Valparaiso – Little San Francisco din America de Sud

Ștefan Molnuș

O călătorie cu capul în jos, cum obișnuiesc eu să denumesc trecerile mele la sud de Ecuator. Mai precis, am vizitat America de Sud, Peru și Chile pe coasta Pacificului, și am fost plăcut surprins de Valparaiso. Sună bine numele, așa-i? Am crezut și eu că are vreo legătură cu traducerea liberă în românește, Valea Paradisului, dar frunzărind puțin wiki-enciclopedia am aflat că și-a primit numele ăsta nu direct prin impresia de loc paradisiac care ar fi stârnit-o fondatorului, ci doar prin dorința acestuia de a-și aminti de locurile natale. Căpitanul de vas care a fost primul european ajuns aici, din întâmplare, căutând hrană și apă pentru o expediție mai mare de explorare a zonei, a fondat așezarea denumind-o după satul său natal din Spania, Valparaiso.

Elevator d’Artileria e unul dintre cele mai populare din oraș. Te ajută să ajungi într-un punct strategic, chiar deasupra portului, punct ce în trecut cred că a avut mare însemnătate în apărarea orașului. Din această cauză s-a și construit aici o unitate militară, de unde și numele colinei, care azi găzduiește, într-o aripă a sa, Muzeul Naval. Acum acest punct e strategic și prin aspect turistic, adunând în jurul unui bun loc de observație asupra orașului un muzeu, un târg de suveniruri și câteva cafenele. Fiind vorba de un muzeu cu temă navală nu am putut să îl ratez și l-am vizitat și eu. Am fost plăcut surprins de informațiile descoperite aici și de pioșenia și mândria cu care erau expuse. Istoria modernă, de când au venit primii europeni, a Chile-ului e strâns legată de istoria navală. Amiralul O’Higgins, om important în lupta pentru independența țării, a spus odată, citez, că “oricâte bătălii ar câștiga chilienii, fără să aibă supremația pe mare, acestea vor fi în van”. Prima dată în zonă s-a ajuns pe mare, independența și-au câștigat-o prin importante bătălii navale, economia și-au dezvoltat-o printr-un puternic segment maritim. Până la deschiderea Canalului Panama la începutul secolului XX, Valparaiso era cel mai important port la Pacific din America Latină, punct important de escală a tuturor navelor care tranzitau Strâmtoarea Magellan situată ceva mai la sud și aparținând tot de Chile. A jucat un rol important și în goana după aur din California, din aceeași cauză, punct de alimentare a vapoarelor ce transportau aventurieri europeni spre tărâmul făgăduinței. În secolul XIX a fost denumit Little San Francisco datorită unei vagi asemănări cu cel mare. Poate dispunerea colinară a orașului și probabil specificul marinăresc al locului i-au adus această comparație. Mie și acum mi-a amintit puțin de SF, fără să fi citit înainte această denumire. Ce e drept, mi s-a părut și ritmul de viață al străzii să fie în acord cu cel din nord, cu care era comparat acum mai bine de 100 de ani.

Valparaiso e de departe cel mai colorat port pe care l-am văzut vreodată. Unii localnici s-au mulțumit să își vopsească uniform casa într-o culoare pastelată, alții au mers chiar mai departe și au permis artiștilor să aibă grijă de acest aspect, acoperindu-le locuința cu graffiti. Astfel, portul a devenit o expoziție de artă a străzii, o artă plăcută, deși unele picturi pot părea puțin horror. Lucrările sunt pline de culoare, de înțeles și tâlc, nu sunt simple mâzgălituri. În alte colțuri ale lumii, arta graffiti-ului este interzisă, așa ziși artiști locali o folosesc ca o formă de protest, doar ca să se semneze, să transmită mesaje scrise sau codate, câteodată obscene sau poate doar să își exerseze mâna. Dar, fac asta în grabă, monocrom sau cu număr limitat de culori și adesea la adăpostul intunericului. Nu, la Valparaiso nu e așa. Forma de artă-protest a graffiti-ului a devenit un simbol al orașului, o marcă a locului. Cei mai pricepuți artiști din întreaga lume în domeniul acesta sunt invitați să își lase creațiile unei eternități cât viața unei clădiri, aici, pe plaja îngustă a Pacificului. Și, astfel, poți întâlni opere de artă imense, vizibile de foarte departe, pe garduri, pe case, pe blocuri… [continuarea]