Sa-i spunem Bun sosit! ziaristului Impusca Francu’ de la Cuget liber

Acum vreo saptamana, pe finalul Orei 21, in momentul in care am deschis prima pagina a cotidianului Cuget liber, mi-au intepenit ochii pe titlul unui material avand drept subiect Sinagoga Mare din Constanta. O fractiune de secunda am ezitat intre starea de amuzament si cea de iritare maxima, fiindca nu prea imi uit titlurile materialelor pe care le scriu, chiar daca au trecut ani. Apoi, mi-a iesit pe gura un sincer „Fratilor, asta e materialul meu! sau cel putin asa pare, fiindca asta e titlul meu, dar materialul a aparut acum doi ani!” Aveam, insa, a constata ca ce e mai important s-a intamplat si asta mi-a scapat pana acum: a renascut ziaristul ecologic. Reciclatorul. Care face investigatii pe baza de Google dupa un subiect mai de soi, de preferat mai vechi, il rescrie cat de cat si incearca sa-i modifice titlul, in asa fel incat sa nu semene. Mama ciorbelor reincalzite, insa, nu da pe afara de talent, drept pentru care nu reuseste decat sa faca o variatiune pe tema.

Ciorba de Sinagoga. Materialul original, aparut acum doi ani, pentru care mi s-a solicitat acordul spre a fi publicat de o revista din Haifa: Sinagoga Mare. Rugam ocoliti. Cad bucati de istorie  Si materialul publicat de cotidianul Cuget liber in urma cu o saptamana: Atentie, cad bucati de istorie: Sinagoga din Constanta.

Si inca una de azi, ca sa ne mearga bine….

Ciorba de Nicolae Tonitza. Comoara lui Nicolae Tonitza, ascunsa dupa straturi de funingine intr-o veche biserica a Constantei, publicat de Adevarul Constanta, sub semnatura Antoniei Maer in urma cu aproape doua saptamani, pe 7 martie. Astazi, prima pagina a Cugetului liber gazduieste un material cu titlul Ce comoara ascunde Biserica Sf. Gheorghe

Nu m-am obosit sa iau la puricat activitatea lucratoarei la ziar. Nu intentionez sa-mi pierd timpul cu noua generatie de ziaristi Impusca Francu’. A mai fost un personaj din categoria copy/paste la Romania libera, aici, la Constanta, care sterpelea interviuri din ziarele centrale si le tinea sub obroc pana ajungea cate un personaj din cei vizati prin targ, moment in care il scotea, il peria si-l dadea de proaspat. Pana intr-o zi, cand a nimerit unul de-i placuse din cale afara lui Cristi Hagi, publicat cu un an inainte de Jurnalul national. Ala a fost ultimul.

Zic, deci, sa-i uram bun venit domnisoarei Impusca Francu’ si sa punem osul la treaba, ca sa aiba fata ce reincalzi pentru un frumos salariu pe care o sa il plateasca degeaba prietenul Robert Bak.