HOLLYWOOD-UL DIN NOI

Bogdan SPIRIDON

Se rătăcise…Plecase în urmă cu trei ceasuri din comuna sa natală, sătul de faptul că hoţii ajunseseră poliţişti, corupţii primari, iar beţivii preoţi şi învăţători. Plecase pentru că el dorea o altă lume…O lume ca în filmele acelea frumoase proiectate pe ecranul plin de găuri al căminului cultural care mai exista în anul 1991…Dar care pe urmă, în timp, a devenit o ruină, pentru că nea Ţilea, care ajunsese primar, a luat ţigla de pe imobil, nea Lucică, unul dintre consilieri şi mare şef la fostul CAP smulsese grinzile de lemn şi le arsese într-o iarnă geroasă, cuscrul Culai furase becurile şi prizele care se mai ţineau într-un şurub rupt pe jumătate, ţaţa Leana cu bărbatu-său Tică luaseră o parte din cărămizi cu care făcură o nouă cameră, pentru nepotul ce avea să vie pe lume. Iar lumea aceasta nu era lumea pe care o visa el…La care aspira el. Lumea aceea plină de lumină, de culoare, de savoare, de zâmbet, de fericire sau happy-end aşa cum văzuse el că scria la sfârşitul filmelor americane, se asemăna în mintea lui cu Paradisul pierdut…Aşa trebuie să fie în Rai, îşi spunea în sinea lui, pe vremea Împuşcatului, ori de câte ori caravana cinematografică ajungea la el în sat şi apuca să vadă un film…Eroi negativi, eroi pozitivi, poveşti de dragoste cu actori cu şi fără mustaţă, toate alcătuiau lumea lui…În care el îşi închipuia că este ba Zorro, ba D’Artagnan, ba Rhett Butler, despre care nu ştia nimic în afara celor văzute pe pânza albă din căminul cultural.
Timpul trecuse, venise şi revoluţia, căminul se surpase aproape din voinţa nesăbuită a consătenilor lui şi el tot spera că lumea de pe ecran va ajunge şi în localitatea lor. De atunci au trecut şaisprezece ani, în care s-a amăgit cu noul ecran mic, pe tuburi, din camera lui, pe care şi l-a cumpărat de la un magazin pe care scria second-hand. A crezut naiv, că în obiectul preţios pe care îl pusese la locul cel mai de cinste din casa lui va regăsi lumea pierdută din filmele de la căminul cultural…Degeaba au rulat, de-a lungul anilor, pe micul ecran aceleaşi pelicule…Farmecul lor se pierduse odată cu locul în care muştele, ţânţarii şi gândacii îşi făceau veacul pe timp de vară, adică odată cu pierderea pânzei albe, găurite pe alocuri de la fostul cinematograf popular…
Iar azi, după şaisprezece ani care au trecut de la începerea demolării locaşului sfânt în care se afla lumea lui, el s-a hotărât să plece în căutarea ei…Şi de atunci au trecut trei ore…În care el s-a rătăcit şi a ajuns pe marginea prăpastiei din apropierea unui cătun aflat la vreo doisprezece kilometri distanţă de satul lui…Cu Hollywood-ul lui în minte, cu lumea lui, cu Paradisul lui, a făcut un ultim pas…suficient, pentru a îmbrăţişa Absolutul…