Despre cum să faci praf un eveniment: Lansarea volumului Pontica 54

Rar mi-a fost dat să văd un eveniment mai pe genunchi organizat într-o instituție din Constanța. Până și informările despre programele de feliere socială a parizerului și brânzei de vacă de la Casa de ajutor pentru săraci, n-am habar cum îi mai spune astăzi, dar pe vremuri așa era, nu-și țineau invitații și presa clănțănind în frigul vântos al primăverii. Plus că, dacă tot se numeau invitați, primeau măcar un ceai fierbinte de tei sau de mușețel, câteodată și un sandviș cu o felie de parizer. Ceea ce nu s-a întâmplat la ditamai lansarea petrecută în aula Adrian Rădulescu a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC). Dimpotrivă, încă nu-mi vine să cred că am trăit o bătaie de joc.

Personal, poate bat câmpii, lansarea volumului Pontica, în cazul de față volumul cu numărul 54, mi se pare cel mai important eveniment editorial anual sub egida MINAC. Ca atare, nu înțeleg de ce trebuia organizat fix în ziua în care crăpau pietrele de frig, în cea mai friguroasă încăpere a muzeului – aula Adrian Rădulescu – în condițiile în care poți să consulți prognoza meteo pe cel puțin o săptămână înainte direct de propriul telefon mobil. Mură-n gură. Nu pricep de ce trebuie să-i obligi pe bieții invitați, în majoritate angajați ai muzeului, secondați eroic de alți câțiva cetățeni și doi-trei ziariști, majoritatea cu fulare și căciuli înfundate până dincolo de urechi, să tremure în curentul înghețat care bântuia fioros aula, suflat de coana iarnă prin tâmplăria veche de o sută de ani. În fine, poate ești masochist, nu mason, cum am fost informați pe surse, dar un ceai fierbinte poți să dai oamenilor. Băi, nene, un ceai, dă-l în paștele mă-sii! Că-mi amintesc acum c-am și donat muzeului 2 termosuri nou-nouțe, din alea deștepte, cu mâner și cioc, ca să torni ușor în pahare. Unde-or fi? S-a aplicat bancul românesc cu cele două bile de oțel: una s-a stricat, una s-a pierdut?!

Cu atât mai mult nu înțeleg organizarea jalnică, cu cât volumul este în memoria unui TITAN al arheologiei dobrogene, profesorul MIHAI IRIMIA, în același timp, practic, FONDATORUL Facultății de Istorie a Universității Ovidius. Păi, o asemenea personalitate trebuie oferită studenților ca model de urmat de pus la icoană, nu înghesuită într-o manifestare cenușie, pe fugă, chinuită de termometre. Bineînțeles că decanul facultății, Emanuel Plopeanu, a fost prezent, tremurând și el sub o șubă, ca soldatul român la Mărășești, dar n-am văzut picior de student. Ăsta n-a fost un moment potrivit pentru LAUDATIO, a fost o bătaie de joc.

Bătaia de joc ce a continuat cu momentul dedicat unui alt uriaș al arheologiei dobrogene, Constantin Chera, nea Titi pentru prieteni, care s-a stins fulgerător în urmă cu doar câteva zile: laptop care nu prea funcționează, prezentare amatoricească în fuga calului, fiindcă se-auzeau dinții cum clănțăneau în sală, gecile cum pârâiau sub strânsoarea tot mai evidentă a posesorilor. Singurul punct luminos a fost difuzarea unui fragment din emisiunea realizată de Cristian Cealera pentru televiziunea online Constanța TV, condusă de profesioniști adevărați. S-a văzut și s-a simțit evidența prin comparație cu rezultatele diletantismului care a umbrit evenimentul general.

Păcat. Să fiu în locul domnului Aurel Mototolea, directorul MINAC, aș repeta lansarea, transformând-o într-un eveniment de gală. MIHAI IRIMIA și CONSTANTIN CHERA o merită cu prisosință.