Instigare la încălcarea legii chiar pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

Cei mai mulți preferă să tacă. Proaspătul-înfiptul deget prestat de Elena Udrea pe una din nările care au mirosit și distribuit fluvii de bani publici acolo unde trebuie, în semn că legea gurii închise, a neturnătoriei între cei care tratează legea ca pe un șervețel în care își suflă mucii, e imaginea la vârf a tâlhăriei cu mănuși practicate asupra bietului cetățean. Știm cu toții că decât să meargă la școală, stradă sau spital, banul public preferă de o mie de ori să meargă într-un cont din oricare paradis fiscal sau într-o vacanță nesfârșită prin Dubai, Elveția, Statele Unite. În locul lui este chemat să lucreze banul mic și speriat, extras cu metode bolșevic ordinare din buzunarul bietului bolnav, al bietului părinte de elev de școală generală sau gradiniță.

Dacă pe vremea comuniștilor, când practica raportărilor de minciuni îmbolnăvise societatea de jos până sus, măcar știai că părinții tăi îți plătesc școala aia declarat gratuită, dar nu se îmbogățește nici un nemernic de pe spatele lor, astăzi, NU AR TREBUI SĂ FIE ADMISIBIL SĂ SE CONTINUE ASEMENEA PRACTICI. Ca atare, când încălcarea legii, tâlhărirea din vorbe a omului este promovată chiar de autorități pe un site oficial, te întrebi dacă nu cumva ai înnebunit, dacă nu cumva, procurorii ar trebui, în loc să-i plimbe toată ziua pe Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, de exemplu, să umple dube cu directori de școli și cozile de topor cu ajutorul cărora sfidează legea.

Eu, care îl cunosc cât de cât pe Răducu Popescu – general peste bietul învățământ preuniversitar constănțean, sunt siderat de faptul că patronează ceva ce nu poate fi calificat decât: Instigare la încălcarea legii.

Dacă voi, părinții, vreți să vă învățați copiii să meargă în viață cu capul plecat, să accepte ilegalitățile ca pe realități cotidiene, să învețe că șpârla, șpaga, jaful pe baze psihologice sunt legea, atunci nu aveți decât să faceți asta. Eu îmi voi asuma riscul de a-mi învăța copilul ce înseamnă hoția și șobolănismul versus cinstea și demnitatea.

Textul care urmează a fost publicat pe 5 februarie 2015 pe site-ul oficial al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a fost capturat ieri, 10 februarie 2015 și reprezintă o instigare explicită la încălcarea sau, cel puțin, ocolirea legii prin folosirea unor artificii legislative. Sublinierile îmi aparțin.

[…] Reporter: „Fondul clasei” şi „fondul şcolii” au reprezentat mereu o situaţie conflictuală între părinţii elevilor şi conducerea instituţiilor de învăţământ. Care este punctul dumneavoastră de vedere cu privire la acest subiect?

Gheorghe Parocescu: Este foarte adevărat faptul că acest fond, indiferent de natura lui, constituit printr-o cotizaţie ciclică, a reprezentat o problemă de-a lungul timpului, în condiţiile în care, prin legea educaţiei, învăţământul de stat este gratuit. Însă, asociaţiile de părinţi reprezintă alternativa, nu doar legală, ci şi necesară la ceea ce, popular, este denumit „fondul şcolii”.

Presupunând că o unitate de învăţământ are asigurate toate resursele financiare pentru nevoile curente (şi nu vorbim doar de utilităţi, salarii, reparaţii curente şi investiţii, ci şi de toate celelalte costuri ocazionate de funcţionarea curentă a unităţii şcolare), atunci asociaţiile de părinţi pot susţine, financiar (dar nu numai) alte cheltuieli legate direct de actul didactic, pentru creşterea calităţii şi valorii acestuia (de la premierea unor rezultate până la asigurarea unor deplasări, excursii, participări la competiţii educaţionale şi/sau sportive ori de altă natură). Este, însă, o presupunere, în condiţiile în care realitatea arată că direcţiunile şcolilor sunt nevoite să apeleze în continuare la câte „un tătic”, „o mămică”, unchi/mătuşe sau alte cunoştinţe apropiate familiei, ori colaboratori pe linia serviciului, pentru a zugrăvi o clasă, un hol, o baie, pentru a repara/înlocui o broască, o uşă, un robinet, etc. … şi lista poate continua, toate din lipsa personalului de deservire şi materialelor logistice. De aceea, părinţii completează deficitul financiar al unei unităţi de învăţământ, prin aderarea la asociaţiile de părinţi şi consolidarea aşa numitului „fond al clasei”. Legal sau ilegal, fondul clasei este cel care repară/înlocuieşte/îmbunătăţeşte şi completează golurile bugetare sau dotările fără de care acest sistem educaţional nu ar putea funcţiona în parametri optimi. Fac o paranteză pentru a vă spune că cele două fonduri, al şcolii şi al clasei, au caractere diferite, legal şi ilegal. În cazul primului, colecta este clară, realizându-se în baza documentelor contabile prevăzute de lege, doar de la părinţii care au adezionat la această asociaţie şi vă pot spune că în cazul asociaţiei de părinţi din cadrul Şcolii Nr. 7, avem un procent de adezionare de aprox 97%, datorat activităţilor pe care le dezvoltăm, transparenţei pe care o asigurăm şi proiectelor de viitor în care vrem să ne implicăm, toate doar în sprijinul şi interesul copiilor noştri. Cât priveşte cel de-al doilea fond, al clasei, ştim cu toţii că este ilegal, însă aşa cum vă spuneam mai înainte, necesităţile permanente de îmbunătăţire a condiţiilor de convieţuire în colectivitate, nu ne-ar putea permite să dezvoltăm proiecte şi idei în viitor.

Dacă e să vorbim de situaţii conflictuale, aici le putem identifica, pentru că diferenţa dintre clasele sociale (cei care îşi permit şi cei care nu îşi permit) duc la aceste neînţelegeri, care în unele cazuri capătă un caracter incitant. Cert este faptul că nimeni pe nimeni nu poate acuza sau obliga asupra vreunui serviciu ori colecte materiale, în compensarea lipsei aportului financiar, acordul şi bunăvoinţa tacită fiind formula cea mai potrivită rezolvării acestui fenomen.

Închid paranteza, continuându-mi ideea, prin a vă spune că aceste soluţii „populare” – fondul şcolii/clasei sunt folosite şi unanim acceptate în condiţiile în care celelalte forme de asociere şi exprimare, în speţă prin reprezentanţi, mai concret prin Administraţia Publică Locală guvernată de Consiliul Local Municipal Constanţa, sunt cvasinexistente, ca şi soluţiile şi sprijinul oferit.

Varianta echitabilă pentru a evita/atenua situaţiile conflictuale între părinţi – conducerea şcolii, o reprezinta transparenţa decizională în domeniul educaţiei. Asta presupune să fie făcută public, suma cu care municipalitatea a finanţat o unitate (şcoala x, grădiniţa y, liceul z etc.) în cursul unui an, în paralel cu comunicarea rezultatelor obţinute de acea şcoală (cuantificate în procentul de promovare la examenele de capacitate şi bacalaureat, mediile de promovare, numărul participanţilor la olimpiade, palmaresul şcolar, tipul şi calitatea activităţilor extracurriculare desfăşurate, etc.). În acest fel, aflăm unde ne situăm şi ce avem de făcut (inclusiv ca efort financiar) pentru a „creşte” o unitate de învăţământ. O grădiniţă/şcoală/liceu cresc la fel ca un copil. În timp şi cu eforturi umane, dar şi financiare, mai mult sau mai puţin susţinute.[…]