Remus Cernea: Mă opun proiectului Roșia Montană, nu și dialogului

„De-a lungul timpului am participat, atât în societatea civilă, cât şi în activitatea politică, la numeroase dezbateri aprinse pe teme care au polarizat societatea. Întotdeauna am ascultat opiniile opuse celor pe care le susţin şi le-am răspuns într-un mod civilizat, bazat pe argumente, fără atacuri la persoană, de care, însă, eu nu am fost ferit. Cred că, într-o societate democratică, trebuie să deprindem şcoala dialogului. Lipsa schimbului de idei duce la radicalizarea optiunilor şi la generarea tensiunilor sociale şi a crizelor politice, iar ignorarea prelungită a vocii “Pieţei Universităţii” nu poate aduce nimic bun, ci doar va contribui la acumularea tensiunilor sociale şi la adâncirea fracturii din societate.

Declaraţiile şi vizitele recente ale unor lideri USL în mină, la Roşia Montană, amânându-se, timp de, deja, 24 de zile, dialogul cu vocile critice faţă de proiect din societatea civilă, din lumea academică şi din stradă, adânceşte faliile şi decredibilizează şi delegitimează guvernul. Lipsa de curaj şi de onestitate politică se adaugă incapacităţii de a intra în dialog cu ambele poziţii conturate, nu doar cu una dintre ele. În consecinţă, este limpede că solicitările protestatarilor au căpătat deplină îndreptăţire să se extindă nu doar la retragerea proiectului de lege de către guvern, la adoptarea legii anti-cianuri şi la efectuarea demersurilor necesare pentru includerea Roşiei Montane în patrimonial UNESCO, dar şi la demisiile decidenţilor politici care au dus lucrurile până în acest punct.

Este nevoie să dăm dovadă de echilibru în privinţa oricărei teme, inclusiv Roşia Montană. Acest lucru nu înseamnă a renunţa la propriile opinii şi convingeri, ci a acorda respectul cuvenit celor care au păreri diferite. Este crucială, în democraţie, disponibilitatea nu doar de a afirma opinii, dar şi de a le asculta pe ale altora. Deciziile democratice se iau prin asumarea unei atitudini deschise dialogului şi consultării, nu prin impunerea abuzivă a voinţei unora asupra tuturor, precum în dictaturi. De asemenea, cred că ţara noastră are nevoie de responsabilitate politică.

Trebuie, în acelaşi timp, să înţelegem perfect doleanţele şi condiţiile de viaţă de la Roşia Montana, care sunt dificile precum ale multor altor cetăţeni din numeroase zone ale ţării. În opinia mea, RMGC i-a amagit pe mulţi dintre ei, promiţându-le locuri de muncă într-un proiect care nu corespunde legislaţiei în vigoare. Totodată, este regretabil faptul că politicienii care au vizitat până acum RMGC la Roşia Montana nu au găsit, de regulă, răgazul pentru a asculta şi numeroasele voci din Roşia Montană sau din Câmpeni ori alte localităţi învecinate care se opun proiectului minier, întrucât acesta le ameninţă lor locurile lor de muncă deja existente şi atat de greu de înlocuit.

Pe lângă argumentele obiective, care ţin, spre exemplu, de respectarea mediului, protejarea patrimoniului şi garantarea dreptului la proprietate, principiile şi convingerile mele se bazează pe educaţia primită de la tatăl meu care este geolog şi a lucrat, mulţi ani, în mină, iar astăzi, 24 septembrie 2013, împlineşte 70 de ani. Eu cunosc mina, am fost în mină de mai multe ori, încă din primii ani de şcoală, locuind atunci în Deva, cunosc mineri, sunt fiul unui om care ştie foarte multe despre minerit. Acestea sunt motive în plus pentru a asculta şi opiniile pro şi contra ale locuitorilor din Roşia Montana.

Prezenţa mea la Roşia Montana dă curs şi speranţei că, după dezbaterile extinse din această perioadă şi după luarea deciziei de respingere a proiectului şi de implementare a unor programe alternative de punere în valoare a patrimoniului, a potenţialului turistic şi a altor oportunităţi de a crea locuri de muncă, România va ieşi întărită sub aspect democratic, economic, turistic, politic şi sub aspectul repectării statului de drept şi cel al punerii în valoare a patrimoniului.”