• Media & Cultură
  • Politic
  • Administrație
  • Societate
  • Utile
  • Universitatea Ovidius
  • Contact

"Cei care cunosc adevărul nu sunt egali cu cei care îl iubesc." Confucius

Constanteanul
  • PENTRU CETĂȚENI
  • OPINII
  • TIMPUL LIBER
  • POVEȘTILE MĂRII NEGRE
  • COMERCIALE
  • SPORT
No Result
View All Result
Senior Editor: Mirela Coman
  • PENTRU CETĂȚENI
  • OPINII
  • TIMPUL LIBER
  • POVEȘTILE MĂRII NEGRE
  • COMERCIALE
  • SPORT
No Result
View All Result
Constanteanul
Senior Editor: Mirela Coman
No Result
View All Result
Home PENTRU CETĂȚENI Administrație

SCANDAL: Chițac se ia-n pensule cu artiștii UAP, Stroe (PSD) și Ochiuleț (USR)

Gâlceava s-a declanșat imediat ce Primăria Constanța a anunțat că se va propune consilierilor locali municipali, în ședința ordinară din data de 29.04.2022, revocarea dreptului de folosință gratuită al Uniunii Artiștilor Plastici din România asupra unor imobile care aparțin domeniului privat al municipiului

Redactia Online de Redactia Online
aprilie 27, 2022
in Administrație
0
SCANDAL: Chițac se ia-n pensule cu artiștii UAP, Stroe (PSD) și Ochiuleț (USR)
11
SHARES
Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie pe Whatsapp

Anunțul primarului Chițac privind revocarea dreptului de folosință gratuită al Uniunii Artiștilor Plastici din România asupra unor imobile care aparțin domeniului privat al municipiului a stârnit oarece furtună în municipiu, mai mult printre membrii UAP, aflați în scandal și ruptură organizatorică și între ei, dar și printre reprezentanții partidelor, cele mai dure luări de poziție aparținând președintelui PSD Constanțaq, Felix Stroe și consilierului local USR Mihai Ochiuleț.

”Primăria Municipiului Constanța are obligația de a îngriji bunurile care aparțin comunității și de a lua cele mai bune măsuri pentru a le pune în siguranță. Dacă acestea ajung într-o stare avansată de degradare, municipalitatea trebuie să intervină cu promptitudine pentru a evita producerea unor accidente în care să fie implicați cei care le folosesc sau trecătorii care au neșansa să treacă prin apropiere atunci când se desprind bucăți de zidărie sau din acoperiș. Aceasta este situația celor trei imobile care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța și care au fost folosite mult timp de Uniunea Artiștilor Plastici din România- filiala Constanța. Scopul proiectului de hotărâre care urmează să fie supus votului consilierilor locali municipali în ședința ordinară din data de 29.04.2022 privind revocarea dreptului de folosință gratuită al Uniunii Artiștilor Plastici din România asupra unor imobile care aparțin domeniului privat al municipiului este acela de a prelua cele trei imobile și de a începe lucrările de renovare și reabilitare” au anunțat reprezentanții autorității locale, care susțin că, în urma controalelor efectuate de polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, s-au constatat mai multe deficiențe.

”Imobilul situat în municipiul Constanţa, bd . Ferdinand nr. 79, bl. AR2, parter, se prezintă în stare insalubră, zugrăveli interioare deteriorate, urme de mucegai, instalaţii electrice cu deficienţe, tâmplărie ferestre şi uşi cu vopsitorii scorojite, faţada imobilului este murdărită de graffiti si prezintă infiltraţii;
Imobilul situat în municipiul Constanţa, str. Mihai Eminescu nr.22 prezintă următoarele deficienţe: bucăţi din zidărie desprinse la nivelul streaşinii aferente faţadei de Nord; fisuri, urme de mucegai şi infiltraţii prezente pe faţadele de Sud, Est şi Vest, acoperiş cu deficienţe constructive la nivelul streaşinii; la interior au fost constatate tencuieli şi zugrăveli deteriorate, mucegai şi infiltraţii; împrejmuirea realizată din plăci de beton armat este înclinată, prezintă deficienţe structurale şi este murdărită de graffiti;
Imobilul situat în municipiul Constanţa, bd. Mamaia nr. 302, compus din 2 corpuri de clădire prezintă deficienţe la nivelul faţadelor, respectiv terasit deteriorat, urme de igrasie la nivelul streaşinii, vopsitorii scorojite, jgheaburi şi burlane parțial deteriorate; împrejmuirea prezintă deficienţe la nivelul vopsitoriilor” au invocat aceștia, aducând ca argumente o serie de fotografii.

”Vă anunțăm cu regret că artiștii plastici din Constanța vor fi aruncați în stradă de Primaria Municipiului Constanța. Mai exact, dupa 50 de ani de activitate, atelierele de creație ale Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Constanța Unu, construite în anii ’70. din fonduriile exclusive ale Uniunii, vor fi luate abuziv de Primărie.
Se pare că cineva a pus ochii pe atelierele noastre, care se află în zone cu un imens potențial imobiliar.

Am fost pur și simplu executați. Din februarie până în martie, într-o singură lună, am primit trei controale ale Poliției Locale si fără să ni se aducă nimic la cunostință, fără să fim somați, ne-am trezit ca în mai puțin de o lună s-a elaborat un proiect de hotărâre, peste noapte, care ne va lăsa fără atelierele noastre. Este ciudată rapiditatea cu care Primăria a acționat în acest caz” au sărit arși, aproape imediat, membrii UAP, reprezentați de Florentin Sârbu, președintele organizației.

Ca urmare, Uniunea Artiștilor Plastici din România – filiala Constanța Unu, a anunțat organizarea unui „PROTEST AL DISPERĂRII”!

Aproape imediat, a reacționat și Felix Stroe, președintele PSD Constanța, care l-a declarat pe Vergil Chițac ”una dintre cele mai sinistre figuri care-au condus vreodată un oraș din România”.

”Este incredibilă disponibilitatea acestui primar al Constanței pentru distrugere, demolare și rapt (furt săvârșit prin violență, cf. DEX).
”Edilul care, după doi ani în care n-a făcut NIMIC, iar ceea ce a făcut a fost doar continuarea unor proiecte anterioare, dar și alea făcute PROST (vezi strada Ștefan cel Mare), e deja una dintre cele mai sinistre figuri care-au condus vreodată un oraș din România.

După ce a transformat Constanța într-o tranșee continuă, de arată ca după bombardament rusesc, după ce a scumpit aberant locurile de parcare și a împărțit la fel de aberant orașul în „zone”, ca-n frații Strugațki, după ce a lăsat o perioadă parcurile și spațiile verzi de izbeliște și la discreția șobolanilor, după ce și-a propus să trimită la fier vechi monumente ale Constanței și multe alte trăznăi, acum i-a cășunat pe artiștii plastici?!?

Atelierele lor, instituite în anii ’65-’75 și date atunci în folosință îi stau pe inimă primarului, care locuiește de fapt în Eforie. Complet străin de spiritul liber al artiștilor și de termenul de „boemă”, se leagă de niște sticle goale și de gunoiul oamenilor, realizat și din procesul anevoios de creație al pictorilor, sculptorilor…
Ca și în situația vaporașelor de la intrările în oraș, nici aici nu ne spune ce vrea să pună în loc!? Pe cine vrea să bage în spațiile alea, CUI vrea poate să le vândă… Nu merităm, ca locuitori ai acestui oraș – dintre care unii l-au votat, naivi sau de bună credință – să știm, ce-are de gând!? Cu noi, cu orașul.

Consilierii municipali PSD vor vota evident împotriva acestui FURT, împotriva aruncării în stradă a artiștilor constănțeni, a umilirii lor. Nemaivorbind de batjocura la care i-a supus, publicând, pe pagina primăriei, fotografii care sugerează că sunt împuțiți, neîngrijiți, nespălați?!

Să-ți fie rușine, Vergil Chițac! O rușine, pentru acest oraș-port. Să sperăm că (deja) de tristă amintire. Cât de curând…” a scris Stroe pe pagina sa de Facebook.

O reacție imediată s-a înregistrat și din partea consilierului local USR Mihai Ochiuleț, care a anunțat decizia organizației de a nu vota o astfel de inițiativă.

”Consilierii USR Constanța nu vor vota pentru proiectul primarului Vergil Chițac prin care se propune revocarea dreptului de folosință a clădirilor ce găzduiesc atelierele Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România – filiala Constanța.

Ca motiv comunicat public, Primăria Constanța invocă starea „avansată de degradare“ sau „insalubră“ a clădirilor UAP, însă proiectul Hotărârii de Consiliu Local, așa cum ne-a fost prezentat, nu are atașat niciun raport oficial sau proces verbal al Direcției Generale a Poliței Locale din care să reiasă aceste aspecte.

În cursul zilei de marți, 26 aprilie, consilierii USR Constanța s-au deplasat la două dintre atelierele vizate. Nu a fost constatată nicio stare „avansată de degradare“ sau „insalubritate“, ci doar oameni creativi care s-au străduit, din puținul pe care îl au, să mențină clădirile în condiții decente. Având în vedere realitatea de la fața locului, precizăm că este de-a dreptul jignitor și mincinos modul în care primarul Vergil Chițac a ales să comunice public situația în care se află clădirile UAT Constanța.

Artiștii plastici ai Constanței trebuie AJUTAȚI, nu izgoniți! Arta și creația au nevoie de sprijin din partea Primăriei Constanța, nu de presiuni repetate ale Poliției Locale, folosită ca instrument în acest demers revoltător cu iz de afacere imobiliară.

Faptul că nu a existat nicio urmă de transparență cu privire la acest proiect, nu a fost prezentată nicio soluție alternativă pentru artiștii plastici și nicio consultare prealabilă, facem apel și către consilierii celorlalte formațiuni politice să nu voteze pentru un demers ce reprezintă un nou afront pentru și așa greu încercata cultură constanțeană” a spus Ochiuleț.

La PNL Constanța este liniște și pace…

 

Tags: felix stroemihai ochiuletuapvergil chițac
Previous Post

Amatorii de proprietăți în Dubai, așteptai cu oferte speciale de Emax Real Estate Dubai Exclusive Event Constanța

Next Post

Polaris M Holding – COSTINEȘTI angajează ȘOFERI Autogunoiere și ÎNCĂRCĂTORI

Redactia Online

Redactia Online

  • ANUNTURI

    • All
    • Administrație
    • Politic
    • Societate
    Caravana „Conduși de Bine”: Rotary Club Cetatea Tomis și Ford România, în comunitatea din Mihail Kogălniceanu

    Caravana „Conduși de Bine”: Rotary Club Cetatea Tomis și Ford România, în comunitatea din Mihail Kogălniceanu

    de Redactia Online
    mai 30, 2026
    0

    Într-un efort comun de a sprijini comunitățile vulnerabile, Rotary Club Cetatea Tomis, în parteneriat cu Ford România, a desfășurat astăzi...

    Finanțare pentru a treia etapă de asfaltare a drumurilor comunale din Mihail Kogălniceanu

    Primăria Mihail Kogălniceanu: Începe proiectul DRUM EXPRES CONSTANȚA-TULCEA

    de Redactia Online
    mai 8, 2026
    0

    Reprezentanții Primăriei Comunei Mihail Kogălniceanu informează publicul că, în data de 12 mai 2026, vor începe investigațiile arheologice pentru investiția...

    Semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială IV, la Constanța – 500 de liceeni, idei cu substanță și o generație ambițioasă

    Semifinala Maratonului pentru Educație Antreprenorială IV, la Constanța – 500 de liceeni, idei cu substanță și o generație ambițioasă

    de Redactia Online
    aprilie 17, 2026
    0

    Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin”.din Constanța a găzduit semifinala „Maratonului pentru Educație Antreprenorială” IV, program inițiat de Confederația...

    POLARIS: Educația pentru un mediu curat începe de la cei mici

    POLARIS: Educația pentru un mediu curat începe de la cei mici

    de Redactia Online
    aprilie 3, 2026
    0

    În cadrul programului „Săptămâna Verde”, echipa POLARIS a fost alături de copii într-o activitate interactivă dedicată protejării mediului. Echipa POLARIS...

    Polaris a ecologizat zona de plantare de la Palatul Copiilor

    Polaris a ecologizat zona de plantare de la Palatul Copiilor

    de Redactia Online
    martie 27, 2026
    0

    Echipele Polaris au desfășurat o amplă activitate de ecologizare, la Palatul Copiilor, în urma acțiunii de plantare realizate în zonă,...

    „Eroziunea dragostei”, conferință susținută  de dr. în bioetică Virgiliu Gheorghe, la Clubul SNC

    „Eroziunea dragostei”, conferință susținută de dr. în bioetică Virgiliu Gheorghe, la Clubul SNC

    de Redactia Online
    martie 26, 2026
    0

    Școala Brâncovenească invită publicul constănțean la un eveniment cultural deosebit, susținut de domnul dr. în bioetică Virgiliu Gheorghe, cu tema...

  • Next Post
    Polaris M Holding – COSTINEȘTI angajează ȘOFERI Autogunoiere și ÎNCĂRCĂTORI

    Polaris M Holding - COSTINEȘTI angajează ȘOFERI Autogunoiere și ÎNCĂRCĂTORI

    CELE MAI CITITE

    • PROGRAMUL DETALIAT Zilele Constanței 2024 – cel mai important eveniment al primăverii

      PROGRAMUL DETALIAT Zilele Constanței 2024 – cel mai important eveniment al primăverii

      245 shares
      Share 109 Tweet 57
    • Ai nevoie de buletin la URGENȚĂ? DGEP Constanța ți-l dă în 48 de ore!

      234 shares
      Share 103 Tweet 55
    • RAJA: Zeci de cartiere din Constanța și cinci localități din jurul orașului vor rămâne fără apă

      169 shares
      Share 75 Tweet 39
    • Frăția Ceaunelor și cele mai ”gustate” 8 food truck-uri, la ”CONSTANȚA PETRECE”

      233 shares
      Share 165 Tweet 29
    • Festivalul Național de Muzică Ușoară MAMAIA 2023, ediție jubiliară, aproape de start

      189 shares
      Share 129 Tweet 25
    Constanteanul

    Cel mai citit blog de știri din Constanța.

    Social

    Categorii

    • Administrație
    • Călătorim și… Share!
    • COMERCIALE
    • Constanța te iubesc!
    • Istorii
    • Media & Cultură
    • Navigație
    • OPINII
    • PENTRU CETĂȚENI
    • Politic
    • POVEȘTILE MĂRII NEGRE
    • Societate
    • SPORT
    • TIMPUL LIBER
    • Turist în România
    • Uncategorized
    • Universitatea Ovidius
    • Utile
    • Vacanțe prin Lume

    Articole Recente

    Asociația Atlantykron, organizatoarea Academiei de vară Atlantykron de pe Inelul de Piatră de la Capidava, desemnată Asociație pentru UNESCO

    Asociația Atlantykron, organizatoarea Academiei de vară Atlantykron de pe Inelul de Piatră de la Capidava, desemnată Asociație pentru UNESCO

    mai 30, 2026
    Rompetrol Rafinare investește în capacitățile de stocare de la Petromidia Năvodari

    Petromidia a procesat aproape 1,2 milioane de tone de materii prime, în primele trei luni din 2026

    mai 30, 2026
    • Media & Cultură
    • Politic
    • Administrație
    • Societate
    • Utile
    • Universitatea Ovidius
    • Contact

    © 2023 Constănțeanul - Powered by BLike Digital.

    Welcome Back!

    Login to your account below

    Forgotten Password?

    Retrieve your password

    Please enter your username or email address to reset your password.

    Log In

    Add New Playlist

    No Result
    View All Result
    • PENTRU CETĂȚENI
    • OPINII
    • TIMPUL LIBER
    • POVEȘTILE MĂRII NEGRE
    • COMERCIALE
    • SPORT

    © 2023 Constănțeanul - Powered by BLike Digital.