, generozitatea voită sau, la dracu!, provocată a unui privat care va purta o viață întreagă povara asasinării unor hectare din Parcul Multiubit al Constanței.

Nu trebuie decât un strop de voință, o picătură de inspirație, un fir de curaj și o echipă dispusă a se înhăma la o muncă aproape sisifică, pândită de obstacolele prostiei și capcanele mizeriilor politice. Am convingerea, însă, că ar fi bine să nu ratăm o astfel de șansă!