Diktatul de la Craiova: Cedarea sudului Dobrogei și evacuarea forțată a românilor

”La data de 7 septembrie, la Craiova, ora 15.20 avea să se semneze în locaţia Rezidenţei Marea, Tratatul prin care România ceda, în favoarea Bulgariei, judeţele Durostor şi Caliacra ce se întindeau pe o suprafaţă de 7.725 km. pătraţi, cu o populaţie de aproximativ 426.000 locuitori.
Componenţa delegaţiei militare române în Comisia mixtă pentru delimitarea frontierei cu Bulgaria era următoarea: colonelul Gabriel Gheorghiu, de la Institututul Geografic, un ofiţer superior, 16 experţi topografi şi numărul de soldaţi necesari. Delegaţia bulgară se compunea din acelaşi număr de membri şi urma a intra în ţară la 15 septembrie. Trasarea provizorie şi ţăruşarea trebuiau făcute între 15 septembrie şi 1 octombrie.
Părţile semnatare declarau în articolul II al Tratatului că frontiera stabilită era „perpetuă” şi consimţeau „să nu mai formuleze niciodată vreo pretenţie de ordin teritorial împotriva celeilalte”.
Prin articolul III al Tratatului s-a stabilit ca în termen de trei luni, cu începere de la schimbul intrumentelor de ratificare, care trebuia să aibe loc cel târziu până la data de 15 septembrie, să se procedeze la un schimb obligatoriu între populaţia românească din Dobrogea de Sud şi cetăţenii bulgari din judeţele Constanţa şi Tulcea. Condiţiile acestui transfer au fost menţionate în anexa C a Tratatului unde s-a parafat şi un schimb facultativ de populaţie, în termen de un an de la schimbarea instrumentelor de ratificare, între cele două state privind locuitorii aflaţi în alte ţinuturi ale României, respectiv Bulgariei decât în judeţele în care schimbul era obligatoriu.
Principalele probleme pe care le reglementa Tratatul erau: chestiunea transferului de autoritate, schimbul de populaţie ce urma să aibe loc şi despăgubirile financiare ce rezultau din aplicarea prevederilor.
În vederea stabilirii noii frontiere a Dobrogei de Sud s-au luat în calcul considerentele etnografice, istorice, economico-geografice şi militare. Din punct de vedere etnografic, populaţia Dobrogei fiind extrem de amestecată, nu se putea face o delimitare netă a zonei cu populaţie bulgară. Traseul reuşea, în viziunea celor două delegaţii, română şi bulgară, să separe două zone: una la sud, în care elementul bulgar avea oarecare consistenţă şi alta la nord unde elementul românesc era „caracteristic dominant”. Cu toate acestea, regiunile care trebuiau predate Bulgariei: Silistra, Bazargic, Turtucaia, Acadânlar şi Stejaru aveau o populaţie predominant românească.
Pentru aplicarea prevederilor Tratatului s-a prevăzut în Acordul special pentru schimbul de populaţii din anexa C înfiinţarea unei Comisii mixte, compusă din patru membrii, câte doi din partea fiecărei ţări, având drept sarcină supravegherea transferului obligatoriu de populaţie şi al schimbului facultativ. În acest sens, Comisia mixtă a alcătuit un regulament special pentru aplicarea Acordului. Au fost numite subcomisii mixte româno-bulgare însărcinate cu aplicarea practică a schimbului de populaţie. Judeţele Tulcea şi Constanţa au fost împărţite în 20 de zone, iar judeţele Durostor şi Caliacra în 10 zone unde funcţionau aceste subcomisii în scopul uşurării lucrărilor de evacuare a populaţiei.
În afara acestor organisme, guvernul român a înfiinţat Comisariatul General al Dobrogei care era un organism intern, cu scopul de a duce la îndeplinire, pe teren, operaţiunile de evacuare a populaţiei bulgare din Dobrogea de Nord şi aşezarea populaţiei româneşti evacuată din sudul Dobrogei. Pe lângă aceasta, Comisariatul General al Dobrogei avea în atribuţiune evaluarea bunurilor populaţiei supusă schimbului.
Prima operaţiune în vederea schimbului obligatoriu de populaţie a fost aceea de a întocmi liste cu românii din judeţele Durostor şi Caliacra şi populaţia bulgară din judeţele Tulcea şi Constanţa ce urmau să fie transferaţi, criteriul principal care a stat la bază fiind originea etnică. Stabilirea originii etnice se făcea de către autorităţile administrative locale care întocmeau liste după datele recensământului populaţiei din anul 1930.
Evacuarea şi transportul locuitorilor supuşi schimbului obligatoriu de populaţie au fost organizate şi puse în aplicare de Comisia mixtă româno-bulgară, în colaborare cu Comisariatul General al Dobrogei, cu autorităţile militare şi administrative române şi bulgare Transportul s-a făcut cu diferite mijloace puse la dispoziţie de autorităţi, atât pe uscat cât şi pe apă pe la puncte de trecere stabilite anterior prin instrucţiuni şi programe de transport de către cele două state.
Până la data de 25 septembrie 1940 au fost evacuate bunurile aparţinând românilor din Dobrogea de Sud, populaţia a fost evacuată până la 29 septembrie, urmând ca la data de 30 septembrie 1940 autorităţile române să încheie operaţiunile de predare a teritoriului către statul bulgar.
Delegaţia română de pe lângă Comisia mixtă româno-bulgară şi-a încheiat misiunea, revenind în ţară la 1 octombrie 1940.
La 30 octombrie 1940 s-a încheiat Protocolul între delegaţia română şi cea bulgară din cadrul Comisiei mixte pentru schimbul de populaţie româno-bulgar, referitor la transportul etnicilor bulgari din judeţele Constanţa şi Tulcea ce urmau a fi repatriaţi în Bulgaria. S-au stabilit zilele de evacuare şi mijloacele de transport.
Referitor la numărul celor implicaţi în schimbul de populaţie româno-bulgar din toamna anului 1940 datele statistice publicate variază. Cercetătorii în domeniu avansează următoarele cifre pentru populaţia românească refugiată din Dobrogea de Sud: 106. 000, 103.711, 100.000, 77. 728, 100.022, 102. 093, 103 711, 110.000 şi chiar 120.000 de suflete.
Comisia mixtă româno-bulgară a precizat că 103.711 persoane au venit din Dobrogea de Sud în toamna anului 1940.
Odată cu evacuarea populaţiei, din Dobrogea de Sud s-au evacuat şi bunuri. Dintre bunurile trecute în inventarul viu şi mort al populaţiei civile menţionăm: 19.146 cai, 16.715 porci, 245.938 oi, 302 batoze, 204 tractoare, 172 locomotive, 2.185 vagoane cu grâu şi 2.765 vagoane cu lemne.
Un document înaintat de Comisariatul General al Dobrogei Ministerulul Afacerilor Externe în decembrie 1940 menţionează că până în acel moment au fost evacuaţi din Dobrogea de Nord 19.946 de familii bulgare cu 66. 781 de suflete dintre care 59.327 locuitori din comunele rurale şi 7.454 din mediul urban. În acelaşi document, statistica pe judeţe a celor evacuaţi era următoarea: din judeţul Constanţa au fost evacuaţi 32. 668 bulgari, 30.116 din sate şi 2.552 din oraşe, iar din judeţul Tulcea 34.113 persoane din care 59.327 din aşezările rurale şi 7.454 din cele urbane.

Dr. Nicoleta Paraschiv”

Sursa: Dobrogea Străbună (Facebook)
Titlul aparține redacției