Eroism prostesc de polițist atârnat la televizor

Stilul tragic în care fătucile cu lacrimi în ochi și muci în barbă de pe ecranele televizoarelor rostesc poveștile polițiștilor călăriți cu mașinile de diverși cetățeni-infractori, împiedică, în cele mai multe cazuri, o analiză rece și eficientă. Asta este rău, fiindcă, veți vedea, această analiză este de preferat mucilor din barbă pe principiul simplu că eroii morți nu folosesc nimănui, începând cu familiile morților și terminând cu interesele statului. Nici măcar o statuie în piața de zarzavaturi nu primesc condușii la groapă.

Avem două exemple recente de eroism prostesc: un polițist a fost luat pe capotă și a murit, iar un altul a zburătăcit un pic atârnat de stâlpul unei mașini, apoi s-a împrăștiat în peisaj, cu avarii minore. Și unul și celălalt ar fi vrut să oprească niște cetățeni puțin beți, aflați la volanul mașinilor. Eroic? Deloc, mi se pare mie. Prostesc? Foarte probabil. Eu nu am auzit niciodată de vreo procedură prin care polițiștilor li se cere să se așeze în fața mașinilor pe care doresc să le oprească și nici de vreo procedură prin care li se cere să se agațe de oglinzile sau stâlpii bolizilor și să poarte negocieri cu șoferii în timp ce zboară cu, să zicem, 120 de kilometri pe oră. Dimpotrivă, procedurile sunt în așa fel făcute încât să apere viețile polițiștilor, nu să-i trimită la moarte. Nu cumva avem niște zeloși?

E foarte posibil. Dar, ca să nu strice încasarea asigurării de viață de către familie, sindicaliștii nu scot un cuvânt, iar ministrul interesului național, ca și înaintașii săi de tristă amintire, încearcă să câștige puncte electorale numărând eroi, înaintând în grad, anunțând halucinant cheltuieli de sute de mii de euro pentru salvarea vieții unui singur polițist, în loc să taie capete de șefi, să urle în ședințe de inspectorate și să ceară respectarea procedurilor, încetarea eroismelor nesolicitate, care pierd vieți absolut inutil.

Nimic, cu excepția zelului prostesc, nu justifică gestul vreunui polițist de a se agăța de o mașină fugară, doar dacă nu cumva e nepotul lui Hulk și poate să oprească tăgârța motorizată prin proptirea în propriile picioare. Ca să înțelegeți, am să vă expun un exemplu, pe care mulți l-ați văzut la televizor, din nou. Din acest exemplu veți înțelege și ce inutilitate gigantică este mașina de mare viteză oferită polițiștilor, care n-a fost nimic mai mult decât o scenă de publicitate. Să presupunem că un cetățean rupt în gură de beat dorește să fugă cu mașina. Poate vreo persoană umană să-l oprească punând osul? Nu. Ce-i facem? Îl lăsăm pe imbecil să fugă, pe principiul că noi suntem mai mulți, vorbim prin stații, îl așteptăm la fiecare colț, l-am fotografiat pe bou oricum, putem să-i tăiem cauciucurile când ne vine la mână, deci, mai devreme sau mai târziu, îl vom prinde. NU RISCĂM inutil viețile unor polițiști. De asemenea, nu riscăm viețile celorlalți șoferi și pietoni nimeriți la locul faptelor, fiindcă un fugar încolțit poate să omoare o mulțime de nevinovați, dacă dă peste coada de la Șaorma Dristor sau peste aia a pensionarilor lui Mazăre. Am văzut cu toții, deseori, filmări prelungi ale unor mașini urmărite de polițiștii americani sau vest-europeni care nu se grăbeau deloc. Până unde/când pot să fugă? Până unde se termină benzina sau până când îi lasă nervii.

Atunci, de ce și le riscă ei? poate că vă veți întreba, în sfârșit, ignorând fătucile cu muci în glasuri. Pentru un răspuns coerent la această întrebare ar trebui să se desfășoare o analiză corectă prin structurile Ministerului de Interne. Dar, cât de mult țin șefii de Inspectorate la angajați și cât de mult la propriile scaune, vă întreb și eu?

În plus, cinic vorbind, instruirea unui polițist costă munți de bani. Fiecare polițist ucis de eroismul prostesc este o pierdere notabilă pentru cetățeni, pentru mecanismele statului și pentru contabilitatea generală, căci o altă cheltuială trebuie angajată și un alt om trebuie instruit.

Să admitem că eu mă înșel grosolan și aceste proceduri nu există. Atunci ele trebuie implementate imediat și asta ar trebui să o ceară chiar polițiștii, nu să se tăvălească pe sub roțile autoturismelor infractorilor. Dar, polițiștii și-au aruncat chipiele peste garduri doar când a venit vorba de salarii, prin urmare cred că procedurile există așa cum le-am descris.

PS M-am prăpădit de râs citind declarația unei purtătoare de cuvânt de la ISU Dobrogea legată de moartea polițiștilor și pompierilor. De-o sfântă naivitate ce n-am mai văzut demult.

FOTO: Libertatea.ro