Operele lui Petrașcu, la Muzeul de artă din Topalu: Femeie la mare

Gheorghe Petrașcu s-a născut în oraşul Tecuci din Moldova, într-o familie cu tradiţii culturale. Părinţii săi erau mici proprietari din ţinutul Fălciu, Costache Petrovici-Rusciucliu şi soţia acestuia Elena, născută Biţa. Frate cu diplomatul, scriitorul şi criticul literar şi de artă Nicolae Petraşcu, Gheorghe arată de tânăr înclinaţii artistice, făcând primele studii la Academia de Belle-Arte din Bucureşti. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu primeşte o bursă pentru a se perfecţiona în străinătate. După un scurt timp petrecut la München, pleacă la Paris, unde se înscrie la Academia Julian şi lucrează în atelierul lui Bouguereau (1899-1902).

De la prima sa expoziţie personală la Ateneul Român (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă, care îi cumpără câte o lucrare.

Cu o pasiune nestăvilită, pictează peisaje, atât în ţară (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung-Muscel), cât şi în Franţa (Vitré, Saint-Malo), Spania (Podul San Martin din Toledo) şi mai ales în Italia (Veneţia, Chioggia, Napoli). În peisajele sale, lumina nu şterge contururile ca la impresionişti, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate. Din acest punct de vedere, peisajele veneţiene demonstrează cel mai bine anticonformismul lui Petraşcu.
Artistul rezistă interpretărilor tradiţionale, în care peisajul oraşului pe lagună nu era decât un pretext pentru a analiza interferenţa vibraţiilor luminoase, în eternă schimbare pe apă, pe zidurile colorate şi în aerul pur. Este, în pictura sa, un elogiu adus concretului, realităţii cu care venim permanent în contact, un elogiu fără îndoială polemic la adresa tendinţelor de pulverizare a imaginii din unele curente postimpresioniste. El opune, totodată, lirismului semănătorist, pasunismului la care au ajuns unii epigoni ai lui Luchian şi Grigorescu, o viziune robustă, vitală asupra lumii. Culorile folosite de Petraşcu încep, din deceniul al treilea, să sublinieze cu o remarcabilă forţă materialitatea, concreteţea lumii care-i cade sub simţuri. Ele subliniază prin densitate şi suculenţă, ca şi prin strălucire – evocând smalţul ceramicii, reflexele argintăriei populare legăturile cu realitatea, cu tradiţiile artei româneşti. Stilul său se cristalizează, limbajul său dobândind treptat notele unei individualităţi creatoare originale.

Gheorghe Petraşcu a avut numeroase expoziţii personale, între 1903 şi 1923 la Ateneul Român, apoi la „Căminul Artei” (1926-1930), culminând cu cele două retrospective de la „Sala Dalles” din anii 1936 şi 1940. A participat la Bienala din Veneţia (1924, 1938 şi 1940); primeşte „Marele Premiu” al „Expoziţiei Internaţionale” din Barcelona (1929) şi al celei din Paris (1937).

„Petrașcu are o altă structură sufletească. Ceea ce dorește nu este să facă tablouri deosebit de atrăgătoare, în care unele părți să ne uimească prin calitatea lor, ci opere în care totul să fie la același nivel. Firea sa intimă cere, în primul rând, o lucrare unitară, armonioasă în toate părțile ei, pe cât posibil completă și coerentă.” (George Oprescu, Maeștrii artei românești, Editura Meridiane, București, 1962)

Motivul este reluat într-o altă compoziţie cu două doamne şi în lumină adecvată; la o cercetare minuţioasă am constatat că iniţial în lucrare erau amplasate două femei pe plajă, dintre care una a fost ştearsă de autor, iar conturul acesteia a fost dizolvat în masa picturală.

„În economia imaginii, ţărmul ocupă un rol important: unul sau mai multe personaje, de obicei feminine, uneori aşezate, văzute de regulă din spate sau din profil, cu vestimentaţie vaporoasă, pălărie cu voal, eventual umbrelă de soare, ocupă în plan un loc amplu, central, iradiant. În jurul personajului, căruia o pată de culoare intensă îi marchează un element sau detaliu vestimentar, reflexele sclipesc, umbrele se insinuează misterios, ţărmul, marea şi cerul îşi etalează ponderea, regimul luministic şi cel perspectival”. (Doina Păuleanu, Pictori români la Balcic)

Surse: Muzeul de Artă Constanța, Institutul Cultural Român