Efectul Șimșensohn – SEAS, piatră de temelie pentru posibila-ncercare de Capitală Culturală Europeană?

S-a tras linie fabuloasei Stagiuni Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS, fenomenul care schimbă starea Constanței vreme de câteva săptămâni, care determină cetățeni reali – pe care-i poți pipăi, vorba poetului, și-apoi să strigi Există! – să mărturisească începutul sâmburelui de patriotism adevărat, nu de paradă, de dragoste de-acasă, fiindcă acasă începe să fie ceva ce-i pe sufletul lor.

Cifrele seci există și ele: 9 săptămâni de tratament cultural intensiv SEAS, 40 de spectacole, peste 80.000 de spectatori, circa 14.000 de bilete vândute, aproape 150.000 de euro încasări. E mult, e puțin? E îndeajuns? Mai trebuie? Ne oprim aici? Se poate 10 săptămâni? Simt tentația să las publicului dreptul de a decide, dar publicul cred că a decis, fiindcă zeci de mii au umplut săli de teatru și plaje la răsărit de soare, la o oră când nici cocoșii nu s-ar trezi fără un ghiont serios. Tocmai asta arată că, dincolo de actul artistic în sine, pe care nu mă simt calificat să îl evaluez – mă consider, în continuare, un cetățean simplu căruia îi place sau nu ce vede, rezonează sau nu – cea mai mare realizare a SEAS este demontarea teoriei mincinoase a ceea ce spun unii, mulți, prea mulți, că vrea publicul, teorie în baza căreia șușaneaua, manelismul, cocălărismul, subcultura mizerabilă în toate formele ei prezentată ca act artistic ne-a inundat în săli, pe scene, la televiziuni, radiouri, mai nou și în săli de sport unde se râgâie morțile ”dujmanilor”, banii, femeile ca niște obiecte etc. Publicul a punctat CULTURA. I s-a oferit ocazia să fie vizibil și a profitat de moment ca să-și transmită mesajul.

Poate să fie SEAS sămânța din care să răsară o strategie culturală realistă pentru municipiul Constanța, nu un bucket list ridicol? Pot SEAS și modul de coagulare socială pe care l-a consolidat în aceste prime trei ediții, să fie model pentru o îndrăzneață călătorie spre postura de Capitală Culturală Europeană, a orașului care și-a dat poantele balerinelor de la Danovschi pe ațele-n cur ale animatoarelor de la Bamboo?

SEAS 2024 a  reactivat spații culturale ce părea abandonate prăfuielii de sorginte realist-socialistă – vezi Casa de Cultură – sau distrugerii implacabile ordonate de îngheț și ploaie, Grădina de Vară Tomis. Pot să urmeze Amfiteatrul Parcului Tăbăcărie cu spațiul său unicat de întâlnire dintre apă și uscat și orice alte spații: poate Gara, poate defunctul Bellagio amintind de-un cinematograf ucis de lăcomia vremurilor sale. Provocări există, întrebarea este dacă există și conducători care să se ridice la înălțimea misiunii lor, care nu e cea asfaltangiu, de fierar-betonist sau sudor de trasee termice. Pentru asemenea misiuni există firme, există proceduri, există licitații, există muncitori. Un prim secretar de județ din alte vremuri a rămas în memoria publică municipală ca Vâlcu Florarul. Fiindcă a umplut Constanța de flori, a creat scuaruri și spații din care culorile naturii să zâmbească cerului într-un moment în care litera de lege a orașului erau fier-betoanele și cimentul pe care se înălțau cu o viteză aiuritoare cvartale de blocuri gemene, inexpresive, și piereau case, tradiții, oameni și povești.

Erwin Șimșensohn, ”căpitanul” acestui fenomen cultural numit SEAS, care, vreme de cel puțin 9 săptămâni a fost și director, regizor și plasator de spectatori, mașinist și luminist și câte vor mai fi fost necesare pentru ca totul să fie aproape perfect, pare dispus să devină acel FRUMOS NEBUN care să-și asume lupta pentru transformarea Constanței dintr-un târg de plutocrați veroși într-unul de aristocrați culturali. N-a spus-o cu subiect și predicat, militărește, pe-nțelesul unui simplu matelot sau al ditamai amiralului, ci mai degrabă într-un fel care-mi amintește de iubirea aparte pe care ne-a purtat-o nea Jean tuturor: Ridicați toate pânzele sus, Speranța pleacă până la capătul lumii!