Sorin Lucian Ionescu, președintele

Sorin Lucian Ionescu, SLI pentru prieteni, dar și pentru dușmani, e un tip cu umorul la el. Probabil că de aici i se trage regimentul de înjurători de serviciu. Îmi amintesc de o secvență de la o petrecere din casa lui – unde am reușit să vărs vin roșu pe covorul său cel nou, din ăla de iese doar cu foarfeca (Sorine, eu am fost, acum pot să-ți zic!), secvență în care o tânără căuta printr-un dulap borcanul cu cafea: La întrebarea „Sorine, ai cafea?” a venit prompt răspunsul „Și ce dacă, măi?” Sarcastic, uneori arogant-potrivit, un pic narcisistic, dar de calitate. Un umor binevenit, cred eu, care îi va folosi în misiunea pe care o are de acum încolo, ca președinte al Comunității Evreiești din Constanța.

Dacă aș fi primul ministru al acestui președinte, aș zice că da, Sinagoga trebuie să fie numărul 1 pe lista priorităților, dar la numărul zero aș trece refacerea imaginii comunității evreiești la Constanța. Una, care, de fapt, nu există, deși numele primului evreu al urbei apare consemnat pe o piatră funerară din secolul IV, Seppon, negustorul de vinuri din Alexandria. Puțini știu că, în urmă cu două sute de ani, orașul trăia prin cele trei mahalale ale sale, turcească, armenească și evreiască, iar în decembrie 1888 în Consiliul orăşenesc al Constanţei a fost ales şi evreul Moise Rosanis. Un alt evreu celebru al Constanței, dar uitat, desigur, a fost farmacistul Alexandru I. Heldenbusch, cu studii la Bucureşti şi Paris, cel care a înfiinţat în oraș prima „droguerie medicinală” din Dobrogea. Multe lucruri are SLI de pus în fapt și are de muncit destul pentru asta.

Adevărat este că această comunitate avea nevoie de un om viu, cu toată simpatia pentru prietenul Carol Friedmann, căci am constatat cum se adâncise în dispariție. Când am început o aprigă luptă pentru savarea Sinagogii pomenite, cu niște ani în urmă, am întâmpinat blazare, nuseputism, o casă a comunității – în centru, la 50 de metri de cunoscuta cafenea Filicori de la Sala Sporturilor – păzită de două cotârle jigărite, cu o poartă de fier ruginit, coșcovită, aplecată de vreme. Sorin Lucian Ionescu este un om viu, cei care au lucrat cu el la cotidianul Observator îl cunosc, zic asta pentru că eu acolo l-am întâlnit pentru prima oară. Nu s-a schimbat, caută mereu lucruri noi și e în stare de mea culpa. Acolo am văzut că este pus pe inovație și nu cunoaște cuvântul eșec, ci doar încercare.

Ziceam că dacă aș fi premierul acestui președinte aș ordona lucrurile după cum urmează ZERO – Imaginea publică și istoria Comunității Evreiești la Constanța, UNU – Salvarea de la prăbușire a Sinagogii Mari, DOI – Readucerea evreilor la Constanța. Așa aș face, dar cum nu sunt evreu, nu pot fi primul ministru al proaspătului președinte. Deși… nimeni nu e perfect, nu?

Îi urez succes lui Sorin, cu sentimentul că știe, de va avea gând, unde găsește un sprijin.