HECATE, poate cea mai populară zeitate din cetatea Tomis?

Camera Tezaurului din Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) adăpostește mai multe ipostaze ale uneia dintre – poate? – cele mai populare divinități din cetatea Tomisului: Hecate. Date fiind dimensiunile mai degrabă mici ale statuilor Hecata Triformis (trei forme), precum și a basoreliefurilor ce o reprezintă pe zeiță, privitorul poate fi păcălit să treacă mai departe, pierzând, astfel ocazia de a cunoaște povestea unei divinități, care, dat fiind numărul mare de prezențe în cadrul Tezaurului de sculpturi de la Tomis, descoperit în anii 60 – mai mult de 20% din numărul pieselor – ar putea fi cea mai populară zeitate din așezarea de acum aproape două milenii.

L-am invitat, așadar pe Cristian Cealera, doctor în istorie, educator muzeal în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și, nu în ultimul rând, autorul celor patru volume din seria Poveștile Mării Negre, să ne spună o parte din povestea adevărată a HECATEI.

”Aceste reprezentări ale zeiței Hecate vorbesc despre universul religios al Tomisului din perioadă romană timpurie, secolele I – III, cu precădere.
Ele nu sunt la fel de spectaculoase precum Șarpele Glykon sau Fortuna cu Pontos. Și din pricină că sunt realizate dintr-un calcar de Dobrogea, o rocă poroasă, care nu se poate compara cu marmura importată din lumea greacă sau din altă zonă a Imperiului Roman. Însă, din 24 de piese ale Tezaurului de sculpturi de la Tomis, 5 sunt reprezentări ale zeiței Hecate, ceea ce ne indică importanța sa în așezarea de atunci.
Fie că o astfel de statuetă se afla în casa unui nobil, fie că se afla în casa unui om obișnuit, este clar că această divinitate era una foarte importantă în pantheonul greco – roman, dar și tracic, pentru că nu trebuie să uităm că, în această epocă de maximă toleranță religioasă, din perioada secolelor I – III dHr, cei care locuiesc la Tomis se închină și zeilor greco-romani, se închină și divinităților orientale și divinităților trace. Putem spune că, în această perioadă, romanii nu îi împiedicau pe locuitori să se închine oricăror zeități doreau, câtă vreme se supuneau împăratului și plăteau taxe.

Hecate este o zeiță a pământului, o zeiță care proteja sufletele morților. Nu în ultimul rând, era o protectoare a călătorilor, a marinarilor. Avea foarte multe valențe, dar ceea ce surprinde este această triplă reprezentare, Hecate Triformis, care ar putea însemna că Hecate era o zeiță a Cerului, a Pământului, dar și a Lumii subterane, lume în care era purtătoare de torțe, în care conducea sufletele morților având în spate un alai compus din demoni și alte ființe funeste. Oamenii se temeau de Hecate. Potrivit unei alte teorii, cele trei ipostaze ale zeiței ar putea simboliza Tinerețea, Maturitatea , Bătrânețea. În același timp poate fi Nașterea, Viața și Moartea.

Hecate este și o zeiță a lunii, care poate aduce noroc, dacă primește ofrandele potrivite, sau poate pedepsi aspru.

Hecate este o zeiță a răspântiilor, protectoare a călătorilor și, implicit, a călătoriilor, într-o perioadă în care acestea erau periculoase. O călătorie de la Tomis spre Histria, de exemplu, era plină de pericole. În momentul în care ajungea la o răspântie, omul avea trei variante pe care să o apuce, așadar exista acest obicei de a se ruga la zeița Hecate, de a depune o ofrandă la începutul fiecărui drum, fie că erau fructe, fie că erau grâne sau diferite licori, pentru ca divinitatea să te apere și să te ducă pe calea cea bună.

Oamenii obișnuiți aveau în casele lor astfel de statuete, de dimensiuni mai mari sau mai mici, sau reprezentări în relief, vizibil diferite de cele în care Hecate are formă umană. În cele din urmă, sunt vizibile torțele pe care le-am pomenit, folosite de zeiță pentru luminarea căii pentru sufletele celor morți către lumea de dincolo” a povestit Cristian Cealera.

În volumul ”Tezaurul de sculpturi de la Tomis, istoricul Vasile Canarache detaliază povestea zeiței HECATE.

”Pe Pământ, în asociere cu Persefona, a ajuns să fie o zeitate a vegetației, care face să renască natura cu tot ce este viață și cu tot ce germinează. Pe această cale, apare împreună cu toate zeitățile legate de vegetație. Era protectoarea turmelor de oi și de capre, ca și a cirezilor de boi.
Legând-o de aceste funcții, tradiția populară făcea din ea o zeitate care cunoștea toate plantele și ingredientele necesare vrăjilor și băuturilor miraculoase. În acest fel a devenit una din zeitățile principale în misterele orfice” o descrie Vasile Canarache, fondatorul MINAC, în volumul dedicat Tezaurului de sculpturi de la Tomis.

”Hecate a fost prezentată, la început, într-o formă simplă, dar, din perioada greacă clasică apare cu trei corpuri, lipite spate în spate; pe basoreliefuri este reprezentată cu trei capete și trei perechi de mâini. Cele trei corpuri întruchipează fie triada Artemis – Selene – Hecate sau Artemis – Selene – Persefona, fie cele trei funcții principale ale Hecatei, fie cele trei faze vizibile ale Lunii” este de părere Canarache.

”Simbolurile care însoțesc statuile și basoreliefurile sunt faclele și biciul, pumnalul, cheile și sfârleaza, vasele și cupele cu apă din rouă – hrana plantelor, a fructelor și a florilor. Din cupă, zeița dă apă și câinelui care apare la picioarele ei.
Sărbătorile Hecatei lunare aveau loc la fiecare lună nouă, când i se aduceau zeiței ofrande de pâine, miei, pește, ouă, brânză și când se sacrificau câini pe altarele ei. Deoarece câinele, care latră noaptea la lună, este foarte rar întâlnit ca jertfă adusă zeităților grecești, el s-ar putea explica, în cazul Hecatei, printr-o influență tracă, prin asimilare cu zeița tracă Bendis, căci în credințele trace câinele este des folosit ca jertfă” adaugă cercetătorul.