Pierdut în Los Angeles

Azi voi povesti cum am ratacit ieri jumate de ora prin Los Angeles, de unde scriu acest text, si cum am facut o calatorie in cinstea unei persoane iubite a carei munca o admir si o respect foarte mult. Deci, astazi, oriunde ati fi, despre Fashion District, L.A.

Într-o zi a iernii ce nu se simte deloc aici in California, am vizitat altceva decat locurile cu care v-am obisnuit de obicei, muzee, gradini zoologice, parcuri sau restaurante. Am zis sa sarbatoresc persoana despre care va spuneam printr-o vizita de cumparaturi, atat cat ma pricep si eu, prin cartierul de fashion (zau ca am incercat sa scriu „de moda”, dar parca suna putin aiurea cand citeam in gand…) al Los Angelesului. Sunt cu nava in acest port pentru 3 zile. Nu e chiar in L.A. cum ii zice numele, ci in Long Beach si e ceva drum de facut pana in centru. Adica vreo 10 minute cu un taxi pana la metro si de acolo inca o ora cu transportul public. Am fost atentionat dinainte ca in tren voi auzi toate limbiile Pamantului si voi vedea toate semintiile lui. Gresit. La ora aceea matinala, cu putin inainte de zece, ma simteam ca in Africa in transportul urban californian. Peisajul plin de suburbii sumbre, muzica rap si priviriile banuitoare catre singurul alb din vagon (adica eu) de-a lungul primelor 8-10 statii mi-au intarit impresia. Apoi au inceput sa apara si componentii altei comunitati marcante a zonei, latino, vorbitorii de limba spaniola, probabil multi emigrati din tara vecina si „prietena”, Mexic. Cam asta este populatia californiana ceva mai la sud de Hollywood. Ajuns in centru trenul intra in subteran chiar inainte de statia finala, destul sa ma debusoleze total pe moment.

Am iesit in plina nebunie a strazii incercand sa gasesc cele cateva repere despre care ma interesasem in prealabil. Le-am confundat, am rasturnat putin punctele cardinale, am interpretat gresit niste indicatoare stradale si asa am ajuns sa ma invart in jurul a vreo 2-3 cvartale d-astea americane in van cautand centrul de informare turistica pentru vreo 30-40 de minute. Cum in meseria mea timpul e important cand ies la oras am hotarat sa ma urc intr-un taxi si sa ii cer sa ma duca in Fashion District. Era pe lista mea de destinatii, cum am mai spus, dar nu chiar asa, din prima. Dar nici sa ma pierd prin oras nu era o „prioritate” pentru mine, si totusi am inceput cu asta…

Acum eu citisem inainte cateva lucruri despre Los Angeles Downtown si imi facusem o impresie cam ce vreau sa vad pe acolo, dar nu retinusem exact nume de strazi sau magazine, ca sa pot sa dau indicatii exacte taximetristului unde sa ma duca. M-am temut putin ca vazand cat sunt de necunoscator al locului sa nu ma plimbe in cerc o bucata buna de vreme cat sa isi ingrase taxatorul si apoi sa ma lase undeva la vreo 2 strazi departare de locul de unde m-a luat… Sau eventual sa ma duca in padure la Baneasa, asa cum stim noi sa primim turistii de pe alte continente. Nu era cazul, omul o apucase in directia buna, lucru pe care l-am dedus mai apoi incercand sa imi amintesc un nume de strada si el ajutandu-ma, am vazut ca fix intr-acolo pornise. Santee Av. e strada principala de cumparaturi din acest cartier. Gasesti aici vrute si nevrute in domeniul hainelor, posetelor si incaltaminte. De la calitate indoielnica, chinezesca pana la magazine cochete cu creatii vestimentare destul de interesante. Ba chiar un vanzator nu m-a lasat sa ii pozez magazinul, primul interesant ce mi-a iesit in cale, pe motiv ca hainele lui sunt de designer si nu ar vrea sa apara pe altundeva. Niste lucruri faine dealtfel, dar nu mi s-au parut intr-atat de originale precum poate credea el. Folosise foarte mult ideea de suprapunere a modelelor crosetate, gen „mileu de pe televizor, de sub pestisorul de sticla albastra”, peste haine croite destul de normal, bluze, rochii, tricouri. Poate sunt eu deja, de la prima iesire in asemenea loc, un critic prea abrupt,hihi! Am mai gasit multe influente africane, niste varatiune pe tema rochiilor gen sac, arabe, cu multi banuti pe piept si brau, si rock, piele si tinte. Zau ca mi-au venit in minte Shakira si Michael Jackson, plimbandu-se brat la brat prin zona sa isi mai caute niste tinute de scena.

Apoi am intrebat de ceva magazine de croitorie, panzeturi si brizbrizuri (de scris stiu ca nu am scris cum trebuie, dar cititi-l cu voce tare, sa vedeti ca suna corect!). Am aflat ca pentru asta trebuie sa ajung pe 9th Street, ca acolo e fieful celor care se ocupa cu asa ceva. Si asa si e. Pentru cei care stiu Constanta, strada asta e pentru croitorie cam ce e Poporului pentru amenajari interioare. DEDICATA. Tot felul de materiale gasesti aici, de la musama, blanuri artificiale la broderii complexe si matase fina, dar de care nu am fost foarte sigur ca e de calitate asa ca nu am luat… M-am invartit putin pe aici, m-a intrebat ceva lume cam ce lucrez (adica sa croiesc…), cam ce materiale caut (habar nu am, vad eu cand le gasesc…) si cam ce imi place… Am dat iama intr-o mercerie colorata si am reusit sa imi satisfac dorinta de a gasi „un martisor” special pentru persoana a carui hobby il sarbatoresc prin aceasta iesire. Apoi, presat de timp, am purces sa gasesc drumul spre statia de metro de unde trebuia sa iau trenul inapoi spre Long Beach. Am parcurs in pas alert o parte din Los Angeles Bulevard (sau Avenue, daca e vreo diferenta nu m-am prins la fata locului, dar mai studiez chestiunea) intesat cu magazine de costume barbatesti a caror firme, invariabil, faceau referire la Italia, italian style, italian fashion, italian orice… Apoi am cotit-o pe 7th Street, pe care stiam ca e statia, si am trecut prin zona de bijuterii, cu firme impanzite de „diamonds”. Dupa ce am ramas cu un gust amar negasind nimic interesant la Victoria’s Secrets si iar ratand centrul de informare turistica, am coborat la metro, fericit totusi de iesirea mea in L.A. Mi-am atins scopul, am vizitat ceva ce i-ar fi placut pesoanei pe care o iubesc sa viziteze ea insasi. Sa fac o plimbare si pentru altii, nu numai pentru mine.

Am ramas cu impresia ca Los Angeles ar fi fost un sat de mexicani total anonim daca nu s-ar fi aflat Hollywood-ul in zona, care e altceva, ca locatie, decat orasul ingerilor. Pentru a ajunge acolo ar fi trebuit sa mai iau un tren, pentru inca vreo ora, sa ajung in zona celebrei strazi cu stele ale actorilor, la Universal Studios si alte locuri de interes cineastic din zona. Poate cu alta ocazie, mie mi-a ajuns acum atat soare iernatic de California.
Si ca sa mai bucur cativa prieteni care mi-au venit in minte in acest periplu am fotografiat si doua camioane americane, iconuri ale culturii lor, Coca-Cola, se stie pentru cine, si Bud, pentru prietenii pe a caror balcon am postit prima Budweiser din viata noastra.

Va salut!

Ștefan MOLNUȘ