Congregatia refugiatilor de vineri

Rareori da norocul peste tine si-ti potriveste sub nas, gata mestecat, un subiect la care poti sa scrii trei zile fara plictis. Atata ogor de vorbe ti se asterne in minte incat cauti un titlu bun, sa „sparga” tiparul. In cazul de fata mi-au suras un „Turismul de tras praf pe nas” sau „Turismul de bulaneala”, dar…

In fine, ieri m-a lovit norocul, cum ziceam, ca, in rastimp de o ora, sa fiu coleg de respirat parfumuri scumpe si discrete impreuna cu o multime de „profesori” de turism, echipati smart casual, distribuiti decent intr-un  centru de conferinte nou nout, emitand consideratii demne de tot respectul cu referire la pantecaraia turismului de pe litoral si sa prind si o partida de suportat transpiratia cinstit-muncitoreasca a unui turist din Petrosani – om cu limbarnita si bun simt – care se straduia sa o distribuie pe fiica-sa si cele 3 genti uriase in interiorul unui microbuz din cele care fac legatura intre Mamaia si Constanta.

Dar, „pi rand, bre, pi rand”, vorba uui moldovean in fata telegondolei.

Profesorii de turism au vorbit despre lucruri pe care le tot ascult de ani incoace. Despre inabilitatea celor care manageriaza afacerile din turism, despre lipsa lucratorilor in turism bine pregatiti si, ca urmare, despre servicii de proasta calitate, despre lipsa unei viziuni care sa transforme relaxarea de pe litoral din Congregatia refugiatilor de vineri in Marea inghesuiala de 7 zile pe saptamana. Pe toate le-am mai auzit si rasauzit si, ca unul, care e specialist in vorbe nu in ospitalitatea organizata, ma minunez si nu inteleg. N-avem lucratori bine pregatiti? Dar, o Scoala de turism avem? Una finantata de jucatorii din domeniu, cum era odata Liceul SNC – de ex., unde, la intrare sa semnezi un contract decent, conform caruia, dupa absolvire vei lucra 5 ani la cel care ti-a suportat scolarizarea? E pe naiba, desi forta financiara si deschidere exista. Alta intrebare. Cand se duc domnii din turism, sau doamnele, ca sa nu facem ura de sex, ca sa contribuie financiar la campaniile ori bunastarea parlamentarilor ii strang si cu patentul la oute ca sa modifice niste reglementari privitoare la situatia angajatilor din turism, care ne obliga sa batem pasul pe loc? Glumesc? Cred ca am febra mare…

Mai vreti intrebari cu raspuns usor? Mai am. Chiar lucreaza cineva la o strategie pe termen lung? De cativa ani, Mamaia vinde turism de fun. Ne place sau nu, de aia am ajuns in situatia in care vedem turisti doar la sfarsitul saptamanii, cand bucurestenii, galatenii si altii inca prea indepartati de Croatia isi aduc gagicile sau nevestele la Mamaia, ca sa se bulaneasca si ei fericiti, sa umple cluburile, sa se prajeasca la soare, sa linga un guvide si-o berica rece. In restul saptamanii, ioc. Doar daca Primaria varsa banii contribuabilului in spectacole, dar iete ca a intarcat mutu iapa. Sa fiu in locul profesorilor de turism as dormi pe la usile tuturor federatiilor sportive din Romania, de la fotbal pana la sah, ca sa organizez toate turneele posibile si imposibile, din mai si pana in octombrie. Dar, nu-i nimic, las’ sa organizeze bulgarii turnee internationale de poker, fiindca noi nu reusim sa trecem de barbut.

Am auzit despre turismul de bussines ori chiar de cel de relaxare. Ce frumos. In conditiile in care sa ajungi in Mamaia e un cosmar pentru bucuresteni, ce sa mai zicem de aia de vin din Cluj (aia nu mai vin :)) ). Cand vrei next level, trebuie sa ai o infrastructura de transport cinstita, iar, nenica, sa nu se mai vorbeasca de sute de  intreruperi ale curentului electric  si clienti claustrofobiati prin lifturi sau de canalizari subdimensionate cu perspectiva rahatului plutind romantic pe langa receptie. Alfel, Sictir!, vorba lu nea Jean…

V-am ramas dator cu omul meu din Petrosani. Transpirat, dar cu chef de vorba, mi-a servit explicatia cat se poate de normala a turismului:  „Domne, mai da-o dracului. Muncim 6 ore, 8 ore, 12 ore pe zi. De muncit mereu se gaseste cate ceva. D-aia trebuie si o vacanta. Cat de mica, dar trebuie. Uite, am venit cu asta mica la mare, sa se bucure si ea. Nu?” „Da, domnule, ai dreptate” i-am raspuns si eu, dupa care m-am catarat peste el, am travesat un metru patrat de genti burdusite sarind ca un caprior in calduri, m-am cocosat ca sa incap pe usa microbuzului si am coborat in Piata Unirii.

PS     In fotografie puteti admira o portiune din soseaua de coasta pe care bulgarii „tantalai” au construit-o demult, in timp ce romanii sunt la stadiul de descantece si dat in bobi.