Dobrogea, decembrie 1989: 2-3 echipe Spețnaz ar fi acționat la Constanța

Col.(r) Remus Macovei, autor

Deoarece refuzul României de a adera la doctrina comună de apărare impusă de Moscova în cadrul Tratatului de la Varșovia, constituia în percepția conducătorilor sovietici o direcționare clară spre capitalism, planurile sovietice privind România au fost modificate în consecință.

În caz de război cu NATO, pentru a putea aduce pe front sutele de lovituri nucleare tactice repartizate pentru misiune, fără ca liderii de la București să se poată opune, Dobrogea românească urma să intre în componența URSS (exact cum Crimeea a fost alipită la Federația Rusă în 2014). Hărțile sovietice, din 1966, publicate recent de SUA, arată frontiera româno-sovietică marcată pe Dunăre de la Galați la Călărași.

În decembrie 1989, Planul sovieto-ungaro- iugoslav al “reformării perestroikiste a României” asumat și de puterile occidentale, cunoscut la Vatican, a fost numai parțial realizat, fiind sine die amânate:”unirea celor două Moldove, a Banatului sârbesc cu Banatul românesc, a Maramureșului interior cu Maramureșul exterior, tranșarea statutului noilor entități, dar și al Dobrogei, toate acestea făcând să pară cât mai firească desprinderea Transilvaniei, în care scop Armata de Vest a Ungariei fusese dislocată la frontiera cu România.”

Unii specialiști militari estimează că, în decembrie 1989, pe teritoriul României ar fi acționat 25-30 de echipe Spețnaz, din care 2-3 la Constanța, din brigada 10 GRU, cu baza la Starîi Krîm, Districtul Militar Odessa, comandată de gl.col. Ivan S. Morozov.

În județul Constanța s-au înregistrat în timpul evenimentelor din această perioadă 30 de morți (18 militari, 12 civili) și 88 de răniți (32 de militari, 56 civili). Cu certitudine victimele prin împușcare nu au fost provocate de temuții membri ai echipelor Spețnaz, autorii reali, constatați de procurorii militari constănțeni, fiind militari aparținând Ministerului Apărării Naționale (24 de morți, 77 de răniți), Ministerului Afacerilor Interne (1 mort, 2 răniți) și Gărzilor Patriotice (1 mort).
Totuși în Dobrogea s-au petrecut evenimente contradictorii asupra cărora planează și acum multe semen de întrebare.

Implicarea poloneză în diversiunea din decembrie 1989 din Dobrogea

În după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, comandantul Regimentului de transmisiuni de la Schitu, aflat în subordinea Comandamentului Marinei Militare, conform ordinului primit de la eșalonul superior, a instalat un baraj, la intersecția bifurcației Costinești cu șoseaua Mangalia –Constanța. Militari regimentului care au acționat la acest obiectiv au fost ajutați de personalul postului de miliție din Costinești. Misiunea acestora consta în verificarea tuturor autovehiculelor care circulau pe comunicația Constanța-Mangalia.

În seara zilei de 22 decembrie 1989, la acest post baraj s-a produs un incident, consemnat în Jurnalul acțiunilor de luptă al Marinei Militare, astfel:
• ” ora 1.52 – Maiorul Bursuc – O mașină de pe șoseaua Constanța- Mangalia a deschis foc împotriva patrulei militare. Aceasta a tras și a lovit-o în cauciucuri.
• Ora 2.53 – Maiorul Bursuc – În mașina poloneză erau patru persoane din care două au fost rănite la picioare. Au fost transportate la Spitalul Eforie.”

În anul 2004, col.(r) Bursuc Mihai, care în decembrie 1989 era comandant al Regimentului de Transmisiuni- Schitu, prezintă o altă variantă despre desfășurarea acestui incident.
”În jurul orei 22.00, barajul de pe șosea a fost forțat de patru mașini ale unor turiști polonezi și sovietici, care intraseră pe le Vama Veche. S-a făcut uz de armă, trăgându-se focul de avertisment și apoi în cauciucuri. Un polonez a fost rănit, din ricoșeu, la picior și a fost internat în Spitalul Județean Constanța. Ceilalți care nu aveau vize de intrare în țară, au fost predați organelor abilitate, iar pentru cei care aveau viză, s-a primit ordinul să fie puși în libertate, pentru a-și putea continua drumul spre țările lor.”

Din analiza acestui eveniment se pot trage câteva concluzii:
• Jurnalul acțiunilor de luptă al Marinei Militare a fost întocmit/ refăcut după o perioadă de timp, putând fi eliminate o serie de elemente nefavorabile comandanților militari;
• Versiunea maiorului Bursuc Mihai pare mai verosimilă având în vedere faptul că acesta este cel care, la fața locului, a efectuat cercetarea incidentului. La terminarea acestora trebuia să înainteze un raport detaliat care să cuprindă date despre victim, eventuale vinovății și măsurile care se impuneau împotriva vinovaților. Nu am cunoștință ca la Comandamentul Marinei Militare s-ar fi întocmit un astfel de document obligatoriu;
• Cu certitudine incidentul s-a petrecut pe timp de noapte, diferența între orele prezentate putând fi cauzată de trecerea timpului;
• Tot o certitudine este faptul că militarii de la acest baraj au executat foc de armă asupra autoturismului/ autoturismelor, rezultând un număr de victime. Cei din Comandamentul Marinei Militare aveau tot interesul ca numărul de victime să fie cât mai mic;
• Probabil că toate pesoanele au fost conduse la unitatea militară pentru cercetări ;
• Maiorul Bursuc Mihai nu precizează cu exactitate cui au fot predați cei cu documentele în neregulă, dar este binecunoscut faptul că, la data respectivă, organele abilitate nu mai erau în funcțiune;
• Maiorul Bursuc nu prezintă cine a hotărât ca persoanele cu documente valabile să fie puse în libertate, în loc să fie cercetate pentru a determina în amănunt filmul desfășurării acestui incident. Cu siguranță că doar o persoană cu funcție importantă din Comandamentul Marinei putea da un astfel de ordin. Persoana respectivă nu putea da o astfel de aprobare decât după obținerea aprobării de la București;
• Deosebit de ciudat este faptul că Parchetul Militar Constanța, care a verificat în amănunt toate cazurile de morți și răniți de pe teritoriul județului Constanța, produse în perioada decembrie 1989- ianuarie 1990, aparent nu a cercetat acest caz deosebit de grav. Documentele sinteză întocmite, transmise eșaloanelor superioare, care ulterior au fost date publicității, nu fac nicio referire la acest caz cu implicații deosebite.
• Acest incident, este apropae identic cu cel de la Brădești, de lângă Craiova, în urma căruia, din cauză că o coloană de autoturisme sovietice nu s-a supus somațiilor, 2 persoane au fost ucise și alte 9 au fost rănite. Cazul a fost deosebit de mediatizat, ajungându-se inclusiv la CEDO.
• Probabil, procurorii militari nu au aplicat legea pentru a evita prezentarea implicării poloneze în evenimentele din decembrie 1989. Totuși, în ultima perioadă, au apărut mărtuirii și documente din arhiva UM 0110 despre prezența suspectă a unor turiști polonezi care au fost semnalați la Târgoviște și Sibiu.5 Astfel s-a dovedit că în decembrie 1989,pentru instuararea unei democarații autentice în România, alături de militarii sovietici, maghiari și sârbi, au acționat și militari polonezi.

Ajutorul militar sovietic în Dobrogea

Una din marile enigma ale evenimentelor din decembrie 1989 o reprezintă solicitarea ajutorului militar sovietic. Perioada critică o reprezintă zilele de 23 și 24 decembrie 1989.

O țară întragă a ascultat cu mare emoție comunicatul prezentat de Gheorghe Marinescu , la Televiziunea Română Liberă, transmis în ziua de 23 decembrie 1989, ora 10.30:”Suntem informați că s-a luat legătura cu Ambasada sovietică care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenții străine și-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmați, cu scopul de a distruge ceea ce poporul a cucerit”. La scut timp, la Radio, Gabriela Neagu face cunoscut:”Suntem informați că, prin intermediul Ambasadei Uniunii Sovietice, s-a cerut ajutorul armatei sovietice, întrucât teroriștii au apelat la elicoptere prin intervenționiști străini”.

Conform declarației generalului Ion Hortopan, dată în fața Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, condusă de Valentin Gabrielescu, cei care au solicitat intervenția sovietică au fost Silviu Brucan, generalul Nicolae Militaru și Ion Iliescu, negociind tăria forțelor care să fie trimise:”o brigadă, două brigăzi de trupe speciale, antiteroriste.”
În țară documente oficiale referitoare la intervenția sovietică sunt foarte puține, acoperind doar zona Moldovei.

La 23 decembrie 1989, șeful de stat major al U.M. 01247 Galați, căpitanul Dumitru Haret, înlocuitorul la comana regimentului, a primit ordinul transmis de cpt. Zahiu, de la Divizia 67 Mecanizată din Brăila , care prevedea:”să nu se tragă în avioanele rusești ce se vor deplasa spre București.”8 Căpitanul Haret Dumitru, la primirea acestui ordin a ripostat astfel:”I-am replicat pe loc că vom deschide foc asupra oricărui avion rusesc, dacă îmi vor permite caracteristicile tehnico-tactice ale mitralierelor AA de 14,5 mm din dotare”

De la Marele Stat Major se comunică, în ziua de 24 decembrie 1989, la ora 11.40, comandamentului Armatei a 2-a din Buzău, prin rețeaua de înștiințare a armatei că “elicoptere ale URSS vor trece printr-un culoar pe direcția București-Titu”.
La rândul său Centrul de Instrucție al Aviației Militare, primește de la Comandamentul Aviației Militare, la ora 11.50,următorul ordin:”Am fost informați de la C.Av.M.că vor trece elicoptere pe ruta Suceava –Bacău- București. Nu se trage nici dacă aterizează.”

În Dobrogea pregătirea intervenției sovietice este și mai evidentă, existând numeroase mărturii indubitabile despre implicarea unor persoane din conducerea Armatei Române în această acțiune. Complotiștii implicați au oferit în majoritatea cazurilor explicații contradictorii sau au refuzat orice discuții.
Contraamiralul Constantin Iordache, comandantul Marinei Militare și al Garnizoanei Constanța, recunoaște că în ziua de 24 decembrie, la ora prânzului, a primit un telefon de la generalul Nicolae Militaru, care i-a ordonat să trimită o grupă de trei ofițeri, foarte buni cunoscători ai limbii ruse,la aeroportul Mihail Kogăniceanu, pentru a întâmpina avioane sovietice, care urmau să aterizeze, aducând forțe militare. După o perioadă de timp, la comunicarea grupei de ofițeri că stau degeaba la aeroport, a vorbit la telefon cu generalul Eftimescu, care a permis retragerea ofițerilor la unitățile lor.
Colonelul Lefter Ion, comandantul Batalionului 162 Pază Aeroport, a primit ordin de la București, de la Marele Stat Major și de la contraamiralul Constantin Iordache să primească delegația de la marină. Acești ofițeri vor aștepta sosirea sovieticilor în biroul șefului de stat major al unității,lt.col. Mocanu Cornel.

Regimentul 57 Aviație Vânătoare, a fost anunțat de la Comandamentul Aviației Militare că pe aerodrom urmau să aterizeze avioane sovietice, iar pentru întâmpinarea acestora va sosi o delegație de trei ofițeri din Comandamentul Marinei.
Cel care a primit această comunicare a fost căpitanul Mitriță Frunză, șeful de stat major al unității. Având în vedere experiența tristă a zilei de 23 decembrie 1989, când cei aproximativ 2.000 de militari dispuși în apărarea circulară a aerodromului, au deschis foc împotriva a două elicoptere de la Regimentul 59 Elicoptere de la Tuzla, anunțate că vor veni să alimenteze 12, căpitanul Mitriță Frunză se va opune categoric aterizării avioanelor/ eleicopterelor sovietice. Avea în vedere implicațiile deosebite ale unor incidente cu aeronavele sovietice. Demersul său nu a fost luat în seamă, noroc că din ordine superioare aterizarea aeronavelor sovietice a fost anulată.

Din aceste incidente se pot evidenția următoarele concluzii:
• La solicitarea trădătorilor români, în zona Moldovei, Munteniei (până în jurul Capitalei ) și în Dobrogea au fost planificate acțiuni de sprijin, în lupta pentru instaurarea democrației, acțiunea unor aeronave (avioane, eleicoptere) sovietice;
• Surprinde absența unor cereri de sprijinirea a forțelor revoluționare din partea de vest a țării:
• Generalul Ștefan Gușe, nu a fost singurul militar român care s-a opus întervenției trupelor sovietice. Tinerii ofițeri Frunză Mitriță și Dumitru Haret au fost doar cei care au ieșit în evidență pe timpul acestor evenimente dramatice, dar armata română era plină de astfel de patrioți;
• Procurorii militari, ca și membrii comisilor senatoriale, nu au vrut să afle niște adevăruuri atât de simple. De ce ? Pentru că nisiunea lor era să ascundă amestecul străin și trădătorii români implicați în organizarea diversiuniilor din decmbrie 1989;
• O trăsătură definitorie a perioadei evenimentelor din decembrie 1989 o constituie faptul că în Armata Română nu s-au emis ordine scrise, fapt care a permis ulterior diseminarea răspunderii celor vinovați de victimele produse.

Foto: Arhivă