Baiatul cu mingea de piele

Ca sa alegi o minge trebuia sa fii expert in materie. Mingea de 35 era, oricum, o porcarie. Daca rezista mai mult de 5-6 zile era un adevarat miracol. Totusi, nu asta era principala calitate cautata de pustani, ci sfericitatea ei. Cosul cel mare din interiorul librariei adapostea o multime de oua de toate culorile, de fapt. Alegerea uneia cat mai aproape de forma sferica era test de rezistenta pentru nervii vanzatoarelor. Pustimea lua fiecare caucioaca din cos si o arunca invartita in sus, ca sa-i testeze forma. O nebunie. Bai, luati-va dracului mingea aia, ca-s toate la fel. Cred ca asa si erau, insa pentru ochii nostri nemultumiti, nu. Si dai si invarte pana turba doamna din spatele vitrinei pline cu penare, creioane si carioci. In cele din urma, o alegeam pe cea mai putin suie dintre ele. Urma targuiala si scotocitul prin buzunare. Cate 3  lei, cate 2, cat reusise fiecare sa agoniseasca de prin portofelele parintilor, pana la suma salvatoare de 35 de lei. Achitat. Oricum, peste nu prea multe zile urma sa ne intoarcem, fiindca se spargea, ori in gardul de sarma din spatele portii dinspre caminul de copii orfani, ori ajungea pe sifonierul vecinului de la etajul 2 din spatele celeilalte porti (bietul de el si-a pus gratii la geam, intr-un final), ori se dezumfla in aer dupa un sut zdravan al lui Claudiu Biba rugbistul, care gaurea portarul cu bastarci adevarate (termen specific maidanului cu fotbal).

Se intelege ca in asemenea conditii, aparitia Baiatului cu mingea de piele a fost o chestiune revolutionara. Dar, a adus dupa ea si o problema. Baiatul avea minge, dar nu stia fotbal, statea mereu la pomana, arogant asteptand sa-i asezam noi golurile in varful tenisilor, iar el doar sa impinga mingea in poarta. Dupa care sa se impauneze cu reusitele si sa ne explice talentele de mare golgeter. L-am suportat vreme indelungata. Chiar si cei mai batranei (20-22 de ani) au inghitit galusca. Mingea de piele era a Baiatului. In caz ca nu primea destule pase de gol, Baiatul se supara, isi lua mingea la subtioara si pleca spre casa. Nu inainte de a ne arunca peste umar mascari despre cat de lipsiti de inteligenta jocului suntem si despre cum isi iroseste el talentu-i deosebit cu niste limbrici incompetenti ca noi.

Povestea asta a durat pana intr-o zi, cand am cutezat sa jucam pe bani un meci cu echipa blocului de vizavi. Am castigat, atunci, destui bani cat sa ne cumparam propria noastra minge de piele. Drept petru care, Baiatul cu mingea de piele a devenit istorie.

Orice asemanare cu realitatea nu-i deloc intamplatoare.