Acasa la George Enescu, pana-n baie

Am fost in vacanta. Da, stiu ca suna ciudat, dar chiar si mie mi se mai intampla o asemenea nazbatie, sa-mi iau fetele la subtioara, sa scot din plictiseala anuala geamantanul cu rotile si sa o sterg englezeste din oras. Dar, nu, nu va inchipuiti ca nu am atarnat pe umar un rucsac cu toata cablaraia si draciile care-mi compun biroul mobil.

Asadar, Sinaia. Normal ca toti prietenii mi-au facut recomandari. Mergi la restaurantul unguresc, la Alex, fiindca au o crapelnita ungureasca tare de tot, portii pe masura burtii unui husar si preturile decente, nu trebuie sa te uiti cu atentie in portofel inainte de a intra. Sau, mergi la restaurantul armenesc, ca la noi in Constanta nu gasesti, dar cica au deschis acolo si poate ne spui si noua care-i treaba. Frate, daca vrei ceva beton, la Marmote, in Cumpatu, cartierul unde se inalta toate vilele smecherilor ante si post revolutionari. Doar 8 lei cu taxiul, e beton. Si chiar asa am facut, am luat taxiul cu directia Cumpatu, dar minte intortocheata, in loc sa ma supun Sfintei Burti, m-am infipt direct in curtea Casei memoriale George Enescu.

Desi casa memoriala e ditamai casoiul, dupa cum ati vazut deja in imaginea din deschidere, odata intrat in interior, vizitatorul descopera o locuinta mobilata cu foarte putine obiecte. Putine, dar cu valoare si cu gust. Nu sunt prea multe scaune, insa veti descoperi ca cele aflate in incapere sunt din lemn sculptat, tapitate cu piele. Peretii sunt decorati cu icoane vechi, pictate pe lemn, iar semineul este inconjurat de vase din alama. Totul e original, lucrurile i-au apartinut maestrului, fiindca atunci cand George Enescu a luat decizia de a se stabili in Franta, statul roman a gasit ca cea mai buna cale de a-si arata recunostinta fata de unul dintre cei care au facut Romania celebra in lume este sa-i confiste averea. Inteligent, nu?

Doua camere m-au uimit. Baia si dormitorul marelui compozitor. Baia… baia este ceva la care multi romani din ziua de astazi inca viseaza. O cada mare, avand la capatul ei bateria pe unde curgea apa rece sau… calda, furnizata de un boiler ascuns in burta pivnitei. Incaperea este destul de mare, gresiata si faiantata, cu un lavoar cuprinzator si oglinda, cu un dulapior pentru diversele ustensile si prosoape. „Nu-i asa ca vi se pare surprinzator de moderna?” m-a intrebat cu zambet discret ghidul, intuind legatura pe care o faceam intre multi dintre cetatenii din zona rurala a Romaniei anului 2012 si baia pe care o aveam in dreptul ochilor. Cat despre dormitor… rar mi-a fost dat sa vad un mod spartan de a mobila o incapere. O camera mica, in care erau asezate riguros un dulap, un cufar entru carti si partituri si un pat, un pat atat de mic incat m-a cuprins mirarea si am cautat lamuriri suplimentare. am aflat ca maestrul nu-si tolera lui insusi desfatarea, iar patul ii folosea strict cat sa doarma, fiind, astfel, facut pe dimensiunile sale fizice, fara adaugiri inutile.

Evident, am stat cateva minute in turnul de observatie al maestrului Enescu si am contemplat peisajul. Ca orice reporter serios, care nu rezista sa nu faca o fotografie unde nu e permis, cu aparatul in silent, am suprins o parte a privelistii, pe care v-o ofer in dar. Pentru restul de vraja si poveste, mergeti la Sinaia, in cartierul Cumpatu. Va las sa descoperiti singuri povestea de dragoste dintre muzician si Maruca, o femeie frumoasa, apartinand bogatei familii a Cantacuzinilor.

Reportaj realizat cu sprijinul Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Constanta si a pensiunii Casa Duca din Sinaia.