Și eu am lucrat la Cuget liber! La mulți ani, gazetă care m-ai băgat în lumea presei!

La mulți ani, Cuget liber, gazetă care m-ai băgat în lumea presei, cum nici n-am gândit!

Era așa, cam prin 1997, iarna, când patroana televiziunii prin sârme Pellin, Lucreția Pelin, s-a gândit să ne ceară despăgubiri nouă, angajaților din stația de emisie, fiindcă am tocit mocheta instituției călcând pe ea. Suma era derizorie, dar nu de bani era vorba, ci de prințipuri, ce naiba! ”Femeia asta, dacă voia să mențină mocheta nouă trebuia să o pună pe tavan, nu pe parchet, da?!” am cugetat cu voce în conclavul colegial, și-am conchis îndrăzneț, cu nasu-n vânt: ”Eu nu plătesc nici un sfanț și, dacă insistă, îmi dau demisia de îndată!”. Femeia a ținut morțiș la despăgubiri mochetoide, prin urmare, am luat o sticlă de coniac scump, m-am prezentat cu ea la Jupânu Vali Pelin, șeful șefei, unde am pupat un pahar de despărțire, ne-am îmbrățișat, ne-am urat sănătate și… p-acolo ți-e drumul băiete!

Vreo 3 luni am făcut negoț în Obor cu marfă de la Europa, en-gros-ul ăla celebru de la marginea capitalei, plin de vânzători de facturi și falsificatori de mărci celebre, de-ajunsesem cel mai mare specialist în ciorapi de damă cu clin, pe care-i vindeam ca pâinea caldă, cu profituri frumușele. Dar, trezitul la 4 dimineața și trenul spre București de la 6 jumătate nu erau visurile mele în viață.  De-aia, mi-am căutat ceva pe măsura pasiunilor. Scrisesem scenariu radio, poezie – firește, ca orice tulburat cu apucături scriitoricești din adolescență, cu alte cuvinte mă simțeam pregătit să intru în lumea presei scrise. Mă simțeam eu, dar pilele mele erau din lumea televiziunii, la ziare… ioc! Noroc cu tata, care lucra nu știu ce chestie sofisticată pentru șeful publicității de pe vremea aia de la Cuget Liber, Claudiu Arsene. Și care mi-a pus o pilă, pe românește.

Claudiu, băiat mișto, m-a primit și mi-a zis: ”Măi, Valentin, e înghesuială mare în redacție, eu vorbesc, dar nu prea cred. Dar, nu vrei tu să rămâi la vânzări și mai vedem după aia? Se fac bani mult mai frumoși decât la redacțional. Ce zici?” Și-am zis da. Cred că era aprilie sau mai 1997 când am devenit omul Cuget liber cu acte. La Publicitate, firește. Unde am întâlnit niște oameni de toată isprava, de la care am învățat multe: Costel Zaharia, Edi Ciritel și alții. al căror nume s-a estompat în cei peste 25 de ani care au trecut de-atunci. Poate și datorită lor, nici n-am intrat bine în pâine c-am împușcat un contract de 7 milioane de lei. În 1997, 7 milioane de lei era o sumă. Reclamă pe prima pagină a ziarului de hârtie, pe vremea când prima pagină era ceva sfânt, nu intra oricare Mucea pe ea. Mi-amintesc că-mi tremurau gladiolele puțin când am intrat în biroul secretarului general de redacție, Otilia Vasiliu, o femeie cu privire serioasă, care s-a uitat la mine peste rama ochelarilor și a repetat: ”Pe prima pagină? Cum, pe prima pagină?! Hm, ai vorbit cu Arcadie?” Pfff, na-ți-o grea, cine e Arcadie?! Arcadie Strahilevici era directorul ziarului. 7 milioane contract? Se aprobă! Era o reclamă la o societate care tranzacționa acțiuni, fiindcă pe vremea aia se privatiza (ciordea) toată România cu acțiuni împrăștiate la angajații din fabrici și uzine. Top Invest îi spunea, asta încă mai țin minte!

O căruță de bani a fost comisionul pe care l-am încasat, bașca gloria de a fi fost pe prima pagină. Mă știa tot ziarul și dacă nu mă știa vreunul, puțin îmi păsa!. Capra nouă cu coada pe sus eram!

Cred c-au trecut vreo 4-5 luni de viață frumoasă, cafele dimineață în agenția de publicitate de pe bulevardul Ferdinand, cafele la clienți, muncă la cămașă de boier. Trai, nenică! Mi se cam dusese mie gândul de scris. Așa e când dai de bani câștigași relativ ușor, te cam lași pe-o ureche. Până m-a chemat la el directorul mare peste bani, Vasile Rusescu, și mi-a zis: ”Valentine, ești tânăr, succes ai, faci bani, ești un agent de vânzări bun. Dar, eu îți zic, degeaba visezi tu să intri în redacție. N-o să ai loc de ăștia bătrâni. Se pregătește un ziar nou și m-au rugat să le recomand oameni tineri și buni. Vrei să mergi și tu. O să fie o parte din colegii tăi. E șansa ta să intri și în redacție, dacă asta îți dorești. Gândește-te și spune-mi, mâine, ce hotărăști.” Și-am hotărât să-mi încerc norocul.

Așa s-a încheiat perioada mea de angajat al Cuget liber. A fost puțin, dar a fost intens. Practic, am intrat în lumea presei, dar pe ușa din spate, a celor care nu se văd cu semnătura niciodată în gazetă, deși acoperă suprafețe mari cu reclamele aduse de ei, degrabă plătitoare de salarii și alte hangarale gazetărești.

Apoi, a fost Observator de Constanța, unde am debutat furtunos, cosemnatar al unui reportaj, alături de viitoarea mea soție, dar astea sunt alte povești, dintr-o altă poveste…