Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) organizează începând cu data de 29 iulie, pe parcursul a cinci săptămâni, un amplu eveniment cultural cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la revenirea Dobrogei în spațiul românesc.
„Festivalul cetăților antice dobrogene“, așa cum a fost el denumit, le va oferi ocazia constănțenilor, dar și turiștilor aflați pe litoralul românesc, de a descoperi într-o manieră unică și originală câteva elemente definitorii din istoria regiunii dintre Dunăre și Marea Neagră.
Văzută drept un teritoriu cosmopolit și unic în România zilelor noastre, Dobrogea este recunoscută în special pentru diversitatea culturală și etnică care i-au marcat întreaga existență, dar și prin arealele geografice diverse sau dezvoltarea economică și socială. Acestea vor fi de altfel și elementele definitorii ale evenimentului, în jurul lor urmând a se desfășura cele cinci activități din cadrul „Festivalului cetăților antice dobrogene“.
Potrivit calendarului, fiecare dintre aceste activități va avea loc la sfârșitul fiecărei săptămâni din intervalul 29 iulie – 27 august, de fiecare dată într-un alt areal atent selectat dintre obiectivele administrate de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Cele cinci cetăți incluse la această ediție a „Festivalului cetăților antice dobrogene“ sunt Capidava (29 iulie), Histria (5 august), Tropaeum Traiani (11-13 august), Ulmetum (19 august) și Sacidava (26-27 august). Printre manifestările organizate în cadrul fiecareia dintre cele cinci etape se numără vizitarea cetăților, spectacol de dansuri tradiționale, teatru antic, proiecție de film artistic tematic, degustări de produse culinare locale și de vinuri de origine dobrogeană, ateliere de ceramică, târguri de promovare a producătorilor locali, treasure hunting sau concursuri de cultură generală și de fotografie.
La acestea se adaugă și o serie de evenimente care vor avea loc exclusiv în weekendul dedicat cetății Tropaeum Traiani din comuna Adamclisi, în perioada 11-13 august. Pe durata celor trei zile, organizatorii vor pregăti special pentru cei care vor lua parte la eveniment o cazarmă antică romană, precum și un show laser care va pune Monumentul Triumfal de la Adamclisi, grație unor proiecții de mari dimensiuni, într-o lumină și ipostază unice până în acest moment.
De asemenea, o echipă de dansatori profesioniști va oferi un spectacol pirotehnic special conceput cu această ocazie, urmând ca sâmbătă, 12 august, să aibă loc și un concert live susținut de o trupă consacrată din România.
Obiectivul general al proiectului este de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța. De asemenea, se urmărește atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.
„Festivalul cetăților antice dobrogene“ este organizat de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și este implementat de Asociația Culturală Obsidian.
CAPIDAVA
Capidava se ridică pe malul drept al Dunării, la jumătatea distanței dintre Hârșova și Cernavodă, șoseaua care leagă localitățile trecând chiar pe lângă zidurile cetății. Fortificația are forma unui patrulater cu laturile lungi de la NV spre SE – 105 m x 127 m, cu ziduri groase de peste 2 m și înalte de 5-6 m, cu 7 turnuri de peste 10 m, din care 3 turnuri dreptunghiulare, 2 turnuri în sfert de cerc și 2 turnuri intermediare în forma de potcoavă (U), o poartă lată de 2,50 m situată pe latura de SE care făcea legătura cu restul teritoriului și o ieșire strategică pe latura de SV a turnului dinspre Dunăre, unde era amenajat portul.
Cetatea ocupa un loc important în sistemul defensiv roman făcând parte din seria de castre și fortificații ridicate în timpul Împăratului Traian, la începutul secolului al II-lea , în cadrul măsurilor de organizare a limes-ului dunărean. Locul era deosebit de potrivit, caracterului construcției oferind o vastă arie de supraveghere: un masiv stâncos care se înalță între piciorul pantei ce coboară dinspre NE și Dunăre. Masivul prezenta un avantaj din punct de vedere strategic și anume un șanț natural care pornea din Dunăre, îl ocolea pe partea de NE, până aproape de colțul de est al cetății. De altfel, forma masivului a impus forma și orientarea castrului.
Importanța strategică a locului a determinat instalarea unei stațiuni militare precum și amplasarea și dezvoltarea unui centru civil în epoca romană. Castrul, situat lângă un vad de trecere a fost construit de detașamente din Legiunea V Macedonica și Legiunea XI Claudia. Toponimul getic de Capidava – însemnând cetatea de la cotitură – confirmă o locuire preromană, poziția geografică deosebită explicând însemnătatea așezării băștinașe, loc care permitea comunicația între dacii din Dobrogea și cei din Câmpia Munteană. Tabula Peutingeriana ne oferă date exacte privind distanțele dintre Axiopolis, Capidava si Carsium. Aceste distanțe coincid cu distanțele dintre localitățile actuale Hinog – Capidava și Capidava – Hârșova. În verificarea tabulei vine descoperirea unui stâlp miliar în localitatea Seimenii Mici care dă distanța de 18000 de pași de la Axiopolis la Capidava adică 27 de km..
ULMETUM
De-a lungul timpului, în special spre sfârșitul secolului al XIX-lea, au fost salvate mai multe inscripții extrem de relevante pentru istoria comunităților locale. Astfel, printre acestea amintim un cippus funerar care păstrează numele lui Caius Iulius Quadratus, cel care deținea funcția de quinquennalis territorii Capidavensis, precum și titlul de princeps loci. La aceasta adăugăm și alte inscripții descoperite la Pantelimon, recuperate de marele arheolog român Grigore Tocilescu, care trădau existența unei așezări din perioada romană timpurie (locuită de o comunitate mixtă de cives Romani et Bessi consistentes), al cărei nume a fost înregistrat pe un altar votiv, datat în anul 140, sub forma de vico Ulmeto, adică vicus Ulmetum. Un alt document foarte important ce atestă existența fortificației de la Ulmetum apare în lucrarea De Aedificiis semnată de către Procopius din Caesarea: „…. Dincolo de ea se află din vechime o cetate numită Ulmetum. Din cauză că barbarii sclavini își făcuseră acolo un loc de pândă, unde stătuseră un timp foarte îndelungat, ea fusese lăsată cu totul în părăsire și nu mai rămăsese nimic din ea, decât numele. Pe aceasta a rezidit-o din temelie și a scăpat astfel părțile acelea de năvălirile sclavinilor”. Ulterior, pe baza unei inscripții, s-au identificat și cei care au lucrat la reconstrucție, un detașament al legio palatina, numit lanciarii iuniores.
Începutul cercetării arheologice la Ulmetum este marcat de activitatea marelui arheolog și istoric Vasile Pârvan. Acesta a întreprins patru campanii succesive de săpătură între anii 1911-1914. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în trei rapoarte de săpătură cu informații variate privind elementele constructive, monumentele și numeroase obiecte identificate. Săpăturile arheologice din anii 1911-1914 au urmărit, în primul rând, dezvelirea zidurilor şi recuperarea documentelor epigrafice sau sculpturale reutilizate ca material de construcţie. De asemenea, s-a dezvelit incinta pe exterior și interior, porțile, turnurile și anumite porțiuni din zona intramurană (evidențiind în partea de est a cetății o clădire cu absidă de mari dimensiuni, cu destinație militară (praetorium, funcțional între secolele IV-V p.Chr.). Au fost trasate o serie de secţiuni (de-a lungul şi de-a latul cetăţii), urmărind probabil reţeaua stradală, secţiuni care porneau, în primul rând, de la porţile de sud-vest şi de nord-vest, apoi de la porţile secundare aflate între turnurile de pe incintele de nord-vest, sud şi est. Secţiunile respective au scos la iveală şi „ziduri barbare” de la diverse construcţii cărora nu li s-a precizat destinaţia. Aceste cercetări arheologice au permis întocmirea planului general al cetății, ca și datarea sa în secolul VI p.Chr.
TROPAEUM TRAIANI
Cetatea Tropaeum Traiani a fost ridicată în urma victoriei lui Traian în faţa lui Decebal. Construcţia este impunătoare având 4 basilici mari, 4 intrări şi ca orice oraş roman 2 străzi principale care se intersectează la jumătate (Via Principalis şi Cardo). Prima inscripţie care atestă fondarea oraşului datează din anul 117, iar cea de-a doua din anul 316 când oraşul a fost refondat de către împăraţii Constantin cel Mare şi Licinius.
Săpătura la cetate a fost începută în secolul XIX de către Grigore Tocilescu, urmat apoi de Alexandru Odobescu, care scrie primul curs de arheologie din România. În momentul acela ţara noastră se afla din punct de vedere al cercetărilor la acelaşi nivel cu restul Europei, decalajul aparând mult mai târziu.În momentul de faţă cetatea este săpată aproximativ 30%.
Un obiectiv turistico-istoric inedit se găseşte exact în incinta celebrei cetăţi antice, paralel cu “via principalis”, strada principală şi se găseşte foarte aproape de Poarta de Vest. Vorbim despre Basilica Cisternă, sau basilica C cum au mai numit-o specialiştii şi care este unică în Dobrogea. Motivul pentru care şi-a primit primul nume este unul foarte simplu – lăcaşul de cult a fost ridicat pe locul unei foste cisterne de apă a oraşului, construcţie romană timpurie din care s-au păstrat o parte dintre ziduri. Potrivit arheologilor, cisterna de apă a fost construită în jurul anului 170 d.H, în urma atacurilor costobocilor, “dacii cei străluciţi” a căror invazie din perioada 161-180 a afectat mare parte din provinciile Imperiului Roman, inclusiv Dobrogea. Cisterna a fost folosită se pare, timp de mai bine un veac şi jumătate. Şi-a încetat activitatea foarte probabil, prin “demantelare” (demolare organizată) undeva în prima jumătate a secolului IV, în timpul împăraţilor Constantin şi Licinius (308-324). Cei doi se înrudiseră chiar în 313, la Mediolanum, (unde a fost dat edictul de toleranţă al creştinismului), Licinius luând-o de soţie pe sora lui Constantin, Flavia Iulia Constanţia. Constantin şi Licinius au reclădit cetatea Tropaeum iar demantelarea cisternei datează probabil de atunci. În secolul V, ruinele fostei cisterne sunt însă folosite pentru construirea unei biserici, una dintre cele cinci (patru parohiale şi una cimiterială) descoprite de arheologi. Basilica cisternă nu este nici cea mai mare (20 m pe 7 lăţime) şi nici cea mai frumoasă sau complexă (precum cea de marmură – episcopală). Este însă deosebită prin această origine stranie, o basilica creată pe locul unei cisterne…
SACIDAVA
Numele de Sacidava este cunoscut din izvoarele literare antice și a fost confirmat de descoperirile epigrafice.
În punctul Musait există o fortificație a limes-ului scythic, cu mai multe faze de dezvoltare, având o evoluție neîntreruptă de la începutul secolului al II-lea p.Chr. până în primul sfert al secolului al VII-lea p.Chr.
S-au identificat mai multe niveluri de distrugere prin incendiu, dar unele nu acoperă întreaga fortificație, ci numai părți din ea.
Un mare incendiu și o distrugere masivă sunt legate de secolul al III-lea, dar sudul fortificației nu a fost atins. S-a lansat ipoteza că atacurile gotice de la mijlocul acestui secol au fost cauza distrugerilor.
În secolul IV a avut loc o refacere a incintei pe latura vestică și o extindere a cetății spre sud prin ridicarea unei noi incinte.
Sacidava are acum un plan rectangular, cu laturile lungi de 125m, care închideau o suprafață de aproximativ 4ha. Zidurile aveau grosimea de cca 2m, iar turnurile sunt rectangulare.
În fortificație și-au avut garnizoana în secolul al II-lea Cohors IV Gallorum și, probabil, din vremea lui Hadrian, Cohors I cilicum sagittariorum milliaria, iar mai târziu o vexillatio din legio II Herculia de la Troesmis (Iglița); ulterior, în secolele IV-V a campat aici o cuneus equitum scutariorum.
Sfârșitul secolului al IV-lea este legat de o nouă incendiere masivă.
Secolul al V-lea este o epocă de repetate reconstrucții, arheologic constatându-se straturi puternice de arsură și cenușă. Este vremea când pe teritoriul Scythiei au loc raiduri ale triburilor germanice și hunice.
HISTRIA
Situată odinioară într-un golf marin, astăzi lacul Sinoe, nu departe de gurile Dunării, fluviu de care și-a legat existența, cetatea histrienilor a contribuit decisiv timp de 14 veacuri la definirea unui spațiu de interculturalitate în nord-vestul Pontului Euxin.
În cei peste 100 de ani de cercetări arheologice sistematice, au fost realizate numeroase și importante descoperiri, precum: ziduri de incintă din toate perioadele antice, de la cea arhaică la cea romană târzie, necropola tumulară din epoca greacă, unde au fost identificați circa 1000 de tumuli, zona sacră grecească, cu câteva dintre monumentele de cult care o compuneau, adică patru temple (de exemplu templul lui Zeus, templul Afroditei), numeroase altare și baze votive; diverse cartiere civile, fie cu locuințe modeste, cum sunt cele din perioada arhaică, descoperite pe așa-numitul „Platou”, în partea de vest a cetății, fie cu străzi și case somptuoase, începând cu sfârșitul perioadei clasice și ajungând la un cartier rezidențial bine conservat (Domus), situat pe acropola cetății; două edificii termale; șase basilici paleocreștine, situate atât în interiorul (episcopală, cu criptă sau „Florescu”, „Pârvan”), cât și în exteriorul cetății romane târzii, edificii de cult creștine, dintre care se remarcă, prin planul său cu transept și sculptura arhitecturală din marmoră de import, basilica episcopală; necropola plană din epoca romană târzie din zona Basilicii extra muros; așezări și necropole aflate în teritoriul histrian, aparținând diferitelor epoci (Istria Pod, Istria Bent, Nuntași, Tariverde, Fântânele, Sinoe). Pe lângă monumentele amintite, micile descoperiri (inscripții, sculpturi, fragmente arhitecturale, ceramică, monede) conturează imaginea uneia dintre cele mai prospere cetăți greco-romane din Pont. Atât cele 15 volume monografice apărute în ultimii 50 de ani, cât și nenumăratele studii publicate în reviste și volume de prestigiu, oferă mărturie în acest sens. Toate acestea au făcut ca Histria să fie considerată șantier-pilot în studiul Antichității din zona Mării Negre și totodată un important șantier-școală pentru arheologia românească clasică.
Surse: minac.ro, povestilemariinegre.ro
![](https://ctnl.ro/wp-content/uploads/2023/08/POVESTILE-MARII-NEGRE.jpg")
