Din culisele jurizării ONG-urilor constănțene

E fapt consemnat că s-au desemnat laureații anului 2014 în ceea ce privește voluntariatul în județul Constanța. Organizatorii au considerat că aș fi potrivit pentru a face parte din juriul care a citit dosarele candidaților și a căutat cel mai corect verdict. Asta m-a pus în postura interesantă de a observa îndeaproape activitatea mai multor organizații constănțene și de a trage câteva concluzii, poate necesare celor care activează în domeniu, dar și celor care se gândesc că e trendy sau necesar să înființeze o astfel de asociație.

Din păcate, am sesizat că multe din acțiunile pe care le desfășoară ong-urile au rămas la nivelul minim-invaziv. Colectare de vechituri refolosibile și distribuire către diverse categorii defavorizate sau întâlniri cu grupuri mici, în special elevi, pe subiecte unde se bate mai mult sau mai puțin apa în piuă pe subiecte perene, în cadrul celebrei, deja, filozofii „să fie bine ca să nu fie rău”. Nu fiindcă inițiatorii nu și-ar dori ca acțiunile lor să nu fie de amploare, ci pentru că, de cele mai multe ori, banii sunt pe sponci. Asta arată mai multe carențe ale ong-urilor băștinașe:

1. Nu promovează transparența activităților pe care le desfășoară. Și, atunci când nu spui public cum ai cheltuit banii pe care niște milostivi ți i-au pus în traistă, nu vei primi alții, mai mulți, mai aproape de necesități. Sau, vei primi, dar la fel de puțini, deci vei bate pasul pe loc. O publicare a bilanțurilor anuale ar fi de dorit. Asta ar atrage atât atenția asupra asociației respective și, ca atare, atenția unor potențiali finanțatori.

2.În majoritatea cazurilor se observă lipsa unor executivi, care să știe să formuleze și să prezinte proiectele, să caute finanțări serioase, ca de exemplu granturile oferite de marile companii private sau de fonduri europene, norvegiene, etc. Evident, executivii trebuie plătiți, dacă vrei să fie eficienți. Dacă nu se vor trata de impresia că un ong e un club de rummy pentru timp liber, asociațiile băștinașe vor bate pasul pe loc în continuare. Cea mai simplă soluție este, de obicei, un parteneriat cu o companie mare, care să susțină timp de 2-3 ani activitatea ong-ului, până când acesta se așează pe picioarele lui, o atribuție din fișa postului pentru președinte sau consiliul director. Habarnism sau delăsare?

3. Companiile cu activitate locală, unele foarte puternice – Polaris sau Auchan, de exemplu – se limitează la mici intervenții, aproape lipsite de importanță din punct de vedere financiar. Heineken a spart gheața punând la dispoziție granturi de zeci de mii de lei, dar cu o floare nu se poate face primăvară. Polaris este exemplul ideal de companie care poate pune la bătaie granturi serioase, cerând proiecte bine formulate pe segmentul intereselor proprii, ceea ce ar conduce atât la rezolvarea unor probleme serios identificate, cât și la dezvoltarea asociațiilor care ar accesa banii puși la dispoziție.

4. Lenea e cucoană mare, banii din 2% nu se strâng singuri. Din date estimative, calibrate pe 2013, în județul Constanța sunt aproximativ 180.000 de angajați cu contract de muncă. Luând în considerare că 2% pe zona Constanța înseamnă aproximativ 100 de lei pe angajat, rezultă că ongiștii au la dispoziție o sumă în jurul a 4 milioane de euro, o sumă uriașă, arhisuficientă pentru finanțarea tuturor asociațiilor non-profit din toată regiunea de sud-est și nu doar atât. trebuie, însă, mers din ușă în ușă, prezentate activitați, câștigat încrederea oamenilor. Nu-i lucru ușor.

5. Legătura ongurilor cu media este destul de firavă. Încă nu au învățat să atragă în activitățile lor presa, în mod instituțional sau personal. Prin urmare, acțiunile sunt reflectate sporadic, neconvingător, ca mici dări de seamă, atunci când există. Fără o bună imagine și cunoaștere în rândul publicului nu există încredere. Nu există încredere, nu vin bani. Nu vin Bani, nu cresc activități serioase, deci ne întoarcem de unde am plecat.

Acestea sunt concluzii, nu critici. Cred eu, utile atât membrilor numitei societăți civile, cât și companiilor performante, care pot alege să prăpădească 20% din impozitul pe profit lăsându-l statului pentru furat sau îl pot direcționa către un ong în care au minimă încredere.