Sunt doar un Cetățean cu gura mare. Pentru jurnalism, sunați în altă parte

O minunată doamnă mi-a urat azi mulți ani pentru Ziua Libertății Presei. N-am vrut să o resping abrupt, o făcea sincer. Deși, nu mă mai revendic la lumea presei decât tangent. Respir niște aer în apropiere, ronțăi un pișcot…

Nici pentru legătura asta firavă nu prea cred că avem ce sărbători. Poate un parastas vesel să cântăm.
Presa locală a ajuns doar o târguială cu banul politic (public sau privat e dirijat din același resort), acolo unde mai este ceva orgoliu și suficientă valoare personală (nu de grup), sau o imagine jalnică a slugărelii în slujba intereselor proprii de parvenire materială sau în scopul parvenirii altora, acolo unde nu este decât foame de bani și privilegii.

Presa națională (și locală, să nu fim tâmpiți) este imaginea militantismului fără perdea, fiecare cu-ai lui, fără ieșiri din front, care se tratează cu execuții sumare și lipsite de explicații.

Nu, nu mă simt jurnalist, dar admit asta câteodată, deseori în public, fiind prea complicat și prea îndelung-plicticos să explici oamenilor care au auzit de câinele democrației că, în meseria asta, sunt prea mulți nechemați, pe care nu-i consider jurnaliști, pentru care nu am respect, doar toleranță, a căror singură menire este potolirea mațului chiorăitor. Așa scap ușor, cu o strângere de mână și un zâmbet. Bloger, scriitoraș la gazeta online proprie sau povestitor de istorii apuse și prezente în propriile emisiuni de televiziune, da, însă asta nu mă face jurnalist, mai degrabă entertainer.

3 mai 2020. Nu s-a schimbat nimic, relax…