Zeii trompetismului ling preventiv mustiucurile

Am obosit. Nu mai am chef sa mai conving sau sa contrazic pe nimeni. Am obosit si sa mai rad de gogomaniile pe care le aud. Inteleg ca am consumat timp din viata mea, ani!, sa explic unora sau altora ca nu fac decat sa-mi exprim opiniile. Opiniile mele, clocite in mintea mea intortocheata, adevarat, dar a mea. Am zambit pe rand la fiecare eticheta. Dutofil, lasul care a batut palma cu Mazare, omul liberalilor, prietenul lui Palaz, dusmanul lui Chiru si-asa mai departe.

Si-am cam obosit sa spun mereu ca as fi fost un individ bogat daca toate acestea ar fi fost adevarate. Am cam obosit sa ma minunez permanent de gandirea ingusta in baza careia daca nu scuipi pe cineva esti omul aluia ori daca nu lingi pe cineva esti omul altuia.

E unul din motivele pentru care nu mai vreau sa fiu numit jurnalist. Nici nu sunt. Simplul fapt ca dau cu mapa si vorba prin presa, online sau televizata, nu-i un argument pentru asta. Publicist e suficient si corect. Un om care scrie. Un om care vorbeste.  Cum poate si cat gandeste. Mult, putin, ii pasa cititorului meu sau, in cazul emisiunii in al carei scaun inca ma aflu, telespectatorului meu. Mi s-a cam aplecat de judecatile celor care confunda omul din presa cu trompeta fanfarei de la partid.

Nu mai vreau sa ma supun decat acelora care ma citesc si ma privesc. Ii voi lua in considerare pe aceia care ma injura si ma aplauda cu aceeasi egala masura, fiindca isi asuma pareri, chiar daca, deseori, sub umbrela anonimatului. Macar au ceva a spune, spre deosebire de tandalitii care ma mananca de cur pe la colturi si-mi pun etichete pe spate, cu stiinta perversa ca le voi auzi si poate imi voi modela comportamentul, poate le voi pupa bocancul, poate le voi tine isonul si ma voi gudura pe langa clasica punga cu arginti. Tradandu-mi oamenii care ma citesc si apreciaza, injurandu-ma sau aplaudandu-ma, nu conteaza.

Si, ar mai fi ceva. In ultima vreme cred ca vaslesc gresit. Politicienii, fie ei primari sau senatori, nu se tem de critici si nici impresionati nu sunt de ele – vin de la niste trompete, nu?, deci n-au valoare, nu-s ale lor, ci mai degraba de omul educat. De individul cult.

E drum lung, dar incep sa cred cu tot mai multa putere ca actiunea mea trebuie sa devina mai degraba civica decat in domeniul jurnalisticii.