Tradiții românești de Paște: LĂZĂRELUL

În satul tradițional românesc, în sâmbăta dinaintea Floriilor, în mitologia țărănească românească se celebrează Lăzărelul, dar și Moșii de Florii, o sărbătoare dedicată memoriei celor adormiți pentru totdeauna, a căror pomenire se face și în biserică, în calendarul creștin-ortodox ziua fiind cunoscută ca „Sâmbăta lui Lazăr”, cu trimitere la celebrul personaj biblic, prietenul Domnului, ce a fost înviat de Iisus Hristos.

De la numele lui Lazăr din Betania a fost împrumutat și numele personajului din mitologia populară românească, Lăzărel. Despre el se spune că, poftind la plăcintele pe care le făcuse mama sa, a plecat cu oile sau caprele la păscut, s-a urcat în copac pentru a scutura frunze animalelor și a căzut, iar de aici i s-a tras moartea. Surioarele sale i-au găsit trupul neînsuflețit, l-au adus acasă, l-au îmbăiat în lapte dulce, l-au îmbrăcat în frunze de nuc și l-au îngropat, iar acesta a înviat metamorfozându-se în flori. Despre el se spune că a murit „de dor de plăcinte”. Din acest motiv, femeile fac în „Sâmbăta lui Lazăr” tot felul de copturi pe care le dau în această zi de pomană.

Odinioară, în această zi copilițe cu flori pe cap, dintre care una dintre ele, îmbrăcată în mireasă, Lăzărița, cântau despre moartea lui Lazăr, mergând din casă în casă, unde gazdele le deschideau porțile și le răsplăteau cu ouă.

Povestea lui Lăzărel

”Se zice că în vremea de demult o femeie avea un băiat, și băiatul acela se numea Lazăr, și era slab și dorea să mănânce plăcinte.
Însă mama lui n-avu când să facă și să-i dea plăcinte de mâncat, și Lazăr muri de dorul plăcintelor. Și ziua în care a murit el era o zi de sâmbătă.
Mama lui, văzând aceasta, se întristă și începu a plânge și a zice:
– Să nu fie iertată de Dumnezeu femeia aceea care nu va face în sâmbăta lui Lazăr plăcinte!
Și de atunci fac femeile totdeauna în sâmbăta lui Lazăr plăcinte.
Însă plăcintele ce le fac ele nu le fac numai pentru sine și pentru familianții lor, ci cele mai multe dintre dânsele le fac pentru cei sărmani, care nu sunt în stare a-și face singuri plăcinte, și acelora le trimit apoi ca moși de sufletul morților, care așteaptă în ziua aceasta la poarta raiului.
Și Moșii aceștia se numesc Moși de Florii, una pentru că cad nemijlocit înainte de Florii și al doilea pentru că ei se trimit celor sărmani, și cu deosebire unde sunt copii mici, nu numai în sâmbăta lui Lazăr, ci și în ziua de Florii.
În multe comune din Bucovina însă nu se trimit în aceste două zile numai plăcinte ca moși, ci și alte obiecte.
Așa, bunăoară, în satele Buninți și Frătăuțul Nou este datina de a se trimite pe la case câte o ulcică plină cu miere, deasupra gurei cu un colac sau franzolă iar la toartă cu o lumină lipită.
Româncele cele mai cu stare din unele părți ale Transilvaniei, precum bunăoară cele din comuna Reteag, fac în această zi niște pâinișoare de grâu împletite în forma spiralelor de la orologiu. Pâinișoarele acestea, care au mărimea cam de două ouă de prescură lipite laolaltă, sau ca două jemble câte de doi bani, se numesc florii (singular, florie). Floriile acestea le dau apoi băieților săraci din vecini de sufletul morților.
De regulă cheamă câte un băiat din casa unde vor să trimită florii, și-l întreabă:
-Câți frați sau câți copii sunteți?
Băiatul întrebat spune 2-3-4-5, adică câți sunt, iar muierea care l-a chemat îi dă apoi atâtea florii câți copii sunt ei la părinți, ba uneori câte două pe deasupra și pentru mama sa și tată-său, iar dacă sunt în acea casă și moșnegi, trimite și pentru aceia cîte o florie.
În Banat este datină ca în toate casele să se coacă atâtea pâini de grâu, câți membri are familia, dar pâinile nu sunt de una și aceeași mărime, ci variază conform etății membrilor de familie. Aceste pâini se împletesc din aluat de grâu cu multă grijă și pe deasupra se înfrumusețează cu cununi, cruci, ori alte figuri tot din aluatul acela.
În fine, atât în Transilvania cât și în Banat, este datină de a se pune în această zi apă și salcă verde sau alte ramuri verzi la crucile și pe mormintele morților.
În Dobrogea este obiceiul de a se pune în Sâmbăta lui Lazăr trei fete mici cam de 12 ani, dintre care una se împodobește pe cap cu tel (beteală), făcându-se că este mireasă, a doua se leagă la cap cu un tulpan și a treia ține un paner cu ouă în mână; astfel merg apoi pe la case și dau ouăle de pomană.

Simeon Florea Marian – Sărbătorile la români. Studiu etnografic, Vol. II (Editura Fundației Culturale Române, 1994)

Sursa: Muzeul de Artă Populară Constanța, Muzeul Național al Țăranului Român