• Media & Cultură
  • Politic
  • Administrație
  • Societate
  • Utile
  • Universitatea Ovidius
  • Contact

"Cei care cunosc adevărul nu sunt egali cu cei care îl iubesc." Confucius

Constanteanul
  • PENTRU CETĂȚENI
  • OPINII
  • TIMPUL LIBER
  • POVEȘTILE MĂRII NEGRE
  • COMERCIALE
  • SPORT
No Result
View All Result
Senior Editor: Mirela Coman
  • PENTRU CETĂȚENI
  • OPINII
  • TIMPUL LIBER
  • POVEȘTILE MĂRII NEGRE
  • COMERCIALE
  • SPORT
No Result
View All Result
Constanteanul
Senior Editor: Mirela Coman
No Result
View All Result
Home TIMPUL LIBER

Intrare GRATUITĂ la cetățile și muzeele MINAC, luni, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale

Luni, 15 ianuarie 2024, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, vor fi deschise cu program normal de lucru, respectiv între orele 09,00-17,00, cu regim de vizitare gratuit toate obiectivele Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța

Redactia Online de Redactia Online
ianuarie 13, 2024
in TIMPUL LIBER
0
UAT-urile din județ, sprijinite prin proiectul Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța!
2
SHARES
Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie pe Whatsapp

Luni, 15 ianuarie 2024, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, vor fi deschise cu program normal de lucru, respectiv între orele 09,00-17,00, cu regim de vizitare gratuit toate obiectivele Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța (MINAC), după cum urmează:

– Expoziția de bază de la sediul central din Piața Ovidiu nr. 12, Constanța,
– Complexul arheologic Histria, loc. Istria, jud. Constanța,
– Complexul muzeal Tropaeum Traiani Adamclisi, loc. Adamclisi, jud. Constanța
– Muzeul Carsium Hârșova, oraș Hârșova, jud. Constanța,
– Complexul arheologic Capidava, loc. Capidava, jud. Constanța.

CETATEA HISTRIA

Situată odinioară într-un golf marin, astăzi lacul Sinoe, nu departe de gurile Dunării, fluviu de care și-a legat existența, cetatea histrienilor a contribuit decisiv timp de 14 veacuri la definirea unui spațiu de interculturalitate în nord-vestul Pontului Euxin.

În cei peste 100 de ani de cercetări arheologice sistematice, au fost realizate numeroase și importante descoperiri, precum: ziduri de incintă din toate perioadele antice, de la cea arhaică la cea romană târzie, necropola tumulară din epoca greacă, unde au fost identificați circa 1000 de tumuli, zona sacră grecească, cu câteva dintre monumentele de cult care o compuneau, adică patru temple (de exemplu templul lui Zeus, templul Afroditei), numeroase altare și baze votive; diverse cartiere civile, fie cu locuințe modeste, cum sunt cele din perioada arhaică, descoperite pe așa-numitul „Platou”, în partea de vest a cetății, fie cu străzi și case somptuoase, începând cu sfârșitul perioadei clasice și ajungând la un cartier rezidențial bine conservat (Domus), situat pe acropola cetății; două edificii termale; șase basilici paleocreștine, situate atât în interiorul (episcopală, cu criptă sau „Florescu”, „Pârvan”), cât și în exteriorul cetății romane târzii, edificii de cult creștine, dintre care se remarcă, prin planul său cu transept și sculptura arhitecturală din marmoră de import, basilica episcopală; necropola plană din epoca romană târzie din zona Basilicii extra muros; așezări și necropole aflate în teritoriul histrian, aparținând diferitelor epoci (Istria Pod, Istria Bent, Nuntași, Tariverde, Fântânele, Sinoe). Pe lângă monumentele amintite, micile descoperiri (inscripții, sculpturi, fragmente arhitecturale, ceramică, monede) conturează imaginea uneia dintre cele mai prospere cetăți greco-romane din Pont. Atât cele 15 volume monografice apărute în ultimii 50 de ani, cât și nenumăratele studii publicate în reviste și volume de prestigiu, oferă mărturie în acest sens. Toate acestea au făcut ca Histria să fie considerată șantier-pilot în studiul Antichității din zona Mării Negre și totodată un important șantier-școală pentru arheologia românească clasică. (minac.ro)

CETATEA TROPAEUM TRAIANI

Cetatea Tropaeum Traiani a fost ridicată în urma victoriei lui Traian în faţa lui Decebal. Construcţia este impunătoare având 4 basilici mari, 4 intrări şi ca orice oraş roman 2 străzi principale care se intersectează la jumătate (Via Principalis şi Cardo). Prima inscripţie care atestă fondarea oraşului datează din anul 117, iar cea de-a doua din anul 316 când oraşul a fost refondat de către împăraţii Constantin cel Mare şi Licinius.

Săpătura la cetate a fost începută în secolul XIX de către Grigore Tocilescu, urmat apoi de Alexandru Odobescu, care scrie primul curs de arheologie din România. În momentul acela ţara noastră se afla din punct de vedere al cercetărilor la acelaşi nivel cu restul Europei, decalajul aparând mult mai târziu.În momentul de faţă cetatea este săpată aproximativ 30%.

Un obiectiv turistico-istoric inedit se găseşte exact în incinta celebrei cetăţi antice, paralel cu “via principalis”, strada principală şi se găseşte foarte aproape de Poarta de Vest. Vorbim despre Basilica Cisternă, sau basilica C cum au mai numit-o specialiştii şi care este unică în Dobrogea. Motivul pentru care şi-a primit primul nume este unul foarte simplu – lăcaşul de cult a fost ridicat pe locul unei foste cisterne de apă a oraşului, construcţie romană timpurie din care s-au păstrat o parte dintre ziduri. Potrivit arheologilor, cisterna de apă a fost construită în jurul anului 170 d.H, în urma atacurilor costobocilor, “dacii cei străluciţi” a căror invazie din perioada 161-180 a afectat mare parte din provinciile Imperiului Roman, inclusiv Dobrogea. Cisterna a fost folosită se pare, timp de mai bine un veac şi jumătate. Şi-a încetat activitatea foarte probabil, prin “demantelare” (demolare organizată) undeva în prima jumătate a secolului IV, în timpul împăraţilor Constantin şi Licinius (308-324). Cei doi se înrudiseră chiar în 313, la Mediolanum, (unde a fost dat edictul de toleranţă al creştinismului), Licinius luând-o de soţie pe sora lui Constantin, Flavia Iulia Constanţia. Constantin şi Licinius au reclădit cetatea Tropaeum iar demantelarea cisternei datează probabil de atunci. În secolul V, ruinele fostei cisterne sunt însă folosite pentru construirea unei biserici, una dintre cele cinci (patru parohiale şi una cimiterială) descoprite de arheologi. Basilica cisternă nu este nici cea mai mare (20 m pe 7 lăţime) şi nici cea mai frumoasă sau complexă (precum cea de marmură – episcopală). Este însă deosebită prin această origine stranie, o basilica creată pe locul unei cisterne… (minac.ro)

MONUMENTUL TRIUMFAL DE LA ADAMCLISI – TROPAEUM TRAIANI

Monumentul triumfal este restaurat din 1977. Folosindu-se una din ipotezele privind dispunerea metopelor descoperite în spaţiul din vecinătate şi in satele din jur, pe tamburul din piatră cu mortar păstrat, s-a reconstituit monumentul cu mulaje de ciment. Piesele originale sunt adăpostite în muzeul construit în centrul satului Adamclisi. Inaugurarea monumentului a avut loc în cadrul festivităţilor prilejuite de aniversarea unui secol de la cucerirea independenţei Principatelor Române. La mică distanţă, spre est, de monumentul trumfal, se află un tumul funerar, iar un altar ridicat pentru soldaţii romani căzuţi în luptele purtate pe aceste locuri se află la vest de monument. Cele trei monumente au fost concepute ca un tot, ele alcătuind un triunghi isoscel, în al cărui vârf se află altarul funerar.

Monumentul Triumfal, înalt de 42 m, a fost inaugurat în anul 109 d.Hr. pe un platou de la Adamclisi, în memoria victoriei obţinute aici de legiunile romane ale împăratului Traian în timpul primului război dacic (101-102 d.Hr.). Acesta este cel mai însemnat monument ridicat de romani în regiunea Dunării de Jos.

Locul amplasării sale nu este întâmplător ales, dominând prin înălţime relieful înconjurator pe zeci de kilometri întregi. Monumentul, ca şi multe dintre creaţiile antichităţii, nu servea în primul rând desfătării ochiului şi simţurilor artistice ale privitorilor, ci unul din scopurile urmărite era tocmai acela de a impresiona populaţia locală şi de a transmite mereu un mesaj important (cu funcţie socială precisă), reprezentând un simbol al Romei şi totodată unul din cele mai importante edificii-monument ridicate de aceasta pe cuprinsul imperiului.

De formă circulară, cu un diametru de cca 38,3 metri, Monumentul Triumfal (construit între anii 106-109 d.Hr.) este alcătuit dintr-un nucleu cilindric înconjurat la bază de o platformă circulară cu şapte trepte de piatră. Pe nucleul cilindric se aflau, de jur împrejur, 54 de metope din piatră din care s-au mai păstrat doar 49, sculptate în basorelief cu scene din timpul luptelor dintre daci şi romani. Deasupra nucleului se înalţă un acoperiş tronconic îmbrăcat în solzi din piatră şi un soclu hexagonal, înalt de şase metri, pe care se află Trofeul propriu-zis. Acesta înfăţişează o armură clasică romană, cu armele de luptă, şi are la bază arme şi prizonieri sculptaţi tot în piatră. Pe una dintre feţele soclului hexagonal a fost descifrată o inscripţie conform căreia monumentul a fost închinat ”Zeului Marte, răzbunătorul” (Mars Ultor). (minac.ro)

CETATEA CAPIDAVA

Cetatea Capidava este situată pe malul drept al Dunării, la jumătatea distanței dintre Hârșova (Carsium) și Cernavodă (Axiopolis), fiind construită cu ajutorul detașamentelor Legiunilor V Macedonica de la Troesmis și XI Claudia de la Durostorum, la începutul secolului al II-lea. Alături de Capidava, din sistemul de fortificații realizat de Traian pe malul Dunării, amintim și Carsium (Hârșova), Cius, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus.

Toponimul cetății este getic și se traduce prin “așezarea de la cotitură”, atestând astfel, alături de dovezile arheologice, o locuire preromană în acest loc important din punct de vedere strategic pentru contactele dintre geții din Dobrogea și cei din Câmpia Română. Toponimul, ce s-a păstrat întocmai până în ziua de azi, este atestat atât de izvoarele antice și mai apoi bizantine, cât și de trei inscripții: piatra funerară a lui C. Iulius Qadratus din secolul al II-lea, descoperită la Ulmetum; un altar votiv dedicat divinității tracice Hero de către Aurelius Valens, descoperit tot la Ulmetum și datând de la sfârșitul secolului III – începutul secolului IV; cea de-a treia este o inscripție funerară fragmentară, descoperită recent la Capidava și îi aparține lui Aurelius … conducătorul militar al unității cantonate în fortificația de aici.

Locul ales pentru construirea fortificației este unul deosebit de important din punct de vedere strategic, fiind vorba de un masiv stâncos, înconjurat din trei părți de apă (Dunărea) și un șanț natural, fapt ce a determinat instalarea stațiunii militare și dezvoltarea unui centru civil alături. Forma masivului stâncos pe care este așezată cetatea a impus și planul patrulater al castrului.

Fortificația pentru unitatea de auxiliari de la Capidava (castellum) a fost probabil ridicată în preajma celor două războaie daco-romane, cu caracter ofensiv. Era prevăzută cu o instalație portuară, un chei la apă, magazii si alte anexe, precum și termele din afara zidurilor cetății. Tot în afara cetății este atestat și cimitirul tumular, cu morminte de incinerație, cu inventare bogate, dar și o necropolă plană, cu inventare funerare mai modeste.

Capidava, ca și celelalte cetăți așezate la frontieră, a trebuit să față față numeroaselor atacuri ale populațiilor barbare. Astfel, primul castru roman a fost distrus de carpo-goți, probabil în urma invaziei lor din 248, și a fost refăcut în întregime spre sfârșitul secolului al III-lea, cu caracter pur defensiv. Ruinele cetății pe care le vedem și astăzi au, așa cum am menționat, un plan patrulater, cu laturile de 105x127m, ziduri groase de peste 2m și înalte de 5-6m, cu șapte turnuri, înalte de peste 10m (trei turnuri dreptunghiulare, două în sfert de cerc și două intermediare, în formă de potcoavă – forma literei U). Cetatea avea o poartă lată de aproximativ 2,5m, situată pe latura de SE, care făcea legătura cu restul teritoriului, o poartă strategică pe latura de SV a turnului spre Dunăre și un port amenajat în terase spre fluviu. (minac.ro)

Tags: minacziua culturii nationale
Previous Post

O nouă victorie pentru baschetbalistele de la CSM Constanța

Next Post

Bianca Boeroiu, profesor de make-up Facultatea de Arte a UOC, premiul Emmy pentru machiaj

Redactia Online

Redactia Online

  • ANUNTURI

    • All
    • Administrație
    • Politic
    • Societate
    Semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială IV, la Constanța – 500 de liceeni, idei cu substanță și o generație ambițioasă

    Semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială IV, la Constanța – 500 de liceeni, idei cu substanță și o generație ambițioasă

    de Redactia Online
    aprilie 17, 2026
    0

    Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin”.din Constanța a găzduit semifinala „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” IV, program inițiat de Confederația...

    POLARIS: Educația pentru un mediu curat începe de la cei mici

    POLARIS: Educația pentru un mediu curat începe de la cei mici

    de Redactia Online
    aprilie 3, 2026
    0

    În cadrul programului „Săptămâna Verde”, echipa POLARIS a fost alături de copii într-o activitate interactivă dedicată protejării mediului. Echipa POLARIS...

    Polaris a ecologizat zona de plantare de la Palatul Copiilor

    Polaris a ecologizat zona de plantare de la Palatul Copiilor

    de Redactia Online
    martie 27, 2026
    0

    Echipele Polaris au desfășurat o amplă activitate de ecologizare, la Palatul Copiilor, în urma acțiunii de plantare realizate în zonă,...

    „Eroziunea dragostei”, conferință susținută  de dr. în bioetică Virgiliu Gheorghe, la Clubul SNC

    „Eroziunea dragostei”, conferință susținută de dr. în bioetică Virgiliu Gheorghe, la Clubul SNC

    de Redactia Online
    martie 26, 2026
    0

    Școala Brâncovenească invită publicul constănțean la un eveniment cultural deosebit, susținut de domnul dr. în bioetică Virgiliu Gheorghe, cu tema...

    RAJA a premiat micii ambasadori ai apei în cadrul concursului „Apa este viață!” – ediția 2026

    RAJA a premiat micii ambasadori ai apei în cadrul concursului „Apa este viață!” – ediția 2026

    de Redactia Online
    martie 25, 2026
    0

    Sediul central al RAJA SA s-a transformat astăzi, 25 martie 2026, într-un univers de culoare, emoție și speranță, găzduind festivitatea...

    Primăria Mihail Kogălniceanu MESAJ de Ramazan Bayram pentru credincioșii musulmani

    Primăria Mihail Kogălniceanu MESAJ de Ramazan Bayram pentru credincioșii musulmani

    de Redactia Online
    martie 21, 2026
    0

    ”Dragii mei, Cu prilejul sărbătorii Ramazan Bayram, vă adresez cele mai sincere felicitări și gânduri de bine! Fie ca această...

  • Next Post
    Bianca Boeroiu, profesor de make-up Facultatea de Arte a UOC, premiul Emmy pentru machiaj

    Bianca Boeroiu, profesor de make-up Facultatea de Arte a UOC, premiul Emmy pentru machiaj

    CELE MAI CITITE

    • PROGRAMUL DETALIAT Zilele Constanței 2024 – cel mai important eveniment al primăverii

      PROGRAMUL DETALIAT Zilele Constanței 2024 – cel mai important eveniment al primăverii

      244 shares
      Share 108 Tweet 57
    • Ai nevoie de buletin la URGENȚĂ? DGEP Constanța ți-l dă în 48 de ore!

      233 shares
      Share 102 Tweet 55
    • RAJA: Zeci de cartiere din Constanța și cinci localități din jurul orașului vor rămâne fără apă

      169 shares
      Share 75 Tweet 39
    • Frăția Ceaunelor și cele mai ”gustate” 8 food truck-uri, la ”CONSTANȚA PETRECE”

      233 shares
      Share 165 Tweet 29
    • Festivalul Național de Muzică Ușoară MAMAIA 2023, ediție jubiliară, aproape de start

      189 shares
      Share 129 Tweet 25
    Constanteanul

    Cel mai citit blog de știri din Constanța.

    Social

    Categorii

    • Administrație
    • Călătorim și… Share!
    • COMERCIALE
    • Constanța te iubesc!
    • Istorii
    • Media & Cultură
    • Navigație
    • OPINII
    • PENTRU CETĂȚENI
    • Politic
    • POVEȘTILE MĂRII NEGRE
    • Societate
    • SPORT
    • TIMPUL LIBER
    • Turist în România
    • Uncategorized
    • Universitatea Ovidius
    • Utile
    • Vacanțe prin Lume

    Articole Recente

    Gala de excelență a Bibliotecii Județene Constanța, cu premii pentru cititorii statornici și cei mai dedicați profesioniști

    Gala de excelență a Bibliotecii Județene Constanța, cu premii pentru cititorii statornici și cei mai dedicați profesioniști

    aprilie 21, 2026
    RAJA: Lucrările de modernizare de la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța decurg conform planului

    Lucrare RAJA: Miercuri, 22 aprilie, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța

    aprilie 21, 2026
    • Media & Cultură
    • Politic
    • Administrație
    • Societate
    • Utile
    • Universitatea Ovidius
    • Contact

    © 2023 Constănțeanul - Powered by BLike Digital.

    Welcome Back!

    Login to your account below

    Forgotten Password?

    Retrieve your password

    Please enter your username or email address to reset your password.

    Log In

    Add New Playlist

    No Result
    View All Result
    • PENTRU CETĂȚENI
    • OPINII
    • TIMPUL LIBER
    • POVEȘTILE MĂRII NEGRE
    • COMERCIALE
    • SPORT

    © 2023 Constănțeanul - Powered by BLike Digital.