În localitatea Valu lui Traian a fost descoperit capul unei statui aparținând unui împărat roman care și-a lăsat amprenta domniei sale și asupra micii provincii de la capătul lumii romane: Filip Arabul.
Marcus Iulius Philippus, cunoscut ca Philippus Arabs – Filip Arabul, după originea familiei sale, a fost împărat romanilor între anii 244 – 249. Filip s-a născut la Shahba, la 87 km de Damasc, în provincia romană Siria, fiul al uni cetățean roman, Iulius Marinus. Este probabil să se fi tras din tribul arab creștinat al ghassanizilor, de unde și această poreclă de Filip Arabul. De numele său sunt legate serbările fastuoase prin care s-a marcat împlinirea a 1000 de ani de existență a Romei. De asemenea, deși nu s-a creștinat, Filip Arabul este primul dintre împărații romani, care, până la Constantin cel Mare, a arătat toleranță față de creștini.
Filip a urcat rapid în ierarhia administrativă, poate și datorită fratelui său, Gaius Iulius Priscus, pretorian, și, când regele persan Shapur și-a pornit revolta în provinciile imperiale din Orient, a călătorit cu împăratul Gordian al III-lea ca prefect adjunct al Gărzii Pretoriene. În 243, în urma morții lui Timesitheus, prefectul pretorienilor, în campania împotriva perșilor, Gordian l-a ridicat pe Filip Arabul la funcția de prefect al gărzii pretorienilor, dar spre deosebire de predecesorul său, noul șef al gărzii imperiale dorea tronul pentru sine, prin urmare s-a ocupat de o serie de intrigi care să submineze puterea tânărului împărat asupra armatei.
Potrivit Historia Augusta, vicleanul Filip se afla în spatele transporturilor târzii de cereale pentru hrănirea soldaților, întârzieri pentru care a dat vina pe împărat:
”…Timesitheus a stocat o asemenea cantitate de provizii peste tot, încât administrația romană nu a putut să se defecteze. Dar acum Filip a intrigat mai întâi să se întoarcă navele cu cereale, iar apoi să mute trupele în stații de unde nu puteau obține provizii. În felul acesta, i-a făcut repede să devină exasperați împotriva lui Gordian, pentru că ei nu știau că tânărul fusese trădat prin intriga lui Filip”. În același timp, șeful pretorienilor răspândea zvonul că „… era mai bine să conducă cineva care să poată comanda armata și să înțeleagă treburile publice”.
Oficial, Gordian al III-lea a murit în anul 244, după o bătălie pe Eufrat, conform unei scrisori trimise Senatului roman de Filip, în care acesta susține că Gordian a murit din cauze naturale. Senatorii s-au lăsat ușor convinși de moartea tânărului împărat – Filip era văzut ca un individ foarte simpatic – și l-au numit repede Împărat.
Din nefericire, domnia lui Filip Arabul este caracterizată de răzmerițe ale legiunilor romane din provinciile marginale precum și de războaie permanente la granițele imperiului, o bună parte dintre ele din pricina măsurilor financiare pe care acesta este nevoit să le ia. La scurt timp după sosirea sa la Roma, are loc o invazie a unuia din cele mai mari și mai războinice triburi ale dacilor, carpii, care trec Dunărea în Moesia. Comandantul roman Severanus (cumnatul lui Filip) nu a putut înăbuși revolta, Filip a fost nevoit să intervină, dar victoria sa i-a câștigat titlul de Carpicus Maximus. Există, de asemenea, unele dovezi că a luptat cu germanii în aceeași perioadă, deoarece i s-a acordat titlul suplimentar de Germanicus Maximus.
Din păcate, pacea nu a durat de-a lungul Dunării, iar legiunile romane din Moesia și Pannonia s-au răsculat și l-au declarat împărat pe comandantul lor Tiberius Claudius Marinus Pacatianus. Rebeliunea a fost, însă, de scurtă durată, iar Pacatinaus și-a găsit moartea în mâinile propriilor săi soldați.
Nici în estul imperiului lucrurile nu stăteau mai bine, numirea fratelui său, Gaius Iulius Priscus la conducere, dovedindu-se a fi o decizie proastă. Nu numai că Priscus era iresponsabil din punct de vedere financiar, dar conducerea sa dură a forțat armata să-l numească împărat pe Iotapianus, care pretindea că este înrudit cu fostul împărat Alexandru Sever. Rebeliunea a fost înlăturată în 249, proaspăt proclamatul împărat a fost ucis de propriile sale trupe.
Norocul lui Filip Arabul avea să se sfârșească tot în 249, când goții s-au răzvrătit deoarece, încă o dată, Filip tăiase plățile promise de Gordian al III-lea. Legiunile romane sub comanda ineficientă a lui Severanus dezertau în fața goților. Punând mai multe legiuni sub comanda sa, Filip l-a trimis pe Quintus Decius Valerinus să fie noul guvernator atât al Moesiei, cât și al Panoniei, în încercarea de a restabili ordinea. Conducerea sa a adus pace și stabilitate. După înfrângerea goților, oamenii lui Decius l-au proclamat pe acesta împărat, apoi au plecat în marș spre Roma. Armatele lui Decius și Filip Arabul s-au întâlnit la Berea în Macedonia, unde Filip a învins înfrângerea și moartea. La scurt timp după aceea, fiul și moștenitorul său de unsprezece ani, Filip al II-lea Junior, a fost ucis, împreună cu toată familia, în tabăra pretoriană din Roma, iar Decius a fost proclamat noul împărat.
De numele lui Filip Arabul se leagă descoperirea pe teritoriul Dobrogei a unuia dintre cele mai bogate tezaure, așa numita Comoară de la Canlia, găsită în vara anului 1972, de un gospodar din satul Izvoarele (Pârjoaia), comuna Lipnița, Constantin Vasile.
S-a stabilit că cele 488 de monede imperiale (denari şi antoninieni) proveneau de la diverşi împăraţi, pornind de la Commodus (180 dH), trecând pe la Septimius Sever, Caracalla sau Gordian şi ajungând până la Filip Arabul (244-249). În urma cercetărilor efectuate, arheologii au opinat că acest tezaur a fost ascuns undeva în anul 246, când Moesia Inferior, ca şi Dacia romană, erau supuse unei mega-invazii a carpilor (daci liberi din zona Moldovei) aliaţi cu goţi şi cu sarmaţi. Carpii creau probleme încă din 238 şi au atacat aproape 10 ani provinciile romane, iar în 245 au pornit un ultim atac puternic. Împăratul Filip Arabul vine în provinciile de la Dunăre (Moesia Inferior şi Superior şi Dacia) şi reuşeşte, în cele din urmă, o victorie definitivă împotriva carpilor. Din 246, anul ascunderii tezaurului de la Canlia, sunt multe dovezi istorice, una dintre acestea fiind ridicarea de către Histria a unei inscripţii şi a unui altar, în cinstea împăratului care-i scăpase de distrugere. Este posibil ca tezaurul de la Canlia să fi fost ascuns de cetăţeni romani care locuiau într-o aşezare puternică din zona Izvoarele. De ce nu au mai reuşit însă aceştia să îşi recupereze comoara, aceasta este o întrebare la care vor răspunde, poate, arheologii din viitorul provinciei dintre Dunăre și Marea cea mare…
![](https://ctnl.ro/wp-content/uploads/2023/08/POVESTILE-MARII-NEGRE.jpg")
