Joi, 28 martie, reprezentanții Polaris M Holding au primit în vizită, la stația de sortare și reciclare a companiei, un grup de elevi de la clasele a V-a C și A, de la Liceul Teoretic “Lucian Blaga”, coordonați de profesoarele Ilona Ionita și Staicu Loredana, în cadrul Programului Național Săptămâna Verde.
Împreună, au explorat activitățile desfășurate la stația noastră, punând accent pe importanța colectării separate a deșeurilor.
”Am fost încântați să vedem cât de activi și interesați au fost copiii în acest proces, manifestând curiozitate față de ceea ce se întâmplă cu deșeurile după ce sunt colectate.
Scopul acestei vizite a fost să determinăm copiii să devină promotori activi ai colectării separate a deșeurilor, influențând în același timp și comportamentul părinților și al prietenilor lor.
La încheierea vizitei, am oferit elevilor saci menajeri fabricați în întregime din material reciclabil, având culorile albastru, galben și verde. Aceste culori reprezintă codul de identificare pentru colectarea separată a deșeurilor destinate reciclării:
🔵 Albastru – pentru hârtie și carton
🟡 Galben – pentru plastic și metal
🟢 Verde – pentru sticlă” au povestit reprezentanții Polaris M Holding pe pagina Facebook a companiei.