Strategia culturală a Constanței, o listă de sinecuri și prăduieli duioase?

Asociația non-profit pe care o conduc a fost invitată să participe la a doua șușanea privind pretinsa strategie culturală a municipiului Constanța. De data aceasta, consilierul personal al primarului Chițac, numitul Dorin Popescu, s-a străduit să nu-și mai invite doar prietenii. În fond, sceneta la care asistăm – care mai asistăm, fiindcă oamenii au probleme apăsătoare, n-au timp de pălăvrăgeli inutile – trebuie să aibă și nițel aer de consultare publică temeinică, să producă niscaiva documente și concluzii, la care să atașeze o listă de participanți care să atârne cât de cât și să justifice remunerarea domnului Popescu din bani publici.

N-am confirmat invitația. N-am participat. Motivele sunt simple. N-am timp de pierdut în niște întâlniri sterile, fără identificare prealabilă de obiective, fără o minimă analiză swot pe tema dată, fără să fi auzit, măcar, ca persoana autorizată în ceea ce privește destinul cultural al județului Constanța să fie prezent pentru o armonizare a planurilor celor două instituții. Consiliul Județean deține majoritatea instituțiilor ce compun, în acest moment infrastructura culturală a județului Constanța și, dacă nu cumva sunt plecat eu în alt univers, municipiul Constanța face parte din acest județ, ba chiar îi este reședință.

Neparticiparea nu înseamnă, totuși, că nu am fost informat cu privire la cele întâmplate în cele două întâlniri dintre domnul Popescu și prietenii, cărora le-a mai adăugat directori de instituții fără obligații municipale – care promit participări plenare, că doar nu i-o durea gura – și câțiva întreprinzători culturali, ale căror scopuri oneste sau prăduitoare sunt legate de eventualul buget pe care Primăria Constanța, la propunerea domnului Popescu, l-ar putea aloca evenimentelor finanțate din bani publici. Și, mi-aud urechile, mai sunt ”culturali” foarte interesați de posibilitatea ca generosul domn Hira să pună la dispoziție niscaiva spații la chirii modice spre mizere, din patrimoniul RAEDPP, pentru proiectele de propășire personală.

Pe scurt, cu excepția celor două sinecuri pe care domnii Popescu și Papacostea le susțin fără perdea, respectiv Casa Ovidius și reînființarea revistei Tomis, noutatea o reprezintă o bătălie pentru impunerea unei anumite liste de evenimente culturale și a unui anumit tip de finanțare. A nu se înțelege că aș fi împotriva acestor sinecuri, că persoanele care probează scaunele de șefi iubiți de banul public nu sunt potrivite. Îi cunosc pe ambii domni pomeniți mai sus și pot depune mărturie că nu sunt mulți ca ei. Dar, nu despre alegerea moțului de frișcă discutăm aici sau cel puțin nu asta ni s-a propus, ci alta a fost tema: Strategia culturală a Constanței.

Ca lobbist cultural, am avut convingerea fermă că reînființarea revistei Tomis este foarte necesară încă de pe vremea când, împreună cu fostul consilier PNL Radu Matei, l-am promovat pe domnul Papacostea în fața șefilor de atunci ai administrației publice, Făgădău și Țuțuianu, ca cel mai potrivit șef executiv al publicației. Pentru cei puțin mirați, asta explică micile succese pe care le-a avut proiectul până la un moment dat. Momentul în care șefii administrației au cerut organizare non-profit și buget pe bază de proiect, nu mălai vărsat în pungă ca pe vremea lui Mazăre, din care să ciugulească o apreciabilă listă de prieteni. Aspect cu care sunt perfect de acord. Revista Tomis nu trebuie să mai fie ce a fost și trebuie să învețe să trăiască pe picioarele ei. Condusă de Bogdan Papacostea, dacă așa va decide un Consiliu de Administrație și reprezentată de un Greu, unul în fața căruia să tremure ușile Ministerului Culturii. Altfel, e doar ciorbă re-ncălzită…

Nici Casa Ovidius, propusă de domnul Dorin Popescu nu este ceva nou. Ideea de think-tank pe zona culturală am discutat-o de mai multe ori în birourile ”foștilor”, Făgădău și Răsăuțeanu, încercând să-i conving să grăbească lucrurile, cumva, să înființeze un Senat al Municipiului, din care să facă parte greii culturii locale.  Think tank-urile sunt scornite de americani și folosite atunci când vor să dezbată pe toate părțile o temă. Casa Ovidiu așa cum o prezintă domnul Popescu nu pare să vrea să obțină o astfel de anvergură, părând mai degrabă un loc călduț pentru vremuri friguroase, o reeditare a Pătratului Literar de altădată – cuibușorul poetic al Constanței. Dar, cine știe, poate n-am fost eu suficient de atent la expunerile domnului Popescu sau poate n-a vrut domnia sa să dezvăluie prea mult din destinul pe care l-a imaginat.

În fine, faptul că a treia întâlnire a fost convenită pe terenul propriu al unui domn, care a avut multiple și foarte interesante contacte și contracte cu Primăria Constanța condusă de Făgădău,  despre care fostul viceprimar Răsăuțeanu ne-ar putea povesti mai multe, prietenii știu ce, mă face să asist, în continuare de la distanță, relaxat și amuzat, la constituirea noului grup de organizatori de festivaluri care trăiesc doar dacă vin bani publici și mor când li se cere performanță în privat…