• Media & Cultură
  • Politic
  • Administrație
  • Societate
  • Utile
  • Universitatea Ovidius
  • Contact

"Cei care cunosc adevărul nu sunt egali cu cei care îl iubesc." Confucius

Constanteanul
  • PENTRU CETĂȚENI
  • OPINII
  • TIMPUL LIBER
  • POVEȘTILE MĂRII NEGRE
  • COMERCIALE
  • SPORT
No Result
View All Result
Senior Editor: Mirela Coman
  • PENTRU CETĂȚENI
  • OPINII
  • TIMPUL LIBER
  • POVEȘTILE MĂRII NEGRE
  • COMERCIALE
  • SPORT
No Result
View All Result
Constanteanul
Senior Editor: Mirela Coman
No Result
View All Result
Home POVEȘTILE MĂRII NEGRE

Universitatea Ovidius a găzduit o inedită incursiune în istoria tătarilor pe pământ dobrogean, în organizarea UDTTMR

Ozan Çakır, consul general al Republicii Turcia la Constanța: Tătarii sunt membri importanți ai familiei turcice, iar istoria lor seculară s-a desfășurat în armonie cu arealul geografic în care au trăit. În cele trei luni de când mă aflu în România, în toate vizitele pe care le-am efectuat în toate instituțiile publice, cât și în mediu privat, m-am întâlnit cu etnici tătari și am văzut că sunt oameni de succes, au cariere importante, ceea ce arată că sunt foarte bine integrați, că sunt cetățeni de nădejde ai acestei țări

Redactia Online de Redactia Online
decembrie 13, 2024
in POVEȘTILE MĂRII NEGRE
0
Universitatea Ovidius a găzduit o inedită incursiune în istoria tătarilor pe pământ dobrogean, în organizarea UDTTMR
9
SHARES
Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie pe Whatsapp

Deschiderea proiectului „Repere identitare dobrogene – 13 Decembrie, Sărbătoarea Etniei Tătare din România” derulat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, a stat sub semnul incursiunii în istorie. Cei patru istorici invitați să susțină prelegeri la conferința care a avut loc joi, 12 decembrie, și care a fost dedicată Sărbătorii Etniei Tătare din România au adus în atenția numerosului public o serie de aspecte inedite din istoria tătarilor.

Cu un discurs captivant, renumitul medievist dr. Ovidiu Cristea, cercetător la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, a scos în evidență în prelegerea sa importanța cunoașterii și conștientizării faptului că, deși relațiile medievale dintre români și tătari sunt puse, de regulă, sub semnul tensiunilor, acestea nu au fost caracterizate exclusiv prin prisma conflictelor. În opinia istoricului Ovidiu Cristea, „relațiile dintre români și tătari au fost mult mai complexe motiv pentru care ar merita studiate mai atent anumite lucruri cunoscute, dar care au rămas exploatate superficial”. Rămânând în aceeași notă, istoricul a amintit aici și faptul că „foarte mulți cercetători admit că la geneza Țării Românești și a Moldovei a stat și puterea tătară”.

Cel de-al doilea invitat a fost dr. Michal Wasiucionek – cercetător la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” care a vorbit despre rolul pe care l-a jucat Hanatul Crimeei în răspândirea unui semn al puterii peste granițe confesionale, elementul analizat fiind „tughra (tuğra)” care reprezintă monograma sultanilor otomani.

Prin intermediul celei de-a treia prelegeri, susținute de dr. Metin Omer, cercetător la Universitatea „Ovidius” din Constanța, s-a făcut trecerea la perioada modernă, tema abordată fiind fondarea primului stat modern tătar, respectiv Republica Populară Crimeea, la data de 13 decembrie 1917. De asemenea, dr. Metin Omer a vorbit și despre felul cum a influențat parcursul ulterior al tătarilor crearea acestui stat tătar crimeean care a avut o existență foarte scurtă.

Conf. univ. dr. Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, a încheiat seria prelegerilor aducând în fața publicului aspecte inedite din una dintre cele mai recente cercetări ale sale, Crucea Roșie în România, la finalul celui de-al doilea Război Mondial și legătura acestei organizații cu un mic sat dobrogean format în cea mai mare parte din etnici tătari.

În cadrul conferinței, publicul a putut viziona și cele două expoziții tematice pregătite de organizatori.

La finalul evenimentului, președintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Gelil Eserghep, le-a mulțumit invitaților pentru contribuția esențială la studiul istoriei tătarilor din România și le-a înmânat, în semn de apreciere, câte o plachetă aniversară.

Printre cei prezenți, la conferință s-au aflat și deputatul UDTTMR Varol Amet, muftiul Muurat Iusuf, subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Dincer Geafer.

Prezent la eveniment, noul consul general al Republicii Turcia la Constanța, Ozan Çakır, a felicitat comunitatea tătară din România cu prilejul Sărbătorii Etniei Tătare. „Tătarii sunt membri importanți ai familiei turcice, iar istoria lor seculară s-a desfășurat în armonie cu arealul geografic în care au trăit. În cele trei luni de când mă aflu în România, în toate vizitele pe care le-am efectuat în toate instituțiile publice, cât și în mediu privat, m-am întâlnit cu etnici tătari și am văzut că sunt oameni de succes, au cariere importante, ceea ce arată că sunt foarte bine integrați, că sunt cetățeni de nădejde ai acestei țări”, a mai declarat noul consul general al Republicii Turcia la Constanța.

Proiectul „Repere identitare dobrogene – 13 Decembrie, Sărbătoarea Etniei Tătare din România” continuă vineri, 13 decembrie, cu spectacolul pregătit de ansamblurile Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România și elevii de la Școala Comunitară. Evenimentul va avea loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, începând cu ora 17.00. Intrarea este liberă.

Tags: metin omerudttmruniversitatea ovidiusziua etniei tatare
Previous Post

HARTA CA ARTĂ – Inedită expoziție de pictură, la Muzeul Marinei Române

Next Post

RAJA amână lucrarea programată în Constanța, în perioada 16-17 decembrie

Redactia Online

Redactia Online

  • ANUNTURI

    • All
    • Administrație
    • Politic
    • Societate
    Peste 7,5 tone de deșeuri colectate de pe plaja Sulina în DOAR PATRU ZILE!

    Peste 7,5 tone de deșeuri colectate de pe plaja Sulina în DOAR PATRU ZILE!

    de Redactia Online
    iunie 5, 2026
    0

    În doar patru zile, între 27 mai și 1 iunie, 7,6 tone de deșeuri, dintre care 6,1 tone de plastic,...

    Ansamblurile Kișkene Qarasu și Qarasu ale organizației UDTTMR Medgidia, spectacol de Ziua Copiilor

    Ansamblurile Kișkene Qarasu și Qarasu ale organizației UDTTMR Medgidia, spectacol de Ziua Copiilor

    de Redactia Online
    iunie 3, 2026
    0

    Ansamblurile Kișkene Qarasu și Qarasu ale organizației UDTTMR Medgidia au participat luni, 1 iunie, la activitățile organizate cu prilejul Zilei...

    O nouă zi dedicată copiilor la Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR)

    O nouă zi dedicată copiilor la Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR)

    de Redactia Online
    iunie 2, 2026
    0

    Duminică, 31 mai, au avut loc mai multe activități organizate cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, la care au participat...

    Caravana „Conduși de Bine”: Rotary Club Cetatea Tomis și Ford România, în comunitatea din Mihail Kogălniceanu

    Caravana „Conduși de Bine”: Rotary Club Cetatea Tomis și Ford România, în comunitatea din Mihail Kogălniceanu

    de Redactia Online
    mai 30, 2026
    0

    Într-un efort comun de a sprijini comunitățile vulnerabile, Rotary Club Cetatea Tomis, în parteneriat cu Ford România, a desfășurat astăzi...

    Colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, la Mihail Kogălniceanu, joi 11 iunie 2026

    Colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, la Mihail Kogălniceanu, joi 11 iunie 2026

    de Redactia Online
    mai 26, 2026
    0

    Reprezentanții Primăriei Mihail Kogălniceanu au anunțat că, joi, 11 iunie 2011, între orele 09.00 - 11.00, posesorii de echipamente electrice...

    Finanțare pentru a treia etapă de asfaltare a drumurilor comunale din Mihail Kogălniceanu

    Primăria Mihail Kogălniceanu: Începe proiectul DRUM EXPRES CONSTANȚA-TULCEA

    de Redactia Online
    mai 8, 2026
    0

    Reprezentanții Primăriei Comunei Mihail Kogălniceanu informează publicul că, în data de 12 mai 2026, vor începe investigațiile arheologice pentru investiția...

  • Next Post
    RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

    RAJA amână lucrarea programată în Constanța, în perioada 16-17 decembrie

    CELE MAI CITITE

    • PROGRAMUL DETALIAT Zilele Constanței 2024 – cel mai important eveniment al primăverii

      PROGRAMUL DETALIAT Zilele Constanței 2024 – cel mai important eveniment al primăverii

      245 shares
      Share 109 Tweet 57
    • Ai nevoie de buletin la URGENȚĂ? DGEP Constanța ți-l dă în 48 de ore!

      234 shares
      Share 103 Tweet 55
    • RAJA: Zeci de cartiere din Constanța și cinci localități din jurul orașului vor rămâne fără apă

      169 shares
      Share 75 Tweet 39
    • Frăția Ceaunelor și cele mai ”gustate” 8 food truck-uri, la ”CONSTANȚA PETRECE”

      233 shares
      Share 165 Tweet 29
    • Festivalul Național de Muzică Ușoară MAMAIA 2023, ediție jubiliară, aproape de start

      189 shares
      Share 129 Tweet 25
    Constanteanul

    Cel mai citit blog de știri din Constanța.

    Social

    Categorii

    • Administrație
    • Călătorim și… Share!
    • COMERCIALE
    • Constanța te iubesc!
    • Istorii
    • Media & Cultură
    • Navigație
    • OPINII
    • PENTRU CETĂȚENI
    • Politic
    • POVEȘTILE MĂRII NEGRE
    • Societate
    • SPORT
    • TIMPUL LIBER
    • Turist în România
    • Uncategorized
    • Universitatea Ovidius
    • Utile
    • Vacanțe prin Lume

    Articole Recente

    COMATOGEN, cu Daniela Nane în rol principal, proiecție SPECIALĂ, vineri, 12 iunie, la Centrul Cultural jean Constantin

    COMATOGEN, cu Daniela Nane în rol principal, proiecție SPECIALĂ, vineri, 12 iunie, la Centrul Cultural jean Constantin

    iunie 9, 2026
    DRAGOSTE la MAXIMUM în Dobrogea, 1906: Musulmanul Nure Muredin s-a creștinat, devenind… Petru

    DRAGOSTE la MAXIMUM în Dobrogea, 1906: Musulmanul Nure Muredin s-a creștinat, devenind… Petru

    iunie 9, 2026
    • Media & Cultură
    • Politic
    • Administrație
    • Societate
    • Utile
    • Universitatea Ovidius
    • Contact

    © 2023 Constănțeanul - Powered by BLike Digital.

    Welcome Back!

    Login to your account below

    Forgotten Password?

    Retrieve your password

    Please enter your username or email address to reset your password.

    Log In

    Add New Playlist

    No Result
    View All Result
    • PENTRU CETĂȚENI
    • OPINII
    • TIMPUL LIBER
    • POVEȘTILE MĂRII NEGRE
    • COMERCIALE
    • SPORT

    © 2023 Constănțeanul - Powered by BLike Digital.