În Ajun de Moș Nicolae, am avut plăcerea să urc pe scenă și să acord 23 de diplome de excelnță, câte una pentru fiecare proiect de voluntariat desfășurat pe parcursul anului 2023 în Constanța, proiecte care au trecut prin furcile caudine ale ”comisarilor” desemnați de Direcția Județeană de Tineret și Sport a Județului Constanța. Am fost cu atât mai onorat cu cât pe main list, vorba vechiului meu prieten Marian Țuțuianu, erau oameni cu greutate în mica și neliniștita noastră urbe, între care comandantul Flotei, contraamiralul Cornel Cojocaru, și directorul Bibliotecii Județene IN Roman, Angelo Mitchievici. În afara augustei mele prezențe, publicul s-a putut bucura și de câteva momente artistice oferite de Ansamblul Iholu, tânăra interpretă de muzică populară Ana Maria Baltă și tânărul violonist Dragoș Marin.
Gala Voluntarilor Constanța 2023 s-a desfășurat în sala de festivități a Academiei Navale Mircea cel Bătrân și a reunit un șir lung de organizații de voluntari: Societatea Biblica Interconfesională din România
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Maria Montessori” Constanța
Fundația pentru SMURD
Asociația pentru cultură și educație Dali
Fundatia Giovanni Bosco
Sol Maris
Filiala de Cruce Rosie Constanta
Asociația Elevilor din Constanța
Comitetul National Roman Pentru Drepturile Copilului Filiala Constanta Copilului
Tomis Bike Constanta
Asociatia Stratonis
Asociatia pentru Promovarea Egalitatii intre Tineri – ADAPTO
ASOCIAȚIA PĂRINȚILOR DIN ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 16 CONSTANȚA
Asociația de Caritate din Armata României Camarazii sucursala Callatis
Centrul de Resurse pentru Tineret Spark
Asociația Studenților Academiei Navale
Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere MANGALIA
Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța
Asociația Sport Pentru Sănătate
Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța
GLT Constanța
Asociația Make Sense.
În cadrul Galei s-au acordat Diplome de Excelență grupate în mai multe categorii, după cum urmează:
VOLUNTARUL ANULUI 2023
LOCUL I
Popa Edvica (Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Maria Montessori” Constanța)
BOANTĂ MIHAELA ( Societatea Biblica Interconfesionala din România)
Ciocan Mihai (Fundația pentru SMURD)
Matei Daniela (Asociația pentru Cultură și Educație DALI)
Cristiana Lacramioara (Fundația Giovanni Bosco Constanța)
Nuti Sima ( As. Sol Maris)
GIURCĂ ADRIAN MARIAN (Filiala de Cruce Roșie Constanța)
Drăgușin Lorena-Dina (Asociația Elevilor din Constanța)
LACATUS ANDREI (Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului)
Radut Valentin (As. Tomis Bike Constanța)
Aurelian Georgescu (As. Stratonis Tuzla)
Traistaru Oana Mihaela (Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri – ADAPTO)
SCRIPCARU DORINA ( Asociația Părinților din Șc. Gimn. Nr. 16)
Nițu Viorica ( Asociația de Caritate din Armata României Camarazii sucursala Callatis)
CARMEN BALABAN (Centrul de Resurse pentru Tineret Spark)
Mitroi Liviu (Asociația Studenților Academiei Navale)
BOMPA SORIN (Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere Mangalia)
OLTEANU CRISTIAN (Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța)
PALABUIUC RĂDUCU (Asociația Sport pentru Sănătate)
LT. COL. (R) PRESURĂ MARIUS (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
ISMAIL SELIN (Grupul Local de Tineret Constanța)
Enciu Raluca (Asociația Make Sense)
DONICI CRISTIAN (Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța)
MATACHE MIHAELA ( Colegiul Național Militar ”Alexandru Ioan Cuza)
MANGU ANDRADA (Liga Studenților din Universitatea Ovidius)
Steriu Teodora (ONG Mare Nostrum)
LOCUL II
GRĂDIȘTEANU ELENA ( Societatea Biblica Interconfesionala din România)
Sfetcu Marinela (Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Maria Montessori” Constanța)
Ionaşcu Ana-Maria (Fundația pentru SMURD)
Comanescu Cristina (Asociația pentru Cultură și Educație DALI)
Rusu Maria (Fundația Giovanni Bosco Constanța)
Panichi Marieta ( As. Sol Maris)
AL ZAITRI AMJAD (Filiala de Cruce Roșie Constanța)
Stamatin Ioana (Asociația Elevilor din Constanța)
COADALATA ANDREI (Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului)
Hagiu Florentina (As. Tomis Bike Constanța)
Bostan Simona Ortansa (As. Stratonis Tuzla)
GRUPA ELENA ( Asociația Părinților din Șc. Gimn. Nr. 16)
Traistaru Alexandru Sebastian (Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri – ADAPTO)
Geambașu Traian (Asociația de Caritate din Armata României Camarazii sucursala Callatis)
Buzdugan Ioana (Asociația Studenților Academiei Navale)
BANU GABRIEL (Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere Mangalia)
MARINESCU IOAN MIHNEA (Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța)
COL. (R) REMUS MACOVEI (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
DOBROTĂ BIANCA (Grupul Local de Tineret Constanța)
Târcea Robert (Asociația Make Sense)
ȘERBAN Cristian (Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța)
ROȘU GEANINA (Colegiul NAțional Militar Alexandru Ioan Cuza”)
EDUARD MIHĂLCICA (LIGA Studenților din Universitatea Ovidius Constanța)
Țăroiu Elmira (ONG Mare Nostrum)
LOCUL III
MANEA ELEONORA ( Societatea Biblica Interconfesionala din România)
Mareș-Panait Cornelia (Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Maria Montessori” Constanța)
Dăscăliuc Mădălina (Fundația pentru SMURD)
Arif Aisel (Asociația pentru Cultură și Educație DALI)
Trocin Andreea (Fundația Giovanni Bosco Constanța)
Andreea Mihaela Baciu ( As. Sol Maris)
MOCANU RAREȘ (Filiala de Cruce Roșie Constanța)
IFRIM LACRAMIOARA ADRIANA (Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului)
Chifu Ioan (As. Tomis Bike Constanța)
Anton Angelina (As. Stratonis Tuzla)
Enache Daria Alexandra (Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri – ADAPTO)
ȘTEFANOV MONICA ( Asociația Părinților din Șc. Gimn. Nr. 16)
Simion Viorica (Asociația de Caritate din Armata României Camarazii sucursala Callatis)
Soimu Andrei (Asociația Studenților Academiei Navale)
SĂVULESCU VASILE (Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere Mangalia)
DRĂGAN IRINA ȘTEFANIA
Balasoiu Alexia (Asociația Make Sense)
DOMINTE ȘTEFAN (Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța)
STAN MIRELA (Colegiul NAțional Militar ”Alexandru Ioan Cuza”)
COCAINĂ BEATRICE (Liga Studenților din Universitatea Ovidius)
DELCĂ MAIA (ONG Mare Nostrum)
SUBCATEGORIA VOLUNTARUL JUNIOR 2023
Neacsu Diana Silvia (Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri – ADAPTO)
Mandachi Lucas-Marian (Asociația de Caritate din Armata României Camarazii sucursala Callatis)
Volosciuc Olga (Asociația Stratonis Tuzla)
Diamandi Alexandru Cristian (Asociația Tomis Bike)
CALINIC RAREȘ CRISTIAN (Filiala de Crucea Roșie Constanța)
CORBOI LAURA NICOLETA (Societatea Biblica Interconfesională din România)
Ana Neagu (Fundația pentru SMURD)
Cucu Ioan Daniel (Asociația pentru Cultură și Educație DALI)
Duduta Alexandra (Fundația Giovanni Bosco)
Grișcă Diana –Elena ((Asociația Elevilor din Constanța)
Gheorghiu Daria (Asociația Elevilor din Constanța)
Mihaela Crăciun (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
Nastase Bianca (Comitetul National Roman Pentru Drepturile Copilului Filiala Constanta)
Neacșu Maria (Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri – ADAPTO)
Olteanu Clara (Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța)
Anton Maria Flavia (Grupul Local de Tineret Constanța)
BORDEIANU ALESIA (Centrul de Resurse pentru Tineret Spark)
IVANOV Andrei David (Asociația MAKE SENSE , Biblioteca Județeană IN Roman)
PUȘCAȘU Vlad (Colegiul NAțional Militar ”Alexandru Ioan Cuza”)
SUBCATEGORIA MINIVOLUNTAR 2023
BOLOHAN TEODORA – (Asociația TOMIS BIKE, Asociația Părinților Șc. Gimn. NR. 16)
BABU FABIANO (Fundația Giovanni Bosco)
ION CRISTIAN (Centrul pentru Tineret SPARK)
NAUM ANDREI CĂMĂȘIE (Comitetul NAțional Român pentru Drepturile Copilului )
PETRESCU MARIUS (Asociația pentru Educație și Cultura DALI)
PROCA ALESSIA (ASOCIAȚIA Stratonis TUZLA)
TINI ALINA (Filiala de Crucea Roșie Constanța)
TURCU IRIS MARA (Asociația SOL Maris)
RĂDUȚ MARIAN CRISTIAN (Grupul Local pentru Tineret Constanța)
PIȚIGOI MARA (Asociația Make Sense)
Ivanov Matei (Biblioteca Județeană IN ROMAN)
Volintiru Octavian ( Colegiul NAțional Militar ”Alexandru Ioan Cuza”)
VOLUNTAR SENIOR 2023
NAUM LIANA (Asociația de Caritate din Armata României Camarazii sucursala Callatis)
ARBONE PETRICĂ (Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere MANGALIA)
COL (r) IONIȚĂ VALENTIN (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
Maistru Militar (r) NIȚĂ MIHĂILESCU (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
CRACIUN DORIN (Asociația Tomis Bike)
MATEI MARIANA (Centrul de Resurse pentru Tineret SPARK)
MIHALACHE GHEORGHE (Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului)
MAZILU MIHAELA (Asociația Stratonis Tuzla)
NISTOROIU VERONICA ( Asociația Părinților Șc. Gimn. Nr. 16)
SOFRONE EUGENIA (Filiala de Crucea Roșie Constanța)
SEVERIN BOGDAN (Asociația Sport pentru Sănătate)
TRĂISTARIU LUMINIȚA (Asociația pentru Promovarea egalității între Tineri ADAPTO)
SITA RADU ANA MIHAELA (Grupul Local de Tineret Constanța)
TRIFU MARIANA (Asociația Sol Maris)
IULIA TEODOR (Asociația Make Sense)
MANEA MARA (Biblioteca Județeană IN Roman)
Orzață Maria (Colegiul NAțional Militar ”Alexandru Ioan Cuza”)
COORDONATOR VOLUNTARI 2023
ANDREI RADU DAN ( ASociația SPORT pentru SĂnătate)
ARDELEANU ANDREEA ALESIA (Grupul Local de Tineret Constanța)
DINICĂ ROMEO (Fundația pentru SMURD)
MATEI DANIELA (Asociația pentru Educație și Cultura DALI)
BOLOHAN ADRIAN (ASociația Părinților ȘC. Gimn. Nr. 16)
BURADA ANA – MARIA (Centrul de Resurse pentru Tineret SPARK)
CRISTIAN CRĂCIUN (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
MARCEL HIRISCKO (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
DAMIAN PASCAL GEORGE (ASociația Stratonis Tuzla)
DOBRE CRISSTINA (Fundația Giovanni Bosco)
GRAURE IONUȚ (Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului )
HRITULEAC MARIUS ADRIAN (Asociașia Tomis Bike)
IACOBESCU THEODORA ( Asociația Studenților Academiei Navale)
MIHALACHE GHEORGHE (Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere MANGALIA)
NIȚU ȘTEFAN ( Asociația de Caritate din Armata României Camarazii sucursala Callatis)
PANĂ MIRCEA MARIAN (Filiala de Crucea Roșie Constanța)
POPA EDVICA (Societatea Biblica Interconfesională din România)
SCUPRA DALINA MONICA (Biblioteca Județeană IN Roman)
TRĂISTARIU ALEXANDRU SEBASTIAN (Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri ADAPTO)
ZAINESCU STELIAN (Asociația SOL Maris)
DUMITRU MARIA NICE (Asociația Make Sense)
ADRIAN ILIE ( Colegiul NAțional Militar ”Alexandru Ioan Cuza”)
BOGDAN TIBERIU (Liga Studenților din Universitatea Ovidius)
VOLUNTAR SPORT 2023
Colegiul NAțional Militar ”Alexandru Ioan Cuza”
1.HINZĂ VALERIA
2. DĂINEANU TEO
3. UNGUREANU MIRCEA
LIGA Stundeților din Universitatea OVIDIUS Constanța
1.Sabina Marin
2. Buzatu Raul
3. Oana Iordan
1. ANTONARU DANIEL (Asociația Prăinților ȘC Gimn. Nr. 16)
Asociația TOMIS BIKE
1. ȘTEFAN LUCIAN VIOREL
2. OPRIȚA MILI
3. GRIGORE MĂDĂLIN
Grupul Local de Tineret Constanța
1. MIHALCEA ANDREI
2.SIMIONESCU GEORGE ȘERBAN
Fundația Giovanni Bosco
1. BĂLAN ADELINA PAULA
2. FERARIU DAVID ANDREI
3. BRĂTULEANU DARIA
Asociația pentru Cultura și Educație DALI
1. BITCA DOINA
2. LUNCANU VALENTINA
3. GEORGESCU AURELIAN
Biblioteca Județeană IN Roman
1. Cioclin Dragos Cristian
2. Stan Irina Gabriela
1. GABRIEL AFTENIE (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
1. GEORGESCU AURELIAN (Asociația Stratonis Tuzla)
FILIALA DE CRUCEA ROȘIE CONSTANȚA
1. TINI CAMELIA IOANA
2. ANDRONACHE ANASTASIA
3. CERCHIA LAURA MARIA
Asociația Studenților Academiei Navale
1. LEIZERIUC GABRIEL
2. SIMA NICOLAE
3. VOICU MIHAI
1. MIRCEA GHIȚĂ (Asociația Sport pentru Sănătate)
Asociația Make Sense
1. Stoica Ana Maria
2. Ivanov Matei
3. Ungureanu Amalia Mihaela
VOLUNTAR MENTOR
CRISTIAN CRĂCIUN (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
CRISTIAN RALUCA (Fundația pentru SMURD)
DINICA ROMEO (Fundația pentru SMURD)
GOGOAȘĂ IONEL (Asociația Tomis Bike)
MOCANU DANIELA (Asociația pentru Cultură și Educație DALI)
NIȚĂ DANIELA – GABRIELA (Asociația Părinților Șc Gimn. Nr. 16)
TEȘILA TEODORA ( Grupul Local de Tineret Constanța)
TRICA ADRIAN (Asociația Stratonis TUZLA)
Dumitru Savin Mirela (Colegiul NAțional Militar ”Alexandru Ioan Cuza”)
CATEGORIA INVĂȚĂMÂNT EDUCAȚIE 2023
A. PREȘCOLAR – GRĂDINIȚE
GRADINIȚA CU PROGRAM NORMAL ”NASTUREL” (Asociația Părinților Șc. Gimn. Nr. 16)
GRĂDINIȚA AZUR (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
GRADINIȚA BALABANCEA – COM. HAMCEARCA , TULCEA (Comitetul NAțional Român pentru Drepturile Copilului)
GRĂDINIȚA NR. 59 (Fundația Giovanni Bosco)
GRĂDINIȚA NR. 23 (Asociația pentru Educație și Cultură DALI)
ȘC. GIMNAZIALA NR. 16 ”MARIN IONESCU DOBROGIANU” (Asociația Tomis Bike)
GRĂDINIȚA MUGUREL – (Biblioteca Județeană IN Roman)
ȘCOALA GIMN. NR. 30 ”GH. ȚIȚEICA” (Asociația Make Sense)
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT „PESCĂRUȘUL” MANGALIA (Colegiul Național Militar ”Alexandru Ioan Cuza”)
B. ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ȘI GIMNAZIAL
COLEGIUL NAȚIONAL DE ARTE REGINA MARIA CONSTANȚA (Asociația pentru Cultură și Educație DALI)
LICEUL TEORETIC TRAIAN (Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța)
ȘCOALA GIMNAZIALA HORIA – TULCEA (Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului)
ȘC. GIMN. NR. 18 ”JEAN BART” (Fundația Giovanni Bosco)
ȘC. GIMN. NR. 40 CONSTANȚA ”AUREL VLAICU” (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța, Grupul Local de Tineret Constanța)
ȘC GIMN. DUMBRĂVENI (Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri – ADAPTO)
ȘC. GIMN. TUZLA (Asociația Stratonis Tuzla)
ȘC GIMN. NR. 16 ”MARIN IONESCU DOBROGIANU” (Asociația Tomis Bike, Asociația Părinților Șc. GImn Nr. 16, Biblioteca Județeană IN Roman)
ȘC. GIMN. ADRIAN V. RĂDULESCU – MURFATLAR ( Centrul de Resurse pentru Tineret SPARK, )
SC GIMN ”GALA GALACTION” MANGALIA (Societatea Biblică Interconfesională din România)
ȘC GIMN VĂCĂRENI – TULCEA (Asociația de Caritate din Armata României Camarazii sucursala Callatis)
ȘC GIMN. NR. 1 ”VALU LUI TRAIAN” (Filiala de Cruce Roșie din Constanța)
ȘCOALA GIMN. NR. 24 ”ION JALEA” (Asociația Make Sense)
ȘCoala Nr. 2 Mangalia ( Colegiul Național Militar ”Alexandru Ioan Cuza”)
C. INVĂȚĂMÂNT LICEAL
COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC ” CONSTANTIN BRĂTESCU” – ( ASociația Tomis Bike, ASociația Părinților Șc. Gimn. Nr. 16 )I
COLEGIUL ECONOMIC MANGALIA (Comitetul NAțional român pentru Drepturile Copilului)
COLEGIUL NAȚIONAL MILITAR ALEXANDRU IOAN CUZA (Asociația de Caritate din Armata României Camarazii sucursala Callatis, Colegiul NAțional Militar ”Alexandru Ioan Cuza”)
COLEGIUL NAȚIONAL MIHAI EMINESCU (Asociația Elevilor din Constanța)
LICEUL INTERNAȚIONAL DE INFORMATICĂ (Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța)
LICEUL MURFATLAR (Centrul de Resurse pentru Tineret SPARK)
LICEUL TEHNOLOGIC INDEPENDENȚA ( Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri – ADAPTO)
LICEUL TEHNOLOGIC LAZĂR EDELEANU – NĂVODARI ( Filiala de Crucea Roșie Constanța)
LICEUL TEORETIC ”LUCIAN BLAGA” (Grupul Local de Tineret , Biblioteca Județeană IN Roman)
LICEUL TEORETIC TRAIAN (Fundația Giovanni Bosco)
LICEUL CU PROGRAM SPORTIV NICOLAE ROTARU CONSTANȚA (Asociația pentru Cultură și Educație DALI)
SEMINARUL TEOLOGIC CONSTANȚA (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
LICEUL” I.N. ROMAN” (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
LICEUL TEORETIC ”GEORGE EMIL PALADE” (Asociația Make Sense)
Liceul Teoretic Decebal (ONG Mare Nostrum)
D. ÎNVĂȚĂMÂNT UNIVERSITAR
ACADEMIA NAVALA ”MIRCEA CEL BĂTRÂN” (Asociația Studenților Academiei Navale, Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța, COLEGIUL NAȚIONAL MILITAR „ALEXANDRU IOAN CUZA” CONSTANȚA)
UNIVERSITATEA MARITIMĂ CONSTANȚA (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
ȘCOALA MILITARĂ DE MAIȘTRI MILITARI A FORȚELOR NAVALE (Comitetul Național pentru Drepturile Copilului,
UNIVERISTATEA OVIDIUS (Fundația Giovanni Bosco, Asociația pentru Promovarea egalității între Tinerei ADAPTO, Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța, Biblioteca Județeană IN Roman, Liga Studenților din Universitatea Oviudius, ONG Mare Nostrum)
JURNALISTUL ANULUI 2023
ANGHEL SIMONA (Asociația Părinților ȘC. Gimn. Nr. 16)
ALINA GÂJU (Asociația SOL MARIS)
BĂNCILĂ ADRIAN (Asociația MAKE Sense)
CREȚU EMILIA (Asociația pentru Cultură și Educație DALI)
FEDULOV ANASTASIA (Fundația Giovanni Bosco)
FERY PREDESCU (Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța)
ILIE CECILIA (Asociația Tomis Bike)
PĂTRĂHĂU CECILIA ELENA (Filiala de Crucea Roșie Constanța, Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța , )
IVAN RĂZVAN RAUL (Asociația Sport pentru Sănătate)
SÂMBETEANU CRISTINA (Comiteul NAțional Român pentru Drepturile Copilului)
TALIANU IULIAN (Asociația Stratonis Tuzla)
VASILESCU MARIA (Grupul Local pentru Tineret Constanța)
ȘERBAN CRISTIAN ( Biblioteca Județeană IN Roman)
ROȘIORU MĂDĂLIN (Colegiul Național Militar ”Alexandru IOAN Cuza”)
VIRGIL STOIAN (Liga Studenților din Universitatea Ovidius)
Yvette Spânoche (ONG Mare Nostrum)
COMPANIA ANULUI 2023
AUCHAN CONSTANȚA – Comitetul NAțional Român pentru Drepturile Copilului
LEROY MERLIN – Comitetul NAțional Român pentru Drepturile Copilului
AZUR S.A. – ASicația Părinților Șc. Gimn. Nr. 16
ADMINISTRAȚIA CANALELOR NAVIGABILE CONSTANȚA – Asociația Militarilor Veterani si Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța
ROMANIAN PORTS DEVELOPMENT – Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța
FULL JOY BY LEO – Fundația Giovanni Bosco
GROUPAMA ASIGURĂRI – Fundația pentru SMURD
MATEI MARKETING AGENCY – Asociația Tomis Bike
MUSIC FOR AUTISM – INSPECTOR ȘCOLAR ÎNVĂȚĂMÂNT SPECIAL ȘI SPECIAL INTEGRAT VERONICA NEGUȚU – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Maria Montessori” Constanța
PFA DUMITRACHE ADRIAN – TUZLA – Asociația Stratonis Tuzla
SC PRINTADA – Asociația pentru Cultură și Educație DALI
SC TOMIS – Asociația Sport pentru Sănătate
Black Sea Oil and Gas – Organizația Neguvernamentală Ecologistă Mare Nostrum
INTERSAT SA – Colegiul NAțional Militar ”Alexandru Ioan Cuza”
Biblioteca Județeană Ioan N. Roman – Biblioteca Județeană IN Roman
ORGANIZAȚIA ANULUI 2023
SOCIETATEA BIBLICĂ INTERCONFESIONALĂ DIN ROMÂNIA
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Maria Montessori”- director Giubernea Roxana
Fundația pentru S.M.U.R.D
Asociația pentru cultură și educație Dali
Fundatia Giovanni Bosco
Asociatia Sol Maris
Filiala de Cruce Roșie Constanța
Asociația Elevilor din Constanța
BANCA REGIONALA PENTRU ALIMENTE CONSTANTA
Asociatia Daruieste Aripi
Asociatia Stratonis
Impreuna pentru Viitor – Constanta
ASOCIATIA TOMIS BIKE CONSTANȚA
Asociația de Caritate din Armata României Camarazii
Centrul de Resurse pentru Tineret Spark
ASAN(Asociația Studenților Academiei Navale)
ASOCIATIA CADRELOR MILITARE IN REZERVA SI IN RETRAGERE MANGALIA
Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța
Asociația Sport Pentru Sănătate
AMVVD CONSTANȚA, Banca Pentru Alimente Constanța
GLT Constanța
A.D.A.P.T.O. – CONSTANȚA
Asociația Make Sense
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ”I.N. ROMAN”
Colegiul Național Militar ”Alexandru Ioan Cuza” Constanța
Liga Studenților – Universitatea Ovidius Constanța
Organizația Neguvernamentală Ecologistă Mare Nostrum
TROFEUL PRIETENIEI
ATAKOY ATATURKORTAOKULU – TURCIA – Asociația Părinților Șc. Gimn. Nr. 16
EBAGEM – TURCIA – Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri ADAPTO
INSPECTORIA SALESIANA ITALIA NORD-EST – ITALIA – Fundația Giovanni Bosco Constanța
UNIUNEA OFIȚERILOR ȘI SERGENȚILOR ÎN REZERVĂ DIN SHABLA – BULGARIA (Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului, Asociatia Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere MANGALIA )
FIMCAP – BELGIA – Grupul Local de Tineret
WORLD VISION ROMANIA – Biblioteca Județeană IN Roman
SOCIAT – Colegiul Național Militar ”Alexandru Ioan Cuza”
PROIECTUL ANULUI 2023
1. SA FACEM ARTA CU BATRÂNII NOȘTRI DIN CĂMINELE PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE – Asociația Sol Maris
2. SPECIAL HEARTS FOR A BEATIFUL EARTH – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Maria Montessori” Constanța
3. VOLUNTARIATUL ÎN COMUNITATEA TA – Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului
4. CADET NAV – Asociația Studenților Academiei Navale
5. CARAVANA DE SĂNĂTATE – Filiala de Cruce Roșie Constanța
6. CENTRUL PENTRU TINERET ION CREANGĂ-TUZLA – Asociația Stratonis Tuzla
7. EDUCAȚIE PRIN VIRTUȚI ȘI POVEȘTI – Asociația Părinților Șc. Gimn. Nr. 16
8. GAME BASED LEARNING FOR MOTHERS WITH SPECIAL KIDS – Asociația pentru Promovarea Egalității între Tineri – ADAPTO
9. SALVATORII DE VIEȚI – Fundația pentru SMURD
10. EDUCAȚIA RUTIERĂ A MICULUI CICLIST – Asociația Tomis Bike
11. SPIRIDUȘII FAPTELOR BUNE – Asociația pentru Cultură și Educație DALI
12 VINDECAREA TRAUMEI PENTRU ADULȚI – Societatea Biblică Interconfesională din România
13. VARA ÎMPREUNA 2023 – Fundația Giovanni Bosco
14. ZIUA COMUNĂ DE ACȚIUNE 2023 – Grupul Local de Tineret
15. ÎNFIINȚAREA PUNCTULUI RECREATIV PENTRU CAMARAZII MILITARI – VAMA VECHE – Asociația de Caritate din Armata României Camarazii sucursala Callatis
16. CUPA SPORT PENTRU SĂNĂTATE LA TENIS DE MASĂ – Asociația Sport pentru Sănătate
17. MOTOSTIVUITORIST ÎN ARENĂ!! – Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții Equitas Constanța
18. FESTIVALUL NATIONAL DE POEZIE ”ART POETICA OVIDIUS” 2023 – Biblioteca Județeană IN Roman
19. EDUCAȚIE PENTRU VIAȚĂ – Asociația Make Sense
20. ARMonie de la COLEGIUL NAȚIONAL MILITAR „ALEXANDRU IOAN CUZA” CONSTANȚA – Colegiul Național Militar ”Alexandru Ioan Cuza”
21. Tomis Summer University – Liga Stundeților – Universitatea Ovidius Constanța
22. Promovarea și Implicarea Tinerilor în Schimbare – Organizația Neguvernamentala Ecologistă Mare Nostrum.