EGREGORA, fantasy-ul care a încheiat sezonul-hrană pentru spirit ”Cultura la Liman”

Am acceptat cu plăcere invitația organizatorilor festivalului ”Cultura la Liman” de a fi parte a acestui neașteptat eveniment lung cât Jocurile Olimpice, ba parcă mult mai lung chiar, și, cu siguranță, muuuult mult mult mult mai cultural decât circoteca de la Paris. Neașteptat eveniment (vine vorba neașteptat, că-i la a treia ediție – ba chiar foarte așteptat, aș zice, atât de artiști, cât și de spectatori) desfășurat într-un și mai neașteptat cadru, stațiunea 2 Mai, raiul de altădată al nudului hipiot. Unde cultură era, carte era, muzică și chitară erau, de transparență nu mai zic, cei din generația mea și încă una înainte își amintesc cu plăcere și zâmbete legendare.

N-am știut, din prima, ce onoare mi se rezervase, dar, odată ajuns acolo, în răcoarea Căminului Cultural din 2 Mai, combinată cu fierbințeala și tăria unei cafele mari și negre, am constatat că urma să fiu parte a ultimului act artistic din lunga vară fierbinte, anume prezentarea și proiecția filmului EGREGORA – Comoara pierdută, o fantezie despre care chiar părintele tehnic și spiritual, scenaristul, regizorul și producătorul Andrei Chiriac ne avertizează că nu este un film istoric, dar își trage seva din misterioasele cărări ale istoriei, despre care însuși profesorul Adrian Cioroianu, un alt obișnuit al ”Culturii la Liman” a spus că este cea mai frumoasă poveste.

S-a creat ușor un dialog între scenă și sală – plăcut surprinzător de plină ochi –  despre e cum ca spiritul aventurii să fie încă viu, să visezi războinici și domnițe, să te întrebi dacă nu cumva ar putea să fie adevărată o astfel de saga și aici pe pământul României. Dacă pentru romanul lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci, ecranizat cu jocul fabulos al lui Tom Hanks, e valabilă întrebarea ”Oare ar putea să…?”, de ce nu și pentru povestea lui Andrei Chiriac? Ar putea să fie adevărat că romanii nu au descoperit decât o mică parte din fabuloasa comoară a lui Decebal? Ar putea. Ar putea fi adevărat că mitul acestei comori a străbătut veacurile, înfierbântând mințile a nenumărate femei și nenumărați bărbați? Asta sigur e adevărat. Ar putea fi adevărat că Vlad Țepeș și cei mai apropiați oameni ai săi erau membri ai unei organizații secrete a Dragonilor? Cinematografia americană, cu fundul pe romanul lui Bram Stoker, se jură că Vlad Țepeș e Dracula, că bea sânge și era ditamai Vampirul. Un glob întreg e de acord cu asta și noi o să ne luăm dintr-o mică organizație secretă, de care Europa Evului Mediu era plină?!

În sala Căminului Cultural din 2 Mai s-a proiectat primul episod din ceea ce se dorește a fi un serial lung, cu 36 de episoade. Cu puțin noroc și multă muncă, anul viitor, urmăritorii aventurii Cavalerilor Ordinului Dragonilor ar putea să se bucure de un nou episod. Doar Zeii, însă, pot hotărâ asta! Doar Zeii?…