De ce furtul este tolerat (votat), iar anticorupția nu interesează

Câteodată lucrurile sunt teribil de simple.

De furat, se fură de peste 1000 de ani. Furi sau mori. Dacă nu furi tu, va fura altul. Furatul, în condițiile în care o dată pe săptămână te jefuiesc niște crăcănați călare pe căluți alergați tocmai din stepele nord-pontice, câmpiile Vistulei sau fundul Asiei, este o modalitate de a supraviețui, în timp ce oneștii mor de foame. Furatul, în condițiile în care boierul îți pune botniță, ca să nu-i mănânci strugurii din vie în timp ce-i culegi, e o metodă care îți asigură traiul pentru familia ta. Furatul, atunci când partidul comunist îți alocă, organizat, un sfert de pachet de unt pe lună pentru masa de dimineață sau capete de pește/copite de porc pentru masa de prânz, este o șansă la viață, este calea dobândirii picăturii de energie care te ajută să tremuri eficient lângă caloriferele înghețate.

Furtul s-a transformat în cea mai solidă instituție băștinașă. De la o agrafă, la o coală de hârtie, la un pix, niște benzinică sau pur și simplu timp din timpul de lucru plătit de stat ori patron, se fură în draci și pe scară largă. Se fură tot ce se poate fura, în funcție de locul unde specificul locului și situației. Cine poate oase roade este expresia care caracterizează exploatarea efemerului de către băștinașul nostru. Strungarul roade lame de cuțite din oțel de calitate pentru sine și clientela din cartier, managerul roade prime amețitoare, mașină, secretară, paraîndărăt de la contractele pe care le semnează.

Mica ciupeală, media hoție, ciordeala de vârf sunt ceva natural. Cum ai putea să explici unui funcționar la stat, de exemplu, că, atunci când i se lipesc de mână diverse consumabile, fură, practic, din bugetul de sănătate pentru copiii lui sau din bugetul pentru educație? Cum să-i explici că își fură singur căciula? Poate ducându-i la pușcărie pe hoții cei mari? Da, este o soluție, dar este o soluție dacă mergi până la capăt și recuperezi ceea ce s-a furat, tot sau măcar cât mai mare parte din pradă.

Aici s-a împotmolit anticorupția și s-a transformat într-o dezamăgire pentru public, aproape sfârșind înecată într-o baltă de dezinteres. Căci de atâta amar de vreme publicul a observat că pare extrem de rentabil să furi cât mai mult, milioane sau zeci de milioane de euro, să-i ascunzi în scorburi cât mai îndepărtate și să faci un pic de închisorică, un an, doi, trei, după care… hai liberare! Românul cu acces la mica ciupeală, care nu te face bogat, a observat că marilor hoți ai patriei nu li se întâmplă nimic deosebit, ba chiar ajung vedete de televiziune, dau sfaturi, ne învață cum să luăm viața în piept. Și-atunci, cu bidonul de bere ieftină în brațe, îi invidiază și visează la ziua în care va putea fura măcar jumătate din cât a furat Gigi sau Ioan sau Viorel. Jumătatea conștientă îi spune că nu va fi niciodată pe scara superioară a hoției, deci nu-i rămâne să spere decât că va fi lăsat să fure cât fură acum, iar marii hoți, persoane fizice sau corporații, vor face ceva și pentru el…