Dumitru Berciu, descoperitorul Gânditorului de la Cernavodă, pagini dintr-o viață dedicată arheologiei

Istoricul și arheologul Dumitru Berciu s-a născut la 27 ianuarie 1907 în satul Bobaiţa, comuna Malovăţ, judeţul Mehedinţi. Provenit dintr-o familie săracă de ţărani olteni și rămas orfan de mamă, tânărul Dumitru Berciu a părăsit devreme satul natal, fiind nevoit să își asigure singur existența din bursa, la fel ca frații săi Ion (1904-1986) și Iancu (1913-1974), ambii licențiați în istorie și litere și, respectiv, în drept și litere.

Dumitru Berciu a urmat studiile liceale la Liceul Traian din Turnu Severin, iar ulterior și-a continuat studiile la Universitatea din București, unde a obținut licenţa în Istorie şi Geografie, în anul 1932, cu specializarea principală în istoria antică.

A devenit pasionat de arheologie din primii ani de studenție, având șansa să participe la săpăturile conduse de profesorul Ioan Andrieşescu la Agighiol, judeţul Tulcea, unde a fost descoperit un fastuos mormânt princiar getic din secolul IV î.Hr., cu un impresionant tezaur.

După terminarea facultăţii a funcţionat ca profesor de istorie între 1932-1935 și 1937-1940, suplinitor la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mânăstirea Dealu, din Târgovişte, respectiv, profesor şi apoi director la Liceul Comercial de Băieți din Giurgiu. La Giurgiu a contribuit la înființarea Muzeului Judeţului Vlaşca „Teohari Antonescu”, în 1934, fiind chiar primul director onorific al noii instituții, până în 1948.

Recomandat de profesorii Ioan Andrieșescu și Scarlat Lambrino și susținut de Nicolae Iorga, tânărul Dumitru Berciu a fost trimis ca bursier la Şcoala Română de la Roma (Accademia Di Romania), având ocazia să studieze și să călătorească pe parcursul anului 1935-1936.

În 1938 și-a susținut teza de doctorat, cu titlul “Arheologia preistorică a Olteniei”, sub coordonarea științifică a profesorului Ioan Andrieșescu.
Apropiat de Nicolae Iorga, al cărui asistent personal devenise și totodată corespondent al ziarului „Neamul Românesc” editat de către acesta, Dumitru Berciu a fost desemnat de marele savant să supervizeze activitatea Institutului Român din Albania, de la Saranda, participând efectiv la finalizarea lucrărilor de construcție. Ulterior, în condițiile dificile ale războiului și ocupației italiene, a condus Institutul Român din Albania, în perioada 1942-1944.

Revenit în țară, a devenit cadru didactic titular la Facultatea de Istorie a Universității din București, unde a lucrat din 1945 până la pensionare, în 1977. A fost decanul Facultății de Istorie între 1966 și 1971. După pensionare, a fost cadru didactic consultant și conducător de doctorat la Facultatea de Istorie, până în 1990.

În paralel, a fost cercetător și şef de sector la Institutul de Arheologie din Bucureşti (1945-1980), ulterior fiind director al Institutului de Tracologie (1979-1992).

A efectuat numeroase cercetări de teren şi a condus săpăturile arheologice de la Petru Rareş, Tangâru, Ostrovul Șimian, Cernavodă, Ocniţa, Hamangia ş.a. În 1956 a descoperit celebra statuetă „Gânditorul” iar în anul urmator a descoperit și o a doua statuetă feminină, cele două statuete neolitice aparținând culturii Hamangia intrând în patrimoniul mobil UNESCO.

Rezultatele cercetărilor sale s-au concretizat în zeci de lucrări monografice, precum şi studii şi articole apărute în publicaţii ştiinţifice din ţară şi din străinătate („Din istoria Dobrogei”, 1965; „Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre”, 1966; „Cultura Hamangia”, 1966; „Arta traco-getică”, 1969; „Lumea celţilor”, 1970; „Atlas pentru istoria României”, 1983 etc.).

A participat la numeroase simpozioane și congrese științifice, fiind membru al unor prestigioase institute științifice din străinătate. A fost decorat de către autoritățile vremii, iar în 1997 a fost ales Membru de onoare al Academiei Române.

Dumitru Berciu și-a continuat cercetările arheologice la vechea Buridava dacică, localizată pe teritoriul localității Ocniţa, din județul Vâlcea, până spre sfârșitul vieții, fiind acompaniat la săpături de către prietenul său de o viață, preotul, arheologul și scriitorul Gheorghe Petre-Govora (23 aprilie 1910-3 martie 2012). Acesta a fost preot misionar în Transnistria între anii 1942-1943, contribuind la salvarea unor concetățeni evrei deportați în lagărele de exterminare. Pentru meritele sale, a fost recunoscut “Drept între Popoare” în 2004, de către Institutul Memorial al Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim.

Sursa: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe