Ecuația flegmei

Laurențiu MIRONESCU

Mă întreb câtă lume își imaginează ce este de făcut pentru a reuși organizarea unui eveniment așa cum este regata velierelor mari, cea care se desfășoară as we speak la Constanța … Bănuiesc nu foarte multă … n-ar avea de unde. Proiecția cetățeanului român, asta care ne-a reușit după douăj’ de ani de post comunism este amară … avem mentalitate de veșnic angajați la stat, fentând responsabilitatea și transformarea și noul în orice, suntem dependenți de circ ieftin, visăm aifon la cartelă și beemve deși suntem restanți la întreținere și nicio realizare pe care am putea-o avea nu egalează orgasmul avut când moare capra vecinului … așa că, de unde veliere, regată internațională sau organizări de mega evenimente nautice …

Judecând orizontul maritim din România, regata asta a velierelor mari este un eveniment pe care nu-l merităm … nu-l merităm deși avem unul dintre puținele veliere mari rămase în lume. Construit la Blohm & Woss, șantierul naval care a pontat și Bismark și Tirpitz și alte zeci de borne ale istoriei navale a lumii, bricul, de fapt, bark-ul Mircea ne poziționează într-o companie selectă … Noi … noi nu avem mai nimic … nu mai avem nave comerciale, alea militare sunt cum sunt, într-o plutire inofensivă, să zicem, nu mai avem administrație maritimă, avem o autoritate portuară care se dorește înșfăcată de Bonduelle Robin Hood Mazăre și așa mai departe … una peste alta, suntem de hândel … dar îl avem pe Mircea. Bun, să știți că nava asta nu a avut o viață ușoară în ăști 75 de ani sărbătoriți astăzi … A avut parte și de ceva ani pe la ruși, pradă de război, deh … era șă fie și tăiată, la un moment dat, înainte de retehnologizarea din 1966 – 1967 … era să se și scufunde în drum până acolo … iar post revoluție a avut parte de o reparație capitală la Brăila, dar asta după ce s-a constituit într-un semn de întrebare pentru oarece căprari luminați … oare ne-o mai trebui … da’ nu ne costă cam mult … da’ nu … ?

În fine, azi îl avem pe Mircea și nu știu cum, dar mi se face pielea de găină când mă uit la el, dom’le … suplu, maiestuos … un simbol al unei marine care nu mai există, cu ofițeri domni și nobili și uniforme cum nu mai sunt … fiecare părticică de navă este o dovadă că altădată, oamenii știau să pună suflet în munca lor … corpul nituit, curbat poetic și puntea de lemn de tek și prova aia demențială … Astăzi, navele sunt, pur și simplu, altfel … otova, făcute la limita rezistenței, mai mari și mai mari și mai aseptice și mai fără sulf consumatoare și parcă navigația nu mai e navigație. De fapt, ce parcă … sigur.

Buun … existența lui Mircea sub pavilion român este un compliment nautic de care beneficiem, deși nu-l merităm și, poate, nu-l apreciem la adevărata valoare … Auzeam acum vreo două ore la televizor un atârnător d-ăsta eternizat prin emisiuni și care își dă cu părerea despre orice, cum am rămas noi cu același etern Mircea și cum nu avem nimic mai nou cu ce să ne lăudăm … un bou, ca mulți alții.

Materialul întreg pe blogul lui Laurențiu Mironescu