Cine a ascuns Tezaurul de statui păgâne de la Tomis? Ipotezele fondatorului MINAC, Vasile Canarache

În primăvara anului 1962 a fost descoperit un depozit de opere sculpturale antice, compus din 24 de statui și basoreliefuri de marmură. Descoperirea a fost prilejuită de săpăturile făcute pentru construirea unui bloc de locuințe pe terenul fostei gări a orașului Constanța. Sub terasamentul pe care fuseseră așezate, în 1860, liniile de cale ferată, au fost găsite, ascunse într-o groapă, sculpturile.

Clădirea centrală a vechii gări, construită în centrul Constanței, cu vechile ei anexe, a fost demolată, obținându-se un imens teren cu vedere spre port, pe care urmau să fie construite câteva șiruri de blocuri moderne și amenjate străzi și bulevarde noi, cu mari spații verzi între ele. În timpul lucrărilor pentru realizarea infrastructurii propuse, s-au efectuat săpături adânci. Imediat, de sub terasamentul liniilor ferate au început să apară resturi de construcții antice și diferite elemente de arhitectură: coloane, capiteluri, fragmente de statui, vase din piatră și ceramică, resturi de apeducte etc. În 1960, săpăturile au dezvăluit resturile a două basilici din secolele V – VI. Pe lângă acestea, constructorii au mai dezvelit trei cuptoare de ars ceramică, o serie de locuințe civile și ateliere, statui, inscripții, chiupuri, diferite monumente și traseul în completare al zidului de incintă al cetății Tomis, noi dovezi privind extinderea nebănuită a așezării antice.

”În primăvara anului 1962, săpându-se în apropierea basilicii mari, la circa 30 m spre est, pentru fundația blocului al cărui amplasament fusese schimbat tocmai pentru protejarea basilicii, un muncitor a dat de capul unei statui de marmură reprezentând o zeitate feminină. (…) Fiind anunțați, arheologii de la muzeul din Constanța au început imediat săpătura sistematică de salvare. În cadrul acestei operații și pentru a înlesni înregistrările stratigrafice pentru obținerea profilelor necesare, a fost marcat un spațiu de 6 x 4 m, având în centru capul statuii inițial descoperite, care în acel moment părea că se afla pe vechiul său loc de așezare (in situ), ceea ce, dacă s-ar fi adeverit, ar fi constituit un caz excepțional la noi în țară. (…) Săpătura ne-a dus la constatarea că nu ne aflam în fața unei singure statui, căci pe măsura adâncirii au început să apară alte sculpturi de marmură, toate așezate în așa fel, încât să se sprijine unele pe altele pentru ca grupul să reziste presiunii pământului și să nu se disloce. În total au fost descoperite 24 de sculpturi, care, evident, fuseseră adunate și îngropate în mod organizat. Era greu de înțeles cine și de ce a făcut acest lucru.”

Încet, încet a ieșit la iveală cuplul protectorilor cetății Tomis, Fortuna și Pontos

”După ce a fost degajată, s-a văzut că statuia zeității feminine se sprijinea pe un soclu organic, tăiat în același bloc de marmură. Un corn al abundenței, neavariat, se desprinsese din mâna zeiței prin ruptură. La picioarele ei, se vedea un acolit bărbos, ieșind din apă și rezemat cu mâna stângă pe o proră de corabie.”

Cercetătorii au recuperat numeroase așchii și bucăți de marmură, pe care le-au potrivit și lipit la locul lor, astfel încât, după o zi de muncă, au reconstituit coroana murală purtată pe cap de ”acolitul bărbos”.

”Lângă zeiță se afla așezată, deasupra celorlalte monumente, statuia întreagă a unui șarpe cu cap fantastic, cu trupul încolăcit, prins de un soclu rotund, lucrat din același bloc de marmură.
Mai departe au apărut:
Trei statuete ale Hecatei, situate una lângă alta și susținând alte piese depuse deasupra lor. O ediculă (templu – n.r.) spartă în două, cu inscripție, care îndeplinea rolul de sprijin pentru alte două sculpturi mai mici. Din ediculă făcea parte și imaginea în dublă reprezentare a zeiței Nemesis, cele două capete fiind rupte de trupuri și împrăștiate la câțiva metri.
O statuetă a lui Esculap, de asemena cu capul rupt și depărtat de trup.
Statueta fragmentată a unui Dioscur (supranumele a două divinităţi străvechi, Castor şi Polux, fraţi gemeni, patroni ai tineretului şi ai exerciţiilor fizice – n.r.) cu capul rupt și aruncat între alte fragmente.
Un bust întreg, mare, care fusese așezat cu fața în jos și care abia mai târziu a fost identitficat cu zeița Isis.
(…) Grupul fiind demontat cu grijă, monumentele au primit o primă tratare chiar pe teren. După ce au fost curățate și marcate, au fost ambalate și trimise în laboratorul muzeului, unde toate fragmentele au fost fixate la locul lor.
După două săptămâni, sculpturile puse la punct au fost expuse într-o sală special amenajată, la primul etaj al Muzeului regional de arheologie Dobrogea.”

Cine și de ce a ascuns Tezaurul de statui de la Tomis? Ipotezele lui Canarache

Descoperirea fabulosului Tezaur de statui de la Tomis, pe lângă valoarea științifică inestimabilă, aducea, însă cu sine și un mister care trebuia lămurit. O serie de întrebări provocatoare, obligau arheologii să caute răspunsurile: Cine a ascuns tezaurul? Când a fost ascuns? Cum s-a petrecut ?
Prin urmare, au apărut mai multe ipoteze.

Un colecționar antic misterios și-a ascuns colecția de frica invadatorilor?

”La o primă privire, sub impresia produsă de marea varietate a sculpturilor, s-a putut face presupunerea că monumentele ar fi fost colecționate ca obiecte de artă și ascunse într-un moment de nesiguranță. Bineînțeles, primul gând a mers spre ipoteza unei colecții din epoca modernă, dar această presupunere a fost repede înlăturată de o observație stratigrafică și anume că groapa care adăpostea sculpturile fusese săpată înainte de construirea zidului antic, care o taie într-o parte și care datează din secolele V-VI. E sigur deci că statuile au fost îngropate în antichitate, ceea ce nu este suficient pentru a înlătura ideea unei colecții. (…) și în antichitate se făcea comerț cu monumente sculpturale. Existau și pe atunci colecționari de obiecte de artă.
Studierea materialului ne-a făcut, însă, să abandonăm această pistă, deoarece mare parte din obiecte nu au valoare artistică. Apoi, nu vedem de ce un colecționar ar fi strâns numai piese de cult. Ar fi trebuit să găsim și monumente funerare profane sau pur și simplu ornamentale” concluzionează Canarache, lansând următorea ipoteză. dacă nu a fost un colecționar, atunci ce anume a determinat adunarea la un loc și îngroparea statuilor și basoreliefurilor? Să fi avut un motiv religios?

Salvate de credincioșii păgâni din fața prădătorilor carpi și goți?

”Excludem, așadar, cu totul, ipoteza colecționării cu scop artistic sau comercial. (…) multe sculpturi sunt serios deteriorate, unele dintre ele nefiind complet întregibile. Statuia lui Esculap poartă și urmele trecerii printr-un incendiu. Aceste constatări ne duc la concluzia că monumentele au fost adunate și îngropate după deteriorarea lor, întâmplată în urma distrugerii edificiilor sacre, care le adăpostiseră mai înainte. Faptul că ele reprezintă în totalitate obiecte de cult dovedește că îngroparea a avut un scop religios: obiectele au fost ascunse pentru a nu mai fi profanate. Pioșii păgâni, care au făcut această operație, au strâns tot ce au mai putut găsi din imaginile dedivinități rămase după dărâmarea templelor în vremuri de restriște și le-au ascuns într-o groapă anume săpată, stivuindu-le cu grijă și punând în centru Fortuna, divinitatea protectoare a Tomisului, înconjurată de celelalte sculpturi mai mici, peste care au așezat ca pe un paznic de nădejde, Șarpele fantastic.”

Cercetătorii și-au îndreptat atenția asupra mijlocului de secol III d.H., perioadă caracterizată de atacuri devastatoare ale carpilor și goților, care au prădat nemilos Dobrogea timp de aproape trei decenii, distrugând și incendiind așezările care le ieșeau în cale. Cel puțin până în prezentul modern, izvoarele antice descoperite nu pomenesc nimic despre vreo cucerire sau distrugere a Tomisului de către acești năvălitori, așa cum o fac în ceea ce privește încă puternica cetate Histria. Și totuși…

”(…) în anul 269, metropola tomitană a fost asediată de o enormă armată barbară condusă de goți. Deși a rezistat cu succes, orașul trebuie să fi suferit distrugeri mari, atât în afara zidurilor, cât și în interior, prin devastări, jafuri și incendii. Spre sfârșitul secolului al treilea, după liniștirea invaziilor și restabilirea siguranței în Dobrogea, orașul Tomis și-a extins teritoriul, prin construirea unui nou zid de incintă mai în afară, în care au fost înglobate și terenurile ocupate mai înainte de necropolele elenistice și romane timpurii.
În această perioadă de refacere, ruinele clădirilor distruse au fost curățate și nivelate, iar sculpturile sacre, găsite cu acest prilej, chiar dacă unele vor fi fost mult mai vechi (…) au fost duse și îngropate în noua zonă a cetății, extinsă pe locul fostelor necropole.”

Dar, dacă nu au fost invadatorii, ci adepții noii religie în ascensiune, creștinii?

Vasile Canarache a consemnat și o treia ipoteză, plauzibilă: îngroparea s-a făcut într-un moment în care, între păgânismul aflat în decădere și creștinismul ostil chipurilor cioplite se ascuțiseră luptele.

”religia creștină, foarte răspândită în provinciile Imperiului Roman, ajunge să se afirme în secolul al III-lea cu o putere din ce în ce mai mare, arătându-se intransigentă față de alte culte și în tendință de a deveni credința unică a omenirii. În secolul al IV-lea, după ce, pe vremea lui Constantin cel Mare, creștinismul a fost recunoascut ca religie tolerată alături de celelalte religii, lupta dintre creștini și apărătorii celorlalte culte a devenit tot mai aprigă. În cursul tulburărilor religioase care au culminat în a doua jumătate a secolului al IV-lea, nenumărate obiecte de artă ale antichității păgâne au căzut sub loviturile fanatice ale creștinilor biruitori.
În toiul acestor tulburări, un adept al cultelor păgâne ar fi putut pune la adăpost reprezentările plastice, întregi sau mutilate, ale vechilor divinități, spre a le feri de furia creștină.”

Care dintre ipotezele expuse de cercetătorii istoriei va fi corectă, o vor decide, poate, noi descoperiri ce așteaptă să fie aduse la lumină, pentru a mai completa frumosul puzzle al trecutului tumultuos al metropolei tomitane.
Până atunci, vizitatorii Muzeului de Istorie națională și Arheologie Constanța, acum știind povestea descoperirii faimosului Tezaur de statui de la Tomis, îl pot admira în spațiul special amenajat la parterul instituției muzeale din Piața Ovidiu.

SURSA: V. Canarache, A. Aricescu, V. Barbu, A. Rădulescu, TEZAURUL DE SCULPTURI DE LA TOMIS, Editura Științifică, București, 1963