Pionierii lui Mazare

O stiti pe Nana? Daca obisnuiti sa cumparati flori din piata acea mica, ascunsa intr-un soi de cutie de tabla, de la Tic Tac, din Tomis Nord, atunci, poate ca ati zarit-o vreodata. Nana e activist PSD si dedicata lui Radu Mazare. Locuim in acelasi bloc, dar, spre norocul meu, la scari diferite. „Finuleeee, te-am vazut la televizor, ma. Arati bine, ma, esti frumusel. Da’ de ce nu lucrezi la TV Neptun, ma, finule?” ma abordeaza din cand in cand, cam o data pe saptamana. Chestia asta cu Finul mi-a ramas de pe vremea primului meu patron, care este Finul ei de-adevaratelea, dar eu eram repartizat de fiecare data sa repar la junghiul de Dacie neagra al Nanei, vopsita cu pensula, in care isi cara florile la piata si femeia a prins drag de mine. Mai venea pe la atelier si Nanul, care ma placea si el, dar se ascundea cu adevaratul Fin in camaruta din spatele atelierului, unde se cinsteau pana cadeau lati. Apoi venea Nana, care racnea la el si la Finu’ Petrica, ii bestelea pe amandoi, iar astia taceau malc. Nana e florareasa, v-am spsus. Daca intri in gura lu’ Nana, esti mort!

Cam astea sunt conditiile in care m-a pus Impielitatul sa fac politica de coltul strazii. Determinat de faptul ca intreg  cartierul a fost invadat de niste Mazare mici, cu berete rosii si cravate oarecum de pionier, care imparteau in cutiile postale fluturasi cu Mazare care face aia, drege ailalta. Eu plecam la frumoasa emisiune, hop si Nana. „Vezi, bai, Finule, ce frumosi sunt ai nostri?” Aprob zambind. „Hai sa va fac o poza” zic, iar Nana protesteaza de fite, dar se inghesuie intre astia mici. Se mai alinta un pic: „Bai, sa nu ma bagi pe Facebook” „Acolo te bag, sa stii” raspund razand.

Radeam eu, dar nu stiam ce ma asteapta, fiindca in 2 minute m-am pomenit strans in cleste de trei femei, cu gura pe mine, una fiind Nana, una fiind o tanti ANL-ista, care iesise ramburs la balcon sa ma admonesteze cu foc si o a treia care pupa fluturasul cu Mazare ca pe icoana cu Maica Precista. Eu eram ala negru in cerul gurii. „Bai, Finule, am dat o mie de panselute sponsorizare, bai, ca sa puna sa fie frumos” se zbarlea Nana la mine. „Uite, il pup, manca-l-ar mama pe el, ca mi-a dat pachete”, zicea intr-una batrana si mai tragea o serie de pupaturi adanci unui Mazare cu bereta care zambea din poza. „Hai, bre, lasa, ca nu ti le da de acasa de la el, sunt bani de la bugetul local” „Nu-i adevarat, ca n-are saracu’ ” sareau toate trei pe mine. „Las’, ca are, nu-l mai plangeti atata” m-am gandit eu sa mai zic si am declansat furtuna, din care am aflat ca si balariile cat plopii tot eu ar trebui sa le tund, ca strazile tot eu ar trebui sa le matur, fiindca omul n-are bani. Si asa, cu bani putini, le-a facut lor pasarela, chit ca banii-s de la Minister, dar cu cine sa te mai intelegi cand trei femei vorbesc deodata.

Cat despre pionieri, ei vor fi starnit nostalgii in randul pensionarilor dar si a celor care au apucat sa simta uniforma de pionier din timpurile trecute. Si mie mi-au starnit aduceri aminte. Dar, mai puternic, m-a trecut pe spate un fior rece, fiindca, in uniformele acelea kaki, e mai mare asemanarea cu alta organizatie de tineri frumosi, din trecut…