După împlinirea termenului de 1 an, prevăzut de lege, întocmirea actului de naştere se face la cererea scrisă a declarantului, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, precum şi cu avizul conform al DGEP Constanța.
Cererea privind înregistrarea naşterii după împlinirea termenului de 1 an se depune fie la S.P.C.L.E.P. / primăria competentă să înregistreze naşterea, fie la S.P.C.L.E.P. / primăria în raza căreia are domiciliul unul dintre părinţi / persoana majoră neînregistrată, respectiv sediul instituţiei interesate.
Înregistrarea tardivă a naşterii copiilor cu vârsta de până la 14 ani
Înregistrarea actului de naştere se face în baza documentelor prevăzute la pct. I, iar dacă nu există certificat medical constatator al naşterii este necesară expertiza medico-legală cu privire la data naşterii, în format an, lună, zi, şi sexul persoanei.
Înregistrarea tardivă a naşterii copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani
Se prezintă documentele necesare înregistrării naşterii copilului cu vârsta de până la 14 ani precum şi declaraţia persoanei a cărei naştere nu a fost înregistrată şi, după caz, a părinţilor sau ocrotitorului / reprezentantului legal ai/al persoanei, la care anexează 2 fotografii mărimea 3/4 cm. Declaraţia se dă în faţa ofiţerului de stare civilă / personalului cu atribuţii de stare civilă.
Înregistrarea tardivă a naşterii persoanei majore
Cererea scrisă a declarantului este însoţită de următoarele documente:
a) certificatul medical constatator al naşterii (în lipsa lui, expertiza medico-legală);
b) declaraţia persoanei a cărei naştere nu a fost înregistrată, dată în faţa ofiţerului de stare civilă/personalului cu atribuţii de stare civilă, la care anexează 2 fotografii mărimea 3/4 cm;
c) declaraţia a 2 membri ai familiei, iar în lipsa acestora, a două persoane care o cunosc, dată în faţa ofiţerului de stare civilă
Direcția Generală de Evidență a Persoanelor (DGEP) Constanța are sediul în municipiul Constanța, str. Ștefan cel Mare nr 44, bl M16, zona fostului Complex CINA. Pentru informații suplimentare puteți accesa website-ul DGEP Constanța https://www.dgep-constanta.ro