Potol

Bogdan SPIRIDON

Oricine din ţara noastră vă poate confirma că poporul român este cel mai mâncău popor din Europa. Nu există nuntă, naştere, botez, moţ, aniversare, onomastică, paşti, crăciun, 1 Mai, 10 Mai, 1 Decembrie, fără o masă copioasă udată din abundenţă cu licori care de care mai bahice. Dar ce mi-a fost dat să văd pe 26 decembrie 2007 a întrecut orice imaginaţie a mea şi a părut desprins din trăirile bulimicului povestitor al naţiunii, nimeni altul decât Ion Creangă.

În ziua cu pricina, am fost nevoit să particip la o sindrofie cauzată de logodna, mai bine zis căsătoria civilă, a unei verişoare. Chiolhanul, fiindcă petrecere nu poate fi numită orgia de mâncare şi băutură la care am fost nevoit să particip, a început la prima oră a serii de iarnă – 18.30. Rubedeniile celor doi tineri au luat loc la mesele pline de fructe, alune, migdale, fistic şi alte rahaturi orientale, printre care tronau sticlele de whisky, vechi de 12 ani, de apă minerală şi plată şi cutiile de energizante, sucuri acidulate sau fără bule. Formaţia ne-a spart timpanele cu muzica interpretată la volum maxim, iar cei care ştiau ce urma s-au apucat să se zbănţuie în ritmurile cântecelor, cu speranţa că vor mai face loc în burdihanele lor pentru nenumăratele feluri de mâncare din timpul nopţii.

Şi…potolul a început…În jurul orei 20.30, cu un aperitiv foarte bogat, urmat peste 90 de minute de o porţie dublă de peşte (somon şi file de crap) asezonată cu cartofi natur. Apoi au mai urmat vreo două ore de zbănţuială, de dringa-langa şi de clopoţei, după care, în preajma miezului nopţii, mesenii se pregăteau de friptură…Care a venit…Dar ceea ce s-a pus în faţa celor opt oameni care erau la fiecare masă a depăşit cele mai optimiste presupuneri. Chelnerii şi-au făcut apariţia purtând tăvi enorme, ornate cu recipiente care scuipau flăcări. Când le-au aşezat pe mese, ne-a căzut faţa: la cele 22 de mese din local, erau aşezaţi 22 de miei, gata fripţi!!! Un adevărat măcel tată!!! Mulţi dintre noi am crezut că aceasta va fi toată friptura, deoarece un miel de vreo 7-8 kilograme la opt persoane este deja un adevărat festin…Nţţţ!!! Ţi-ai găsit?!!! Da de unde? După ce au aranjat tăvile cu carnea Domnului, chelnerii ne-au adus şi farfuriile pline cu cartofi prăjiţi în care trona ditamai friptura de porc şi un piept de pui la grătar!!!

Ne-am uitat unii la alţii, ne-am frecat de două ori la ochi, ne-am tras palme…degeaba frate! Mâncarea porcească, chiolhanul împuţit din faţă, orgia nesimţită nu a vrut să dispară din faţa noastră, iar greaţa ne-a invadat intestinele care au început să se revolte în faţa potolului cu care ne îmbia amfitrionul petrecerii, adică taman cel cu care s-a căsătorit verişoara mea şi care din 26 decembrie 2007 îmi este pe deasupra şi cuscru. În faţa ghiolbănismului oferit de către noii noştri cuscri, am început să facem mişto şi să cerem să ni se aducă şi o bucată de caş, pentru ca să ne simţim şi noi francezi…la sfârşitul chiolhanului să îi dăm cu brânza neaoşă, românească. Numai că nimeni nu ne-a băgat în seamă…Aşa că o parte dintre noi s-au ridicat şi şi-a mişcat oasele către casă, blestemând ceasul în care nu a luat măcar o pungă în care să adune ceea ce stomacul a refuzat să mănânce…

Dar n-a fost nici un bai! Pentru că rudele noului cuscru, au început să adune rapid tot ceea ce rămăsese pe mesele rămase fără petrecăreţi, mişcarea lor întrecând cu mult în rapiditate pe aceea a lăcustelor devoratoare. Sticlele de whisky au fost aruncate năvalnic peste mieii nedevoraţi, fructele au fost asezonate cu jumătăţile de prăjitură în sacoşele aduse cu grijă de acasă de cuscrii care ne invitaseră la potol…Cert este că oamenii şi-au făcut o socoteală care nu s-a potrivit cu aia din târg, adică noi nu am putut dovedi atâta nesimţire câtă ne-au pus ei în faţă. Sunt sigur că noile rubedenii ale verişoarei mele s-au lăudat rudelor apropiate, cunoştinţelor şi prietenilor cu faptul că nu am fost în stare să mâncăm atât cât ne-au pus ei în faţă, şi că au spus despre noi că nu ştim să chefuim…Au uitat un lucru esenţial: dreapta măsură este mai presus decât obiceiul locului, decât nesimţirea de care au dat dovadă cu ocazia sindrofiei…

Sunteţi curioşi ce va fi în vară la nuntă? Eu unul nu…M-am convins că ăl bogat nu o să îl creadă în veci pe ăl sărac şi că rapacitatea înavuţiţilor post-revoluţia din decembrie 1989 este mai presus de orice!

Mi-e scârbă! Opriţi potolul! Opriţi măcelul!