Video VENEȚIA, capodopera lui Nicolae Dărăscu, la Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă din Topalu

Născut pe 18 februarie 1883, la Giurgiu, Dărăscu a studiat pictura la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, în perioada 1902-1906, după care a plecat la Paris, ca beneficiar al unei burse de studiu, la Academia Julian unde a lucrat sub îndrumarea lui Jean-Paul Laurens. Din 1907 s-a mutat la École des Beaux-Arts, unde s-a pregătit cu Luc-Olivier Merson. Călător neobosit, a trăit şi a lucrat în sudul Franţei, la Toulon şi Saint-Tropez, la Veneţia. În 1919 a ajuns pe coasta Mării Negre, la Mangalia şi Balcic, în sudul Dobrogei.

Pictor peisagist prin excelenţă, rar pictând interioare sau naturi moarte, Dărăscu a asimilat, în perioada de formare şi cu prilejul sejururilor ulterioare în Franţa, influenţa cercurilor impresioniste şi a artiştilor neoimpresionişti, devenind unul dintre cei mai rafinaţi exponenţi ai acestor curente artistice în România postbelică. Pânzele sale înfăţişează peisaje din oraşe portuare europene, în care artistul se găsea adesea în largul său pictând „en plein air”, folosind o paletă cromatică relativ constantă: nuanţe de albastru, verde, roşu, galben şi uneori chiar violet şi alb-negru.

„Pictura d-lui Dărăscu se înfățișează acum cu alte modulații și rezonanțe decât acelea din lucrările sale mai vechi. Ele pornesc desigur tot din formația sa impresionistă, dar cu o unitate de viziune și cu o putere de realizare a unui ansamblu complex și personal ce scot la iveală toate marile resurse ale acestui pictor, până acum incomplete sau uneori contradictoriu exprimate.” – Alexandru Busuioceanu, critic de artă, critic literar, diplomat, eseist, istoric, pedagog, poet, scriitor și traducător român.

Chiar dacă a excelat prin peisaje marine şi mediteraneene, Dărăscu a fost fascinat şi de peisajul rural românesc, de misterul Veneţiei, de colinele Balcicului sau de poezia bulevardelor bucureştene. Printre lucrările sale de referinţă se numără tablourile „Vedere din Saint Tropez”, „Peisaj cu pomi”, „Portul Saint Tropez”, „Palat veneţian”, „Vedere din Argeş”, „Ciobănaş cu oi, la Vlaici”, „Calea Victoriei pe ploaie”, „Peisaj la Curtea de Argeş”, „Cafeneaua lui Mamut de la Balcic” sau seria de peisaje din Deltă.

În 1910, a expus un autoportret la Societé des Artistes Français (Societatea Artiştilor Francezi ) din Paris, pentru ca în toamna anului 1911, artistul, întors în ţară, să organizeze prima sa expoziţie personală într-una din sălile Ateneului. Dărăscu a expus la Bucureşti în expoziţii personale (1913, 1914, 1924) şi colective (1919, 1937), însă cea mai vastă şi cea mai importantă expoziţie din întreaga sa activitate artistică a fost expoziţia personală inaugurată în 1936, la sala Dalles, unde a adunat lucrări relevante pentru cariera sa de până atunci.
În 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, bombardamentele i-au distrus pictorului atelierul şi o serie de tablouri.

Spre sfârşitul vieţii, bolnav, s-a retras în zona colinară din sudul României, revenind cu regularitate la Câmpulung Muscel şi mai ales la Curtea de Argeş. A murit în august 1959, la Bucureşti, lăsând neterminată ultima sa compoziţie, „Târg de oale la Curtea de Argeş”.

Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă din Topalu
În comuna Topalu, situată pe malul Dunării, într-o zonă pitorească din județul Constanța, la doar 7 km de Cetatea Capidava, se găsește cel mai mare muzeu rural de artă din Europa – Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă”. Instituția găzduiește cea mai impresionantă colecție de artă din mediul rural românesc, formată din 228 de opere de pictură, grafică și sculptură, pe care doctorul Gheorghe Vintilă le-a donat comunității, în anul 1960. Muzeul este amenajat în casa părintească a răposatului medic – părinții acestuia fiind primii învățători ai comunei și cei care au construit și prima școală aici, pe care el a donat-o, cu toată colecția de lucrări de artă strânsă de-a lungul vieții, în memoria părinților, comunei sale natale. Lucrările aflate în colecție poartă semnături ale celor mai valoroși artiști din spațiul românesc, printre care Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Octav Băncilă, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Nicolae Dărăscu, Jean Alexandru Steriadi, Camil Ressu, Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Paciurea, Oscar Han.Supranumit de criticii de artă din România drept „Luchianul sculpturii românești”, alături de Constantin Brâncuși, Dimitrie Paciurea este una din figurile cele mai atipice din arta românească, el fiind și cel mai important sculptor național român din prima jumătate a secolului al XX-lea.