Anna Ungureanu, dirijorul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”: “Mă simt responsabilă pentru moștenirea maestrului Marin Constantin, pe care trebuie să o continuăm și să o transmitem generațiilor viitoare“

Există dirijori care nu conduc coruri, ci lasă muzica să crească singură din brațele și gesturile lor, ca într-un fel de vrajă, fără să ceară nimic în schimb.

În fața lor, aerul se adună, se ordonează și prinde formă de muzică. Așa e Anna Ungureanu – siluetă impunătoare de lumină în veșminte sobre, o regină a gesturilor care nu comandă, ci nasc armonie.

Din 2014, poartă în mâini sceptrul invizibil al Corului Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, iar de mai bine de un deceniu își răspândește semnătura sonoră pe scenele lumii: de la Panteonul din Roma la vânturile subtile ale Drumului Mătăsii, de la altitudinea sacră a Machu Picchu la vibrația marilor săli de  gală.  Formată sub privirea și tăcerea maestrului Marin Constantin, cu rădăcini în Sfântu Gheorghe și aripi crescute din pedagogie, stilistică și un doctorat în muzică, Anna Ungureanu poartă în sine dublul mister al tradiției și al reinventării.

Premiile, distincțiile, titlurile – Premiul Special Noel Minet Europa Cantat, Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler , Premiul Marin Constantin – sunt doar repere pe o hartă unde adevărata geografie este alcătuită din oameni: cei peste 250.000 de copii ai mișcării Cantus Mundi, pentru care Anna este nu doar dirijor, ci și îndrumător, dirijor de… drumuri interioare. De peste un deceniu, Anna Ungureanu a condus Madrigalul pe cele mai prestigioase scene — de la importante  festivaluri de profil la teatre și concerte exclusiviste — consolidând brandul coral ca simbol cultural și ambasador al României.

Ea nu caută doar perfecțiunea sonoră. În ochii ei, un concert reușit nu se măsoară în aplauze, ci în tăcerea aceea densă de după ultimul acord – când publicul și corul respiră, pentru câteva clipe, sincronizat, în același timp.  Pentru Anna Ungureanu, muzica nu este doar sunet — este felul în care oamenii învață să respire împreună.

Și anul acesta am reîntâlnit-o la câteva dintre evenimentele lungi și concentrate ale SEAS, acolo unde Madrigalul a făcut să răsune hipnotic atât răsăritul de lună, cât și răsăritul de soare, reflectate în sunetele și în valurile mării, alături de mii de spectatori atinși de căldura emoțiilor rare, profunde și neprețuite ale muzicii de cea mai înaltă puritate artistică.

De peste 10 ani, numele Anna Ungureanu este legat de Corul Madrigal. Privind în urmă, cât de mult v-a transformat personal această carieră? În afară de satisfacția profesională, ce ați mai câștigat sau la ce ați fost nevoită să renunțați?

– De peste 23 de ani, Madrigalul reprezintă pentru mine o a doua familie, un loc de muncă, dar, înainte de toate, acel spațiu în care am reușit să mă dezvolt muzical, uman, sensibil, creativ, până în prezent. Este locul sfânt pe care îl iubesc și îl prioritizez de fiecare dată, chiar dacă asta a însemnat, uneori, și vacanțe nereușite cu familia mea. Aici, evoluția mea artistică a cunoscut cel mai mare progres și va rămâne întotdeauna în inima mea ca loc prioritar.

– O componentă a identității Madrigalului este dată și de costumele renascentiste purtate la fiecare spectacol. În cei peste 60 de ani de activitate, s-a întâmplat să le adaptați sau să modernizați detalii?

– Costumele Madrigalului sunt parte din identitatea vizuală, într-adevăr. Sunt acel moment în care auditorul spune „wow” când intrăm pe scenă. Oriunde mergem în lume, sunt primite cu entuziasm. Avem mai multe rânduri de costume. În ultimii ani, am realizat unele cu influențe renascentiste, dar cu un stil mai modern. Avem și două rânduri create de doamna Doina Levința, unul special pentru aniversarea de 60 de ani a Corului. Sunt spectaculoase și personalizate, fiecare membru având un costum unic, cu accesorii și detalii inspirate din stilul vestimentar al anilor 1530–1620, de la curțile nobiliare europene.

Noi, cei din Madrigal, iubim aceste costume și ne simțim extraordinari atunci când ne metamorfozăm în personajele îmbrăcate de ele. Costumația de acest tip, cu un grad aparte de eleganță, ne oferă o anumită statură, o verticalitate, dar și o plăcere și o bucurie aparte. Sunt foarte frumoase și cred că oriunde apare Madrigalul pe scenă, și datorită lor, este imediat apreciat și recunoscut.

– Ce presupune selecția pentru a fi acceptat în Corul Madrigal?

– Anual, organizăm selecții importante pentru a aduce noi voci și talente. Este esențial ca aceștia să fie studenți sau absolvenți ai Academiei de Muzică, să aibă cunoștințe foarte bune de solfegiu la prima vedere și o voce frumoasă. Căutăm voci non-vibrato, capabile să se omogenizeze cu ansamblul, dar și personalități rezistente și disciplinate, integrate ușor în echipă. Toate aceste calități le șlefuim apoi împreună, dar baza este un muzician excelent, cu o voce extraordinară.

– Repertoriul Madrigal are o natură vie și surprinzătoare. Nu demult ați cântat cu orchestră, ați abordat registre internaționale și colinde. V-ați gândit la adaptarea unor titluri din muzica rock?

– Repertoriul este o semnătură a Madrigalului. De la început, maestrul Marin Constantin a adus pe scenă colinde și muzică religioasă, unele piese considerate interzise în anumite perioade, dar și repertoriu renascentist în limbile originale – tradiție păstrată până astăzi. A încurajat compozitorii contemporani și a adus muzica românească și universală pe marile scene. În privința muzicii rock, ne-am apropiat cel mai mult de ABBA, cântând „Thank You for the Music”, care are mare succes. Din când în când, interpretăm și lucrări vocal-simfonice, precum Stabat Mater de Pergolesi sau mise de Mozart. Recent, am cântat în Cluj, la Arena, filmul Amadeus, realizat de Miloš Forman, cu orchestră – o experiență extraordinară pentru noi, un episod în care a fost necesar să funcționăm puțin diferit față de momentele obișnuite din concert. De data aceasta, am fost conectați la secundele din film, dependenți de reacția dirijorului de orchestră și a trebuit să ne adaptăm la mai mulți factori pentru a reuși să funcționăm extraordinar de bine și de precis.

Deci, da, suntem deschiși la prelucrări din diferite culturi, pentru a oferi publicului emoție și bucurie. Inclusiv piese locale, așa cum am făcut în Peru, unde am interpretat o prelucrare semnată de maestrul Grigore Cudalbu, care a rescris pentru cor și care a avut un succes fantastic și neașteptat, un moment foarte iubit de către publicul din Peru.

– Care este prima amintire muzicală din copilărie?

– În familia mea, toată lumea cântă vocal și aproape toți membrii familiei mele extinse știu să cânte la instrumente. Cele mai frumoase amintiri sunt petrecerile, mesele pe care le înconjuram cu toată familia – trei generații laolaltă – unde cântam și ne bucuram împreună. Tatăl meu cânta într-un band, era saxofonist și vocalul din acest band, cu o voce de bariton foarte caldă și frumoasă. Îmi amintesc cum, după fiecare cântare a lor, instrumentele, microfoanele și boxele erau depozitate la noi acasă, pentru că stăteam la parter, ceea ce a însemnat ca, toată copilăria mea, să fie ceva firesc să trăiesc printre ele și să cântăm la ele zi de zi.

– Dirijorul, în imaginarul colectiv, este un bărbat în frac, cu gesturi ferme. Cum ați intrat dvs. în această imagine? Au existat comentarii sau atitudini descurajatoare?

– Da, este o lume încă patriarhală, dar cred că, în ultimii 10 ani, femeile au fost acceptate tot mai mult în posturi dominate anterior de bărbați. Astăzi, a devenit firesc ca o femeie competentă să ocupe acel loc.

Sigur, trebuie să recunosc că am întâlnit misoginism în perioada studenției, dar ambiția și nepăsarea mea față de astfel de atitudini nu m-au clintit din dorințele mele de realizare profesională și m-au ajutat să merg mai departe. De aceea, doresc să subliniez, eu cred că toți tinerii trebuie să facă ceea ce simt că pot să facă și să aibă credința că ceea ce doresc să facă este ceva real, este ceva posibil pentru ei și îi încurajez să asculte doar de inimile, de intuiția și de dorințele lor.

Așa îi învăț pe toți cei cu care am cursuri de dirijat sau masterate de dirijat, le spun studenților mei că o carieră ți-o alegi singur, dacă vrei să fii împlinit, fericit și asumat în ceea ce privește deciziile pe care le iei în viață.

– Cum se conduce un ansamblu coral de o astfel de anvergură, pe care istoria și publicul au înconjurat-o cu o aură de legendă? Ce este mai mult: responsabilitate uriașă sau privilegiu atent păstrat?

– Și responsabilitate, și privilegiu, deopotrivă. Este o onoare pentru mine, este iubirea vieții mele faptul că pot lucra într-o ambianță elegantă, elevată, vizată de maestrul Marin Constantin.  Mă simt responsabilă pentru această uriașă moștenire culturală pe care maestrul Marin Constantin a creat-o și ne-a lăsat-o, iar noi, cei de după el, trebuie să o continuăm și să fim pregătiți să o lăsăm generațiilor viitoare.

Oricine face parte din Madrigal nu poate rezista aici decât dacă vine din bucurie, din onoare și din dorința de a aparține acestui colectiv. Madrigalul este un ansamblu foarte special, în care cultivăm dorința de a fi buni unii cu alții, unde responsabilitatea și disciplina sunt pe primul loc, alături de plăcerea și dragostea de a cânta și de a face parte dintr-un fenomen unic în lume.

– Când ați știut că veți fi dirijor?

– Nu am știut până nu am dirijat. Și acum sunt dirijor „în devenire” – toată viața voi fi într-o continuă explorare. Dirijor devii cu fiecare concert, fiecare repetiție, fiecare moment de pregătire. Este un drum lung de transformare continuă. Îmi asum acest rol cu cea mai mare bucurie. Simțeam încă din copilărie că am această energie de conducător și de căutător în sensuri muzicale. Totuși, cred că dirijor devii cu fiecare concert, cu fiecare repetiție, cu fiecare moment în care îți gândești repertoriul și îți faci planul de acțiune, în care exersezi singur, cu formația Madrigal sau cu alte ansambluri. A fi dirijor este, de fapt, un drum foarte lung de proprie devenire.

– La spectacolele Madrigalului, publicul simte mai întâi emoția sau perfecțiunea tehnică?

–  Ar trebui să luăm câteva opinii și din partea publicului, însă cred că ambele aspecte pot coexista. Emoția nu lipsește niciodată la Madrigal, iar în ceea ce privește perfecțiunea tehnică, ne străduim permanent și de aceea repetăm zilnic, pentru a obține acele tehnici vocale prin care să putem transmite emoția mai frumos, mai autentic și mai profund. Creativitatea noastră face ca aceste tehnici să fie căutate tot mai mult în profunzime și în finețe. Cred că există și una, și cealaltă, în același timp, dar consider că publicul ar trebui întrebat. Și eu, de pildă, aș fi foarte curioasă să aflu care sunt elementele care le mișcă sufletele cel mai mult într-un concert al Madrigalului.

– Există „tăcere muzicală” – o tăcere care cântă?

– Tăcerea muzicală este foarte importantă. Ea poate fi acea tensiune necesară, pe care muzica o rezolvă apoi într-un mod frumos și delicat. Așa cum ai nevoie și de lumină, și de întuneric pentru a le prețui pe fiecare, la fel și tăcerea devine un liant între două idei muzicale. Este o tăcere specială: poate fi un oftat, o suspensie între două sunete tensionate, care se consumă apoi și ambianța se relaxează. Este un element extraordinar de important, și cred că orice artist știe cum să caute tăcerea necesară și să îi dea valoare.

– Cât din meseria de dirijor este autoritate și cât este ascultare?

– Autoritatea muzicală se câștigă prin respectul celorlalți: atunci când ești sigur pe ceea ce faci, când ești foarte bine pregătit, exersat și disciplinat, când ești primul și ultimul pe scenă sau în sala de repetiții. De fapt, autoritatea se bazează pe încrederea celorlalți că poți duce la capăt ceea ce ți-ai asumat să faci, atât pentru tine, cât și pentru ei. Eu cred într-o combinație între autoritate și colaborare. Atunci când lucrezi cu corul Madrigal, este esențial să îi asculți, să vezi și să simți cât pot duce, când poți accelera ritmul de lucru și când este necesar să le oferi un moment de respiro. Sunt tehnici psihopedagogice pe care orice dirijor trebuie să le stăpânească, astfel încât coeziunea și atmosfera unei repetiții sau ale unui concert să fie cele dorite, inclusiv din punct de vedere energetic.

– Cum vă liniștiți după un concert mare?

– Trece ceva timp până când adrenalina din corp se stinge. După concertele mari îmi place să șofez sau să fac, măcar pentru o jumătate de oră – o oră, puțină mișcare. Dacă nu este prea târziu, îmi place să mănânc și să mă rehidratez, pentru că înainte de concert nu consum prea multe alimente, iar apoi urmează readaptarea la ritmul normal al vieții. Este ca în orice activitate fizică intensă, comparabilă, până la un anumit punct, cu efortul unui sportiv: concentrare fizică și focalizare mentală deosebit de intense.

După bucuria unui concert susținut de Madrigal – aceea de a fi realizat ceva sensibil, cu toate ingredientele pe care ni le-am propus în activitatea noastră artistică – ne simțim fericiți să plecăm împreună, să discutăm despre realizările noastre și să ne bucurăm alături de prieteni și de familiile care ne-au fost aproape în sală. Iar eu, așa cum spuneam, iubesc foarte mult să șofez: dacă se poate, cu viteză mare; dacă nu, atât cât îmi permite drumul. Important este să consum energia rămasă și acumulată în timpul concertului.

– Ce sfat i-ați da tinerei Anna Ungureanu de 20 de ani?

–Ai încredere în instinctele tale, în dorințele tale și în puterea ta de muncă. Fii încrezătoare, puternică și curajoasă.

– După succesul din edițiile 2024 și 2025 ale Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – proiect al Teatrului de Stat Constanța – anul acesta ați revenit la SEAS cu trei spectacole speciale: Madrigal: ULTRAsunete (Delfinariul Constanța), Madrigal: Drumul Mătăsii și Madrigal la Răsărit (Zoom Beach). Cum reușește organizatorul să păstreze și să îmbogățească, de la un an la altul, această colaborare? Și ce vă convinge să reveniți, an de an, la Constanța, să vă organizați programul astfel încât să fiți aici în această perioadă, când ați putea urca pe orice mare scenă a lumii?

– A devenit deja o tradiție în calendarul nostru concertistic să venim la Constanța în preajma datei de 15 august. Ne face mare onoare, plăcere și bucurie să fim alături de publicul constănțean și, de fapt, de publicul numeros din toată țara care se află în acea perioadă pe litoralul românesc. Venim de fiecare dată atât cu spectacole ale Corului Madrigal, cât și cu momente artistice din cadrul Programului Național Cantus Mundi, care aduce în fața spectatorilor coruri de copii din toată țara cântând împreună. În acest an am lansat și Simfonia Mundi, adică orchestre și ansambluri instrumentale formate din copii și tineri din întreaga țară. La lansare, corurile au cântat împreună cu această orchestră alcătuită din elevi ai mai multor școli bucureștene, iar bucuria a fost cu atât mai mare cu cât am avut onoarea de a-l avea alături pe maestrul Ion Marin, inițiatorul acestui program de integrare socială prin cânt coral și, mai nou, și prin orchestră, care a dirijat Imnul Cantus Mundi.

Există însă și alte motive pentru care ne întoarcem cu drag la acest festival, organizat de Erwin Șimșensohn, un partener extraordinar care înțelege nevoile Madrigalului și știe să creeze în jurul nostru contextul ideal pentru a pune în valoare produsul cultural. Un alt partener minunat este Delfinariul, care, de trei ani, ne oferă prilejul unic de a cânta în compania delfinilor. Repetiția de acolo a fost una specială: am avut parte de o intimitate totală cu delfinii, care au reacționat natural la sonoritățile Madrigalului, cărora le-am dăruit muzica noastră cu dragoste și de la care am primit, în schimb, la fel de multă afecțiune. Delfinii aduc o dimensiune complet diferită față de înțelegerea umană și mie personal îmi face o bucurie imensă să mă conectez și să-mi deschid inima în fața lor.

 Tot în acest an, am prezentat pentru prima oară în România concertul Drumul Mătăsii, în premieră la Constanța. Am avut parte de un public extraordinar de cald și receptiv la această poveste, iar colaborarea cu doamna Rodica Mandache a adăugat o profunzime, o sensibilitate și o forță aparte spectacolului, energie pe care am preluat-o și am transformat-o în construcția noastră muzicală.

De asemenea, concertul de dimineață, la răsărit, a devenit o tradiție de trei ani. În primul an au participat aproximativ 600 de oameni, în al doilea an – peste 3.000, iar anul acesta am avut bucuria să cântăm în fața a peste 6.000 de spectatori. M-a emoționat profund să îi privesc cum coborau dealul spre Zoom Beach cu o oră, chiar o oră și jumătate înainte de concert. Noi am fost acolo de la ora patru dimineața și i-am văzut venind cu entuziasm și cu bucuria momentului. Prezența lor, aplauzele prelungite și faptul că au fost alături de noi atât de devreme, la răsăritul soarelui, ne-au onorat și ne-au emoționat nespus. Mulțumim din suflet constănțenilor și tuturor românilor aflați pe litoral în acea perioadă, care au venit la concertele și spectacolele noastre și care rămân un sprijin emoțional și real pentru dorința fiecărui artist de a fi conectat cu publicul său.

– Vă mulțumesc pentru acest interviu.

–Și eu vă mulțumesc. Le doresc tuturor spectatorilor noștri, multe evenimente artistice cu emoții profunde și îi invit de pe acum la concertele noastre de anul viitor.