Cronica unei opere de nepricepere și îngâmfare, VinStoria, șușaneaua sinistră de la Capidava

O știți p-aia cu ”s-au gândit douăj de ani și l-au trimis pe Bulă”? E, fix așa cred c-a fost cu evenimentul (mi-e și greu să-i spun astfel unui ghiveci penibil, dar, na…) organizat de ditamai Consiliul Județean Constanța la Capidava, prin două instituții din subordine, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Centrul Județean Cultural Teodor Burada, aparent coordonate de acest Seneca al administrației județene, vicepreședintele Petre Enciu.

VinStoria s-a numit șușaneaua, de care probabil că nici nu ați auzit. Oricum, n-ați pierdut nimic, cu excepția ghidajului prin cetate asigurat de unul dintre cei mai talentați arheologi ai MINAC, Tibi Potârniche. Altfel… dezastru pe linie, fiindcă la șușanea aproape că au participat organizatorii între ei, directorii celor două instituții rânjind din fotografii, în loc să se ascundă în gaură de șarpe sau, cel puțin unul dintre ei, să-și scrie repede demisia și să plece la spălat vase pe unde-a mai spălat, știe el.

Pe scurt, fiindcă nu-s consultantul celor trei bugetari cu salarii la care eu pot doar să visez, evenimentul pomenit a început prost încă de la botez. O denumire de neînțeles, greu de pronunțat, VinStoria, complet lipsită de rezonanță și fără o minimă legătură cu locația pe care vrea să o promoveze, Capidava. Denumirea unui eveniment cultural trebuie să fie ușor de ținut minte, să definească exact ce se petrece și să pună pe hartă locația. Simplu și eficient. Dacă vrem să ne admirăm inteligența-n oglindă inventând cuvinte care-ți scrântesc limba, atunci… vinstoria…

Apoi, trebuie să definești clar câteva aspecte foarte practice, care țin de publicul potențial, de așteptările lui în raport cu obiectivele tale și cu locația unde vei organiza evenimentul. În cazul nostru, Capidava este la aproximativ jumătate de oră de două orășele foarte rurale, la cca o oră de un municipiu rural și la circa o oră și jumătate de Constanța, singurul centru urban serios. Ca atare, calculezi ce public potențial ai și ce cârlig vei folosi. Aduci pe Iris în concert? Pui un mare istoric să prezinte un volum de studii și cercetări? Dacă ești Enciu, da. Dacă nu ești Enciu, atunci constați că ai un public mai degrabă doritor de resursele Centrului Cultural Teodor Burada. Exact, Enciulică, ai ghicit, de muzică populară spălată, nu manele. Cel mai probabil ai la îndemână mulțime de ansambluri populare de copii și juniori în regim moca și ceva seniori pe bani puțini sau dispuși să aștepte. Merge muzica populară cu vinul, cu multiculturalitatea, cu vizitarea cetății, eventual cu o zonă de meșteșuguri? E retorică întrebarea, stați jos.

Dar, faci degustări de vinuri pe burta goală? Nu trebuie și ceva de-ale burții? Poate chiar tradiționale? Ce-ar putea fi, hmmmm? Dar, unde-o fi Capidava? Ah, lângă Dunăre? În Dunăre trăiește peștele? Enciulică, Motolică, ați ghicit, vitejii mei bugetari? Da, dar trebuie să muncești, să organizezi, să vorbești cu primarul ăla pesedist… e complicat, nene…

Sigur, ce am scris eu mai sus e doar o idee. Una coerentă, pentru cazul în care chiar vrei să pui în practică fasolea multiculturalității de care ești mânjit pe botic de dimineață până seara. Sau, mai bine, scrii o prostioară pe Facebook, te aplaudă câțiva gușteri de la partid și câțiva subalterni de la Consiliul Județean/Muzeu/Centrul Cultural și poți să mai dormi liniștit o vreme fiindcă ai bifat ce a cerut Șeful: un eveniment.

Săptămâna trecută am fost la Festivalul Borșului de Pește Lipovenesc de Jurilovca. Ăla, da, eveniment de promovare. Organizat de-o comună de la marginea apei, cu 20 de ceaune la foc de lemne, o scenă micuță, ansambluri folclorice, mici întreprinzători din zonă și entuziasm, mult entuziasm. Mii de oameni s-au veselit două zile…