PHOENIX – Nicu Covaci renaște prin fiecare cântec ascultat

Octombrie 1997
Se deschisese Club Phoenix, începea seria marilor concerte.
Pe scena clubului urma să urce Johnny Răducanu, Anca Parghel, Tudor Gheorghe, Cargo cu Kempes. Iris și mulți, mulți alții. Cei de la „Păsărea Colibri” și „Phoenix” reveneau frecvent în concerte, erau de-ai casei în Clubul din care Gigi Mărgărit și Horia Pătrăhău făcuseră o insulă fantastică pe care viața se trăia și respira prin sunet .
Atâtea seri, atâtea experiențe în care Clubul din Tomis Nord transmitea vibrații în jur și părea că se ridică puțin în aer, mișcat de vocile artiștilor și ale unui public intrat cu entuziasm exploziv la propriu, în transa muzicii…
Era folk, era jazz, blues. era rock, și pop, era o muzică ce devenea energie și energia asta se întorcea înapoi, ca într-un fel de proces de împământare, prin emoție și bucurie.
Aici, la Club Phoenix, în octombrie 1997, mi-am început seria unor interviuri a căror șansă de a fi făcute nu o percepem, atunci, cât de mare era, un privilegiu pe care nu știu dacă l-am meritat pe deplin.
Primul interviu cu un mare artist, făcut acolo, în Club Phoenix, a fost cu Nicu Covaci (avea 50 de ani, atunci).
Avea o charismă de haiduc, vorbea cu forța omului care în spatele unor cuvinte mari avea forța unor fapte și mai mari. Îmi amintesc că am vorbit despre muzică, despre viata artistului român în Occident, despre fuga din România.
Nicu Covaci a plecat.
Dar Nicu Covaci e aici, el renaște în orice loc se pune un disc, un cd cu „Phoenix”.
Lumină să îi fie spiritul. 🤍

.