Slănic Moldova, bijuteria de lângă hotarul Imperiului

Cândva, demult, niște nemți au venit de peste munți, din Imperiu, au măsurat, au socotit și-au decis că acolo și numai acolo este cel mai curat, mai ozonat aer din toată Europa. Apoi, au traversat munții, înapoi, în Imperiu, iar în locul lor au venit două războaie mondiale. Lumea n-a mai avut timp de măsurat aerul, fiindcă aerul însuși era străbătut de obuzele artileriei grele, de pumbi nebuni, de șrapnele și moarte. Ciudat, fiindcă în văioaga dintre munți curgea viața. Curge și acum, când cărările și drumurile dintre brazii înalți sunt străbătute nu de călăuze și soldați, ci de căruțe lungi, încărcate cu bușteni, trase de doi cai-putere și de neguțătorii de pâine, o pâine mare, rotundă, grozavă la gust, veniți și ei de unde, cândva, veniseră emisarii Imperiului. Imperiul a dispărut în istorie, însă viața continuă să curgă prin vale.

Cu mult înaintea nemților socotitori de aer, la mai bine de două secole distanță de soarele zilei de azi, un boier-oștean, comandant de călări, Serdarul Mihalachi Spiridon a descoperit minunea din vale. Urmașii săi au fost atât de recunoscători încât și astăzi o placă de marmură stă mărturie faptei sale: „Serdarului Mihalachi Spiridon, care în anul 1801, luna iulie, 20 zile, atras de frumusețile naturei din valea Slănicului a descoperit cu ocazia unei vânători isvorul mineral 1, iar în anii 1804 și 1807 isvoarele 3,4 și 5. Datorită acestei fericite descoperiri și marei puteri tămăduitoare a isvoarelor minerale descoperite de acest fericit nemuritor săvârșit din viață în anul 1844, luna noembrie 22 zile, suferinzii își găsesc aici încă din anul 1812 alinare și vindecare”.

Războiul pentru reîntregirea neamului a distrus tot ce s-a clădit în 100 de ani de la descoperirea făcută de serdarul Mihalachi, dar izvoarele tămăduitoare au continuat să curgă cu viață, acolo unde au curs sânge și moarte. Peste Slănic a mai venit un război, cel de-al doilea, căci munții n-au putut fi pavăză micii stațiuni, dar paradoxal, a doua nenorocire a fost startul pentru o nouă viață, mai viguroasă. Doar vremurile noii democrații venite prin gaura din tricolor au clătinat, vremelnic, destinul, dar norocul și-a spus și el finalmente, cuvântul. Probabil că Slănicul are baftă de serdari, căci noul său primar are viță de boxer bătăios, cu pumnul greu, se simte când bate cu el în masa unde se împart banii europeni. Și se vede.

Slănic Moldova e o surpriză pentru mine, călător simplu. E locul unde m-aș muta mâine, dacă pielea nu mi-ar mirosi a sare atât de mult. Nasul meu de orășean, obișnuit a separa gazele de eșapament de praf, s-a trezit fără ocupație, supus plăcutei cazne de a trimite un aer proaspăt, dulce aș zice – dacă aerul ar putea avea gust și pare că are la Slănic.

Bogăția cea mare a Slănicului sunt izvoarele sale, care, ca și în vremea serdarului Mihalachi, tămăduiesc afecțiuni digestive și a glandelor responsabile și ele de burdihanul nostru, boli ale aparatului respirator, boli de nutriție și de metabolism, cel din urmă adânc încercat de prostiile pe care ni le vâră capitalismul urban pe gât. Pe valea Slănicului, însă, bunătățile din cele ale burții și gâtlejului sunt dintr-o altă poveste: a purcelului la proțap, a brânzei cele bune de burduf, a pâinii rotunde aduse de peste munte, a vinului și-a-mpăcării din păhăruțul mic de sticlă. Ei, dar asta cu împăcarea vă voi spune-o într-o altă poveste, doar vă anunț că face biluțe mici și rotunde în jurul ei…