De unde povestește poetul Ovidiu că s-ar trage numele cetății Tomis

Izgonit din draga și calda Romă, inima civilizației Imperiului Roman, tocmai pe malul vestic al Pontului Euxin, într-o veche așezare de coloniști greci, poetul Ovidiu scrie despre originea numelui acesteia, Tomis.

Cum ai putea, amice, măcar să te gândești,
Că pe-un tărâm sălbatec ar fi cetăți grecești
Cu denumiri barbare? Coloni de la Milet,
Venind, zidit-au case grecești la Pontul get;
Tărâmul are însă un nume minunat,
Luat de la Absyrtus aici asasinat
De soră-sa, de groaza părintelui suită
Pe nava după sfatul Minervei făurită,
Și spre aceste golfuri din larg s-a îndreptat,
Brăzdând cu prora Pontul pe-atunci neîntinat!
„Corăbii din Colchida! S-arată-n zări încet!”
O strajă pe coline vestește pe Aet!
Sar iute minienii, parâme dezlegând
Și ancora în grabă din adâncimi trăgând.
O, multe-i poate mâna sălbatecei Medei,
Și-o știe! și se bate în piept cu pumnii ei!
Dar cât curaj mai are în sufletu-mpietrit,
Obrazul ei de groază deodată s-a-nălbit!
Văzând în zarea apei corabia venind,
Își zice: „Sunt pierdută! Da-n lațu-mi tot îl prind!”
Apoi, rotindu-și ochii, deodată l-a zărit
Chiar pe Absyrt! Și-a spus-a strigând: „Am biruit!
Cel ce-o pieri acuma e mântuirea mea!”
Și fratele, deoparte, neștiutor ședea,
Și a luat o spadă Medeea în ascuns,
Apoi sub coasta stângă pe frate l-a străpuns!
L-a ciopârțit… dintr-însul bucăți împrăștia!
Și, ca să-l vadă tatăl, pe-o stâncă potrivea
Și brațele tăiate, și capu-nsângerat…
Și-n timp ce de pe câmpuri feciorul își strângea,
Medeea tot mai mică în zare se făcea!

De-atunci se cheamă Tomis acest pământ pierdut,
În amintirea crimei ce-aici s-a petrecut.

(Elegia a IX-a, Tristele)