A venit vremea să plec. Vă mulțumesc pentru luptă

Sunt aproape 15 ani de când intram, cu bună știință, într-o dispută cu primarul Radu Mazăre, dispută care avea să dureze ani doar în justiție și să se măsoare în dosare prin judecătorii și tribunale, în zile pierdute prin trenuri spre săli de judecată, în nopți pierdute, în multe fire albe, în… În mintea celor care mă priveau atunci eram omul lui Duțu PD-istul, dar și ei, ca mulți alții n-au înțeles un lucru simplu: scriam din propria convingere și nu-i reprezentam pe ei, ci pe mine și pe miile de oameni care mă citeau. Uimirea le-a fost mare când au primit un refuz de a reproduce comenzi verbale. Dar, cum, nu…? Cum adică? Păstrez, din acele vremuri, una din ultimele citații la Tribunal, fiindcă mi-e frică să nu uit teroarea prin care am trecut cândva.

Anii au trecut. Nu m-am schimbat niciodată. Nu m-am îmbogățit – ca alți colegi din presă, nu am primit posturi călduțe la stat – ca alți colegi din presă, nu am devenit proprietar de terenuri – ca alți colegi din presă, nu am nici o clădire a mea în oraș – ca alți colegi din presă, nu am apartament ANL – ca alți colegi din presă. S-ar fi putut. Mi s-a propus. Am refuzat. La fel cum am refuzat să mă comport ca un ins fără personalitate oriunde am lucrat. Nu mi-am încălcat principiile și asta m-a costat. Un preț pe care l-am plătit mereu, cu ferma convingere că asta face un om din media, care trebuie să fie un exemplu pentru miile de oameni care îl consideră un lider de opinie, iar ca să fie un exemplu trebuie să fie prima lui victimă. N-am înțeles niciodată cum pot tuna și fulgera împotriva muncii la negru, scriind articole cu titluri sforăitoare, colegi care erau plătiți la negru. Nu am înțeles cum pot să ceară politicieni verticali și primari impecabili, în timp ce se cocoșau în dreptul clanțelor politice cu contracte de publicitate în mână, propunând avantajoase schimburi de slugărnicie contra „pâinică”. Am demisionat întotdeauna când s-a încercat influențarea grosolană a unui articol scris de mine sau a vreunei emisiuni realizată de mine. Sunt vechi, sunt idiot, sunt naiv, sunt… sunt greșit?

De-a lungul timpului, m-am implicat în acest complicat joc de-a șoarecele și pisica dintre presă și oamenii politici, fiindcă mi-am propus ca scop lupta pentru o relație corectă a politicianului cu dorința onestă a alegătorului de a oferi votul pentru a simți un bine întorcându-se. M-am gândit că există șansa ca ei să nu mai considere votul o marfă, ci un mandat ce trebuie respectat și asupra utilizării căruia trebuie dat socoteală. M-am gândit că politicianul poate și trebuie să fie un partener de dialog și dezbatere, nu un dușman permanent, că există șansa unui dialog chiar și în momentele în care conștientizează că nu-i plac lucrurile pe care le aude. M-am gândit că tentațiile de a dicta idei, de a sugera ordine, nu pot învinge pe oricine.

Nu voi spune că m-am înșelat, fiindcă nu a fost așa. S-au întâmplat destule lucruri bune, s-au ridicat oameni care au schimbat politica prin felul lor de a gândi și acționa. Lumea noastră se schimbă lent, dar se schimbă. Prin urmare, cred că a venit vremea să plec. E vremea altora care să vorbească despre politică și politicieni, să caute căile critice sau dimpotrivă, să influențeze, să domine, să lupte.

Acesta este ultimul meu material despre politică și politicieni.