Muiia, Propaganda și Nevoia de a crede ceva

Cântăresc de ceva vreme modalitatea de a oferi posibilitatea tuturor celor ce își doresc să se exprime propagandistic un spațiu care să nu-mi afecteze propriul spațiu, în care îmi permit aroganța de a scrie ceea ce cred eu și numai eu, pe persoană fizică, nu pe aia juridică, desemnată să emită și încaseze facturi conform legii care guvernează alegerile în România.

Și, din moment ce publicul a decis că social media este cea mai atrăgătoare sursă de informații, pentru unii e chiar Dumnezeul adevărurilor, am hotărât să deschid porțile canalelor social media pe care le dețin sau controlez, pentru libera exprimare a celor care au început sau vor începe să își dorească să dobândească epoleți noi, de primari, președinți de consiliii județene, consilieri, deputați, senatori.

Cine sunt eu, ca să decid încotro să se îndrepte Nevoia oamenilor de a crede în ceva?

Cine sunt eu, ca să încerc să obturez orizontul Propagandei?

Mi s-a spus deseori că social media reprezintă democrația pe cele mai înalte culmi, iar eu încercam să parez refuzând egalitatea avatarurilor unui universitar cu al unui repetent, al unui gospodar cu al unui pierde-vară. Cel ce urlă a demonstrat că are câștig de cauză în fața celui ce gândește. Nu argumentele contează, ci zbieretul, Muiia.

Pentru a treia oară, cine sunt eu să refuz dreptul oamenilor la o Auto-Muiie?

Să fie multă Muiie în social media. Să fie ură și prostie, să fie fake news, fiindcă poporul vreau să dea/ia muiie, vrea să urască, vrea să renunțe la cămașă, pantaloni și chiloți, ca să umble-n ștromeleagul gol și să dea/ia.

La mine, pe acest blog, însă, vor fi doar lucruri pentru care îți trebuie mai mult de trei neuroni, fiindcă aici Cetățeanul Coman decide, nu Cetățeanul Țucărberg.