Alec Blenche: “E în ADN-ul nostru ca specie; suntem construiți din povești”

Poate că multora le-ar fi greu să creadă că a fost o vreme în care constănțeanul Alec Blenche nu scria cărți pentru copii. Din acea vreme îl cunosc eu. Pare aproape o altă epocă, nu doar din cauza anilor care au trecut, ci și pentru că, între timp, Alec a ajuns să locuiască într-un univers care îi poartă astăzi numele pe coperți: universul cărților.

Astfel, acum, foarte mulți copii — probabil mai mulți decât aș putea eu estima, având în vedere că volumele sale ajung în toate colțurile țării — îi cunosc personajele, îi așteaptă cărțile și îi recunosc numele. Părinții îl citesc la rândul lor, bucurându-se că în poveștile sale, chiar dacă nu apar prințese și balauri, se vorbește despre bunătate, răbdare, respect, prietenie și iubire, fără ca toate acestea să se transforme în lecții moralizatoare.

Luna trecută, Alec Blenche a lansat cel de-al doilea volum din seria „Jurnalul unui fotbalist de buzunar”, intitulat „Serenade, salate și surprize”. Aproape 200 de copii, însoțiți de părinți și bunici, au venit să-l întâlnească, să primească personal un autograf, să-i pună întrebări și să asculte răspunsuri care ar putea deveni, ele însele, punctul de plecare pentru viitoare povești. Evenimentul a făcut parte din proiectul „Lectura crește campioni”, realizat în parteneriat cu Academia Hagi — o asociere care mi se pare, de fapt, mai firească decât ar putea părea la prima vedere. Și lectura, și sportul au nevoie de răbdare, încredere și creștere.

Despre toate acestea, dar și despre multe altele, am stat de vorbă cu Alec Blenche.

– Alec, la câte cărți publicate ai ajuns acum, odată cu această lansare?

– Mă crezi dacă îți spun că nici eu nu mai știu exact? În jur de 80, oricum.

– De ce crezi că literatura pentru copii este adesea tratată ca un „gen mic”, deși mizele ei sunt, în realitate, mari?

– Încă ne uităm la copii ca la niște ființe care au nevoie doar de hrană, adăpost și divertisment. Odată ce vom înțelege că povestea este o hrană ce le poate construi și determina viitorul prin comportament și atitudine, lucrurile se vor schimba.

– Copiii citesc altfel decât generațiile anterioare. Îi mai putem „prinde” cu povești sau doar îi mai putem însoți?

– Îi mai putem prinde dacă povestea este ceva ce nu iese complet din lumea lor. Mai greu să îi prinzi acum cu Amintiri din copilărie sau Dumbrava minunată. Dar dacă scriem despre fotbal, muzică și alte lucruri de care sunt pasionați, avem o șansă bună.

– Care consideri că este vârsta potrivită la care un copil poate fi atras de cărți?

– Cred că pasiunea către cărți poate începe foarte devreme, prin momentele acelea tandre când părintele îi citește puiului, iar el înțelege mai mult dragostea, simțirea clipei. Apoi face sens din ilustrații și tonul adultului, după care, pe la 3 anișori, eu zic că e copt să le pună pe toate împreună.

– Cum se vede, la maturitate, diferența dintre un copil care a citit și unul care nu a citit?

– În primul rând, prin lărgimea în gândire. Copilul care a citit are mult mai bine antrenat mușchiul creativității, al imaginației și al viziunii. Apoi în limbaj: copilul care a citit are un limbaj mai bogat, mai plăcut, mai șlefuit. Și, nu în ultimul rând, copilul care a citit este mai empatic.

– Ce metode le recomanzi părinților ai căror copii refuză să citească? 

– Să găsească teme de care copiii sunt pasionați și să transforme lectura într-un moment de familie. 20 de minute în care toată lumea citește. Muzică plăcută, ceai, lumină blândă și neapărat prăjiturele.

– Cât adevăr poate suporta o poveste pentru copii fără să-și piardă firescul?

– Atât cât să nu depășească farmecul, iar copilul să nu uite că este într-o poveste.

– Copiii mai cred în povești sau doar le testează?

– Cred și vor crede mereu. Este în ADN-ul nostru ca specie; suntem construiți din povești.

– În „Jurnalul unui fotbalist de buzunar”, cum a apărut ideea acestei cărți? 

– Din dorința mea de a ajunge la copiii reticenți la lectură. Am căutat o poartă spre lumea acestor copii și s-a nimerit ca această poartă să fie una de fotbal.

– Este o carte dedicată băieților, ei fiind, în general, pasionații acestui sport?

– Nu, este dedicată tuturor copiilor, pentru că, în esență, cartea nu este despre fotbal, este despre prietenie, curaj, încredere și puterea de a te ridica chiar și când ai pierdut.

– Care este mesajul cărții, cel esențial — dincolo de poveste, fotbal și joc?

– Distrează-te, ridică-te, mergi mai departe!

– Cum a apărut parteneriatul cu Academia Hagi?

– S-a potrivit ca o mănușă. Eu fiind constănțean și având un prieten foarte bun care mi-a făcut legătura cu oamenii de acolo, am înțeles că nu se putea un partener mai potrivit. Este cea mai mare academie din țară și cu un nume celebru. Așa cum îmi doresc sa fie și cartea.

– Alec, mulțumesc pentru timpul acordat!

– Cu mare plăcere. Mulțumesc și eu!