LAUDATIO pentru Maria Magiru, la retragerea de la conducerea Muzeului de Artă Populară, după de cinci decenii la cârma acestuia

”Începând de mâine, 31 mai 2023, Muzeul de Artă Populară Constanța intră într-o nouă etapă, cea în care la conducerea sa nu va mai fi doamna MARIA MAGIRU.

În general, când auzim cuvântul “ctitor”, gândul ne zboară către ceea ce definește acest cuvânt într-o primă accepțiune: persoana care ctitorește o biserică sau o mănăstire. Extensiunea termenului se referă însă la fondatorul unei instituții, ceea ce doamna Maria Magiru a reprezentat pentru Muzeul de Artă Populară, pe care l-a construit piesă cu piesă, în cinci decenii de activitate neîntreruptă.

O casă se construiește greu. Greu de tot ajungi s-o vezi așa cum ți-ai imaginat-o, pornind de la un vis sau de la o necesitate. V-ați întrebat vreodată cum e să construiești un muzeu? Acesta a fost visul Mariei Magiru, iar necesitatea a fost a constănțenilor, dobrogenilor și, nu în ultimul rând, a românilor.

Nu putem să ne imaginăm astăzi Constanța fără acest muzeu emblematic, pe care recent o vizitatoare l-a comparat cu o „uriașă ladă de zestre” a poporului român. În această “ladă”, doamna Maria Magiru a adunat, timp de 50 de ani, o zestre etnografică inestimabilă, fără de care toți am fi mai săraci.

Munca sa de cercetător neobosit nu s-a limitat doar la Dobrogea, ci s-a extins şi în alte zone etnografice ale României, având ca obiectiv constituirea de colecţii muzeale reprezentative la nivel național. Implicit, acest lucru a însemnat salvarea din teren a mii de obiecte, care astăzi se bucură de statutul binemeritat al pieselor de patrimoniu.

Activitatea de cinci decenii a doamnei Maria Magiru, în slujba etnografiei românești, a avut drept finalitate ceea ce reprezintă astăzi Muzeul de Artă Populară din Constanţa: o instituţie bine definită, un muzeu de importanță județeană, dar de cuprindere naţională, unde vizitatorii de pretutindeni pot vedea obiecte de patrimoniu etnografic provenite din toate zonele ţării şi aparţinând tuturor etniilor dobrogene. Acest lucru a fost posibil prin mulţi ani de muncă, prin cercetare teoretică şi de teren, prin tenacitatea şi ambiţia doamnei Maria Magiru de a face în Dobrogea un muzeu în care să se regăsească românii de pe întreg teritoriul ţării. Motivaţia acestui proiect a fost dată atât de poziţia geografică a Constanţei, pentru care Marea Neagră înseamnă o adevărată „poartă” către Ţară, pe unde pătrund vizitatori din toate colţurile lumii, cât şi din dorinţa, pasiunea şi strădania unui cercetător de a salva şi de a conserva peste veacuri dovezi inestimabile de patrimoniu etnografic cultural naţional.

Constituirea colecţiilor muzeale a fost realizată în două etape mari: prima, axată pe teritoriul dobrogean (români şi etnii), iar cea de-a doua, începută după anul 1985, desfăşurată în toate zonele etnografice ale ţării, având drept scop organizarea la Constanţa a unui muzeu reprezentativ la nivel naţional, care să cuprindă toate genurile creaţiei artistice tradiţionale: port popular, podoabe, ţesături, ceramică, icoane şi obiecte de cult, piese de uz gospodăresc din lemn şi metal. Rezultatul acestor ani de cercetare etnografică de teren s-a concretizat în mii de obiecte etnografice, extrem de valoroase, care astăzi fac parte din colecţiile muzeului.

Grija pentru protejarea patrimoniului a fost un obiectiv constant al doamnei Maria Magiru, pentru că orice obiect, indiferent de valoarea lui, dacă nu este iubit, prețuit și, mai ales, conservat cum trebuie, nu poate rezista în timp. În cazul pieselor etnografice, grija trebuie sporită, fiind cunoscută fragilitatea acestora. Pentru a asigura condiții optime de păstrare, conforme cu normele de conservare și de protejare a patrimoniului, doamna Maria Magiru a amenajat depozite, dar a pregătit și oameni.

Desigur, un muzeu există doar pentru că deține un patrimoniu, dar fără oameni competenți și dedicați lucrului cu patrimoniul, niciun obiect, indiferent de natura lui, nu ar putea trece proba timpului. Conștientă fiind de acest lucru, doamna Magiru și-a creat o echipă de specialiști (muzeografi, conservatori, restauratori), care alături de restul personalului au ca preocupare permanentă protejarea patrimoniului, valorificarea și promovarea acestuia.

În acest moment, muzeul este depozitarul unor piese etnografice importante, cele mai vechi dintre acestea provenind de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Valoarea patrimoniului Muzeului de Artă Populară Constanța este certificată și prin faptul că, în prezent, instituția deține obiecte care au fost incluse în baza de date a patrimoniului cultural național, fiind clasate de Ministerul Culturii, conform “Legii nr. 182 /2000, privind protejarea patrimoniului cultural național mobil”, în cele două categorii, Tezaur (definit, conform Legii, prin piese cu valoare excepțională pentru umanitate) și Fond (definit, conform Legii, prin piese cu valoare deosebită pentru România).

Va fi greu să ne imaginăm Muzeul de Artă Populară fără “Șefa”, cea care zi de zi, neobosită, s-a aflat printre noi. Ne-a angajat pe toți, pe unii chiar din timpul facultății, ne-a îndrumat sau ne-a certat, atunci când a fost cazul. O bună parte din personalul de specialitate al muzeului provine dintre studenții pe care muzeul i-a avut în practică, pentru că doamna Magiru și-a ales întotdeauna oamenii cu care a lucrat în muzeu dintre cei pe care i-a “verificat” înainte. Nu de puține ori, la concursurile de angajare ale muzeului nu promova nimeni, chiar dacă era un singur candidat pe loc. Nu o dată ne-a spus că lucrul cu patrimoniul nu e simplu și nu e pentru oricine. Nu e simplu, dar dacă ajungi să-l cunoști și să-l iubești, devine o pasiune.

Doamna Magiru ne uimea de fiecare dată când ne cerea pentru o expoziție un anumit ștergar sau o anumită piesă, pe care știa sigur de la cine a luat-o, din ce sat și în ce context. Fără îndoială, multe dintre obiectele adunate de Maria Magiru de pe teren au fost salvate de la pieire. Valoarea lor era imensă, dar dacă nu ar fi fost aduse într-un depozit, unde de două ori pe zi gestionarul sau conservatorul verifică umiditatea și temperatura, soarta lor ar fi fost alta. Ce s-ar fi ales, de exemplu, de ștergarul cu cocoși, țesut la 1900 de Bâcă Sanda, din satul Viile? Mai avea vreo șansă să fie clasat, în anul 2014, în categoria Tezaur? Dar scoarța dobrogeană, găsită într-o casă din Oltina, pe peretele de lângă vatră, în abur și fum? Ar mai fi avut astăzi certificat de clasare în categoria Tezaur? Dar cămășile cu “căptuf” sau “pistelcile”, care sunt adevărate cărți de identitate ale dobrogenilor?

Fiind conștienți de toate acestea, vom avea grijă de “zestrea” pe care doamna Maria Magiru a adunat-o din lăzile de zestre ale înaintașilor noștri, o vom proteja și promova, pentru că patrimoniul cultural național este bunul cel mai de preț al unui popor.

Noi, toți cei din colectivul Muzeului de Artă Populară Constanța, îi dorim doamnei Magiru multă sănătate și să se bucure timp îndelungat de anii de pensie, privind în urmă cu satisfacția omului care a construit ceva remarcabil!

dr. Cerasela Dobrinescu,

Șef Birou Patrimoniu. Evidenţă ştiinţifică. Expoziţie”