Un parastas MIȘTO

Nu pot să scriu „In memoriam” când e vorba de Viorel Petraru. Fiindcă mi se pare că-i în spatele meu și simt cum mi-ar trage un bobârnac în creștet, în timp ce m-ar întreba: Ce faci, îmi bagi editorialul la Comemorări? Chiar dacă au trecut patru ani de când prietenul nostru ne-a părăsit, cu cel puțin o dorință neîmplinită, renașterea Revistei Tomis.

Un parastas MIȘTO

Anagramând puțin prin amestecare (sic!) verzalele din titlu, unii s-ar putea să nimerească de-adevăratelea chiar titlul unei publicații de cultură ce doar ce și-a împlinit, luna trecută, 45 de ani de existența. Dacă nu chiar 46. Numai că, ieri, a murit. Ca de la începutul începutului, organele de partid și de stat de la nivelul culturii dobrogene n-au fost de acord cu felul de prezentare a acestei publicații de cultură. Neavând față sovietică, ci mai mult – prea mult – occidentală, a fost trasă pe linie moartă aproape un an și jumătate. Până când redactorii, realizatorii, scriitori, și-au revizuit comportamentul și au adus-o la parametrii ceruți de politica acelor vremuri. Anii ’60. Și ceva. Apoi, cu eforturi, revista a supraviețuit, mai cu momele, mai cu proptele, până acum. Și fiindcă criza a năvălit peste toată lumea, și la revista MIȘTO lucrurile au luat-o razna. Evident că o națiune care are cât mai puțină cultură poate fi condusă spre grajduri mult mai ușor. Poate fi dirijată și escrocată sentimental, cu telenovele lacrimogene (sic!), cu scutinuri de opinie, cu alegeri libere și corecte (ha, ha, ha!). Iar dacă unii miniștri ajută la o demolare rapidă și sigură a sistemului de învățământ, alții se prefac a face treabă, și o pot face atât de bine, că nimic nu se mai poate repara. Evident că toți suntem datori cu o moarte, doar că, la un timp, unii uită acest amănunt existențial. Înaintașii noștri care au scris slove de duh și de pomenire, acum se cam răsucesc prin morminte, de ce hal de hal fără hal a ajuns cultura Românicii. Vivat!

Viorel PETRARU (17 iulie 2010)